Mom's Night out - un nou film crestin dedicat parintilor
În filmul „Moms night out”, Allyson şi prietenele ei tânjesc după o seară liniştită în oraş. Dar ca să se poată bucura de hainele elegante şi conversaţiile de adulţi, ele trebuie să-i lase pe copii în grija soţilor câteva ore. Ce se poate întâmpla? Cam orice. Pentru actriţa din serialul „Anatomia lui Grey”, Sarah Drew, rolul mamei stresate care are nevoie de o pauză nu a fost o problemă.
„A fost amuzant pentru că am avut exact aceaşi conversaţie cu soţul meu în urmă cu câteva seri. Exact aceași discuție. Și e minunat că am putut să râdem de situaţie”, a afirmat actrița Sarah Drew.
Mesajul acestui film este despre aprecierea şi recompensarea mamelor pentru cine sunt şi pnetru ce fac – e un mesaj prezentat cu mult umor şi dragoste.
Fraţii Jon şi Andrew Erwin au regizat această comedie de familie – la scurt timp după filmul provita October Baby.
Regizorul Andrew Erwin a afirmat căau vrut un film în care mamele se puteau regăsi, ideea creşterii copiilor, iar picătura de isterie a fost pe cinste.
„Fiecare minut pe care-l petreci cu copilul tău, chiar dacă face isterii sau măzgălește pereţii cu carioci, toate acestea mi s-au întâmplat şi sunt momente frumoase şi merită din plin. Cu aceasta vrem să rămână publicul nostru”, a afirmat Andrew Erwin.
Actriţa Andrea Logan a venit cu ideea filmului după ce a devenit mamă și a afirmat că Dumnezeu ne dă darul să fim mame, El ne-a încredinţat în grijă acele suflete mici pe care nu le putem părăsi. Este o lecţie de altruism. Sămânţa va creşte şi va da roade.
Kevin Downs şi Alex Kendrick din filmul „Courageous” joacă şi ei în acest film.
„Sunt multe lucruri amuzante să fii părinte. Copiii mei spun lucruri amuzante și despre asta este filmul de faţă”, a afirmat Kevin Downs.
Actorul Alex Kendrick afirma că bărbaţii vor vedea personajele din acest film şi vor spune: „Mi-e ruşine să recunosc că am făcut la fel şi trebuie să mai lucrez la asta”. În film sunt nişte exemple grozave de lucruri pe care trebuie să le facem și care nu trebuie.
Pe Patricia Heaton o cunoaştem din serialele „Dragul de Raymond” și „The Middle”. În acest film, câştigătoarea a două premii Emmy, joacă rolul unei soţii de pastor.
„E interesant că celelalte mame din film o respectă şi cred că are totul sub control. Dar ea le spune că nu este chiar aşa şi că e prima dată când cineva a invitat-o la o astfel de ieşire. A fost ceva impresionant şi nu m-am gândit niciodată că soţiile de pastori pot fi astfel”, spune actrița Patricia Heaton.
Filmul „Mom's night out” arată importanţa relaţiei dintre părinţi prin relaţia plină de pasiune dintre Allyson şi soţul ei jucat de Sean Austin cunoscut pentru rolul lui din „Stăpânul Inelelor”.
„Personajul meu este soţul care face totul uşor pentru soţie. Să reformulez. Joc rolul soţului care... în ciuda eforturilor de a se îngriji de nevoile soţiei sale, câteodată dezamăgeşte aşteptările, aşa cum fac mulţi taţi”, a afirmat actorul Sean Austin.
E un film plin de dragoste, râsete şi credinţă care sărbătorește agitația creată de perioada creșterii copiilor.














