
Trump critică recunoașterea unilaterală a „Palestinei” drept „recompensă pentru Hamas” | AO NEWS
În timpul discursului său de la Adunarea Generală a ONU de săptămâna aceasta, președintele SUA, Donald Trump, și-a reiterat opoziția față de anunțurile unilaterale de recunoaștere a unui „Stat Palestina” făcute de mai multe națiuni.
Ulterior, el a participat la o întâlnire cu liderii Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite, Qatarului, Egiptului, Iordaniei, Turciei, Indoneziei și Pakistanului unde s-a discutat despre viitorul Fâșiei Gaza. „Vrem să punem capăt războiului din Gaza. Îi vom pune capăt. Poate că îi putem pune capăt chiar acum”, le-a declarat Trump reporterilor. „Cei care vor pace ar trebui să fie uniți printr-un singur mesaj: Eliberați ostaticii acum”.
Trump s-a întâlnit, de asemenea, în timpul summitului, cu președintele francez Emmanuel Macron, care, împreună cu Arabia Saudită, a condus eforturile pentru recunoaștere.
În discursul său la ONU, președintele Trump a abordat o gamă largă de probleme, subliniindu-și rolul în încheierea mai multor conflicte armate, numind problema schimbărilor climatice o „escrocherie” și a criticat statele europene din cauza acesteia, avertizându-le totodată că cităm „se vor duce de râpă” din cauza politicilor lor de imigrație.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 26 septembrie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri