Biserica de casă din China emite o declarație despre 3 pastori încarcerați | AO NEWS
Bisericile de case din China au transmis un mesaj curajos pe rețelele de socializare în care au denunțat continuarea abuzurilor autorităților chinere împotriva bisericilor care nu au autorizație.
Biserica ce poarta numele de „Casa Legământului” din orașul Linfen regiunea Shanxi, a atras atenția că cei trei lideri ai bisericii: pastorul Li Jie împreună cu prezbiterii Han Xiaodong și Wan Qiang au fost arestati în 2022 în timpul unei slujbe care nu avea autorizatie. De atunci sunt arestați sub multiple acuzații false, inclusiv fraudă. Deși au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între doi și patru ani și amenzi echivalente cu 4.000 de dolari și astazi sunt în arest.
În mesajul bisericii, preluat de International Christian Concern, se poate citi „frații noștri nu au comis fraudă, deoarece donatiile către biserica nu sunt frauduloase. Biserica noastră rămâne o biserică de casă, susținând principiul lui Hristos ca unic cap al bisericii și separarea bisericii de stat. Vă rugăm să continuați să vă rugați pentru finalizarea procesului juridic și pentru eliberarea celor trei frați ai noștri.”
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 2 iulie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













