Hamas recunoaște că organizația se află în cea mai gravă situație încă de la înființarea ei | AO NEWS
IDF a raportat că deține controlul asupra a 50% din teritoriul Gaza.
Duminică biroul de propagandă al guvernului Hamas din Fâșia Gaza a anunțat că forțele israeliene controlează în prezent aproximativ 77% din teritoriul Fâșiei.
Surse din cadrul Hamas și din afara organizației au declarat duminică pentru Asharq Al-Awsat că gruparea se află în prezent în cea mai dificilă situație cu care s-a confruntat încă de la înființarea sa în 1987.
Potrivit raportului, Hamas se confruntă cu condiții pe care nu le-a mai experimentat niciodată, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al securității, alături de un declin evident al sprijinului popular local. Situația a ajuns atât de dificilă pentru Hamas din cauza seriei de asasinări reușite ai unor lideri Hamas, mai ales a lui Mohammed Sinwar, fratele și potențialul succesor al lui Yahya Sinwar.
În prezent IDF obține tot mai multe rezultate în luptele de pe teren. Un exemplu recent e oferit de Brigada 401, care a eliminat o întreagă subunitate de teroriști palestinieni din nordul Gazei în patru minute, după cum au anunțat duminică Forțele Israeliene de Apărare.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 26 mai 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













