Israelul nu va lovi instalațiile nucleare sau petroliere iraniene | AO NEWS
Se pare că Israelul a asigurat administrația americană că nu va ataca instalațiile nucleare sau petroliere ale Iranului și, în schimb, își va concentra atacurile asupra instalațiilor militare ale regimului, a informat luni presa americană.
În urma rapoartelor, premierul Netanyahu a lansat o declarație noaptea târziu pentru a sublinia că guvernul israelian ia decizii fără influența administrației Biden. „Ascultăm opinia SUA, dar vom lua deciziile noastre finale pe baza intereselor noastre naționale”, a spus Netanyahu.
De peste două săptămâni, SUA și Israelul poartă discuții despre planurile israeliene de a răspunde după cel mai recent atac iranian cu rachete de la 1 octombrie, după care liderii israelieni au promis un răspuns sever.
Un indiciu că răspunsul israelian ar putea veni zilele următoare este că SUA au confirmat că un sistem de apărare antirachetă balistică THAAD operat de armata SUA va fi desfășurat în Israel împreună cu aproximativ 100 de soldați americani.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 16 octombrie 2024.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













