Lacrimi sfinte - o paralela intre Isus si Iosif - de Christine Darg
În Scripturile ebraice, patriarhul Iosif este un prototip al lui Mesia (există peste 100 de paralele între ei). La fel cum Iosif a fost urât, invidiat, respins de către frații săi și vândut cu 20 de arginți, la fel a fost și Isus invidiat, urât, respins și trădat pentru 30 de arginți.
La timpul cuvenit, atât Iosif cât și Isus au fost reabilitați și înălțați de către Dumnezeu, însă cea mai tulburătoare paralelă este cea dintre lacrimilor lui Iosif și ale lui Isus.
”Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său (Beniamin), și simțea nevoia să plângă; a intrat degrabă într-o odaie și a plâns acolo.” (Genesa 43:30) Iosif s-a prezentat fraților lui, după 20 de ani în care fuseseră despărțiți. În Genesa 45:1-2 ni se spune: ”Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce-l înconjurau. Și a strigat: ‘Scoateți afară pe toată lumea.’ Și n-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraților săi. A izbucnit într-un plâns așa de tare că l-au auzit Egiptenii și casa lui Faraon.” (Genesa 45:1-2)
Lacrimile lui Isus pentru Ierusalim amintesc de lacrimile lui Iosif pentru familia sa israelită.
”Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea și a zis: ‘Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pace ! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.’” (Luca 19:41) Lacrimile lui Isus reprezentau totalizarea tristeții dragostei lui Dumnezeu. Niciun oraș de pe pământ nu mai fusese iubit la fel de mult ca Ierusalimul. Este locul în care Cel Veșnic a ales să-Și așeze locuința. Dumnezeu făcuse un legământ cu locuitorii acestuia, spunându-le: ”V-am iubit cu o iubire veșnică.”
Cunoscând dragostea Tatălui și planul Său pentru Israel, Isus a plâns cu amar în Matei 23:37-39 și în Luca 13:34-35: ”Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi!”
Scriind despre reuniunea emoțională a lui Iosif cu frații săi, îndeosebi cu fratele său Beniamin, Talmudul (Megillah 17) specula că Iosif știa că Primul Templu și al Doilea Templu vor fi construite pe hotarul lui Beniamin și a prevăzut distrugerea lor. Astfel că, atunci când l-a îmbrățișat pe fratele său Beniamin, Iosif a plâns din cauza tragediei ce urma să vină asupra poporului evreu. În această privință, Talmudul este apocrif. Însă, cu siguranță, Isus a plâns din cauza tragediei oribile prin care va trece poporul Său!
La fel cum frații lui Iosif au meritat să fie testați, Domnul ne testează și ne încearcă pentru a ne face să ne proșternem înaintea Lui și să ne recunoaștem păcatele. Iosif s-a convins că fraților lui le părea rău că îl vânduseră ca sclav și că acum simțeau cu adevărat alături de tatăl lor. De aceea, ”Iosif a zis fraților săi: ‘Apropiați-vă de mine.’ Și ei s-au apropiat. El a zis: ‘Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-ați vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.’” (Geneza 45:4-5)
Și Isus ne cere să ne apropiem de El și să Îl acceptăm ca Frate și Mântuitor. El ne spune să nu mai fim supărați pe noi înșine din cauza păcatelor noastre ci, asemenea fraților lui Iosif care s-au pocăit, trebuie să fim plini de bucurie că am fost iertați! La fel cum l-a trimis pe fiul favorit Iosif în Egipt pentru a-și salva familia, la fel L-a trimis Dumnezeu și pe unicul Său Fiu pe pământ pentru a ne salva pe toți.
Frații lui Iosif căutau mâncare, însă aveau nevoie și de împăcare. Iosif le-a spus ”Apropiați-vă de mine!” Isus, de asemenea, ne invită pe fiecare dintre noi să ne apropiem de El. Când ne recunoaștem păcatele, Domnul ne îmbrățișează la fel cum și-a îmbrățișat Iosif frații și ne iartă.
Iosif era judecătorul fraților lui, dar li s-a descoperit în particular, acoperindu-le păcatele. Frații săi au fost consternați. Ai avut vreo revelație cutremurătoare a lui Isus? El te invită la vii la El chiar acum. El ne acoperă păcatele cu sângele Său. Versetul cel mai scurt din Biblie este Ioan 11:35 ”Isus plânge.” Lacrimile lui Isus de la mormântul lui Lazăr dovedesc faptul că Isus simte foarte intens supărările și suferințele din viețile noastre. Evrei 5:7 ne oferă un comentariu vizavi de lacrimile din Ghetsimani. ”... aducând rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi...” amestecate cu picături de sânge vărsate pentru păcatele lumii. În agonia Sa, El a purtat greutatea copleșitoare a păcatului nostru din trecut, prezent și viitor.
Nu există, totuși, nicio consemnare că Isus ar fi plâns la crucificarea Sa. În timp ce Își purta crucea, Biblia ne spune că Isus S-a întors pentru a vorbi cu femeile de pe drum. Și noi trebuie să ne oprim, cât de des putem, pentru a-i ajuta pe alții; să transformăm situațiile disperate în oportunitățile împărăției. Isus a profețit: ”Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi și pe copiii voștri.” ... plâng din cauza răului din lume și din cauza ”autoclavei” Ierusalim, deoarece oamenii nu respectă cuvântul lui Dumnezeu.
Și totuși ne bucurăm că Ierusalimul va deveni o laudă pe pământ și capitala de închinare a lumii, atunci când Yeshua va sta pe tronul strămoșesc al tatălui Său David! În Ezechiel ni se spune că Domnul îi însemnează pe toți ”care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor.”
Lacrimile sunt considerate cuvintele inimii. Billy Graham spunea: ”Lacrimile vărsate pentru noi înșine sunt lacrimi de slăbiciune, dar lacrimile vărsate pentru alții sunt un semn al forței.” Apostolul Pavel, cel mai de succes slujitor al Bisericii Primare, mărturisea că s-a rugat cu ”ochii scăldați în lacrimi” și ”cu multă mâhnire și strângere de inimă”.
În Psalmul 126:5-6 scrie: ”Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând când aruncă sămânța, se întoarce cu veselie, când își strânge snopii.” Este puțin probabil că vom reuși să aducem pe cineva la cunoștința mântuitoare a lui Isus, fără să mijlocim cu plâns pentru acel suflet.
Dumnezeu cunoaște lacrimile noastre și le contabilizează. El îi răspunde tânguirii lui Ezechia din 2 Împărați 20 astfel ”Ți-am văzut lacrimile. Iată că te voi face sănătos... Voi adăuga cincisprezece ani la zilele tale.” De fapt, în Psalmul 56:7, împăratul David spune că Dumnezeu i-a strâns toate lacrimile într-un burduf și le-a notat într-o carte a lacrimilor. Cu siguranță, Dumnezeu nu ne contabilizează accesele de plâns, ci lacrimile de pocăință. Lacrimile noastre sunt prețioase și nu se vor pierde niciodată, deoarece Dumnezeu le păstrează, în mod misterios, în burduful cu lacrimi.
Există o poveste celebră despre doi rabini care erau prieteni. După ce unul dintre rabini a murit, cel rămas în viață a avut o viziune cu rabinul mort stând pe o întindere mare de ape. Fiecare val părea să se spargă într-un suspin. ”Știi ce mare este aceasta?”, a întrebat rabinul care murise. ”Este marea tuturor lacrimilor sfinților lui Dumnezeu. Când am văzut-o, am jurat că nu voi pleca de aici până când Dumnezeu nu va seca toate aceste lacrimi.” În cartea Apocalipsa scrie că Dumnezeu ne va șterge toate lacrimile.
Lacrimile ne fac umani. A plânge înseamnă a trăi, nu doar a trece prin viață. Lacrimile nu sunt ceva ce experimentăm doar atunci când intrăm în contact cu moartea, ci sunt însăși esența vieții noastre. Prin zdrobire devenim compleți. E nevoie de sinceritate pentru a ne pocăi și a ne apropia de Mântuitorul care încă mijlocește pentru noi la dreapta Tatălui.
>Mari Isprăvi - în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, numai la Alfa Omega TV.