Speranta in timp de trauma
DUREREA DUPĂ MOARTEA CUIVA APROPIAT
Dustin Scholle, un elev al liceului Marengo Community, din Littleton, a scris: Voi întrebați: De ce copiii intră într-o școală și deschid focul asupra colegilor lor? Pentru că trebuie să simtă dragostea înainte să poată da dragoste. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, dar nu mai poate fi oprit. Se poate totuși opri în alte locuri. Vreau să scriu acest poem doar pentru voi.
Simt durerea ta în această zi a durerii.Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, Chiar dacă nu știu cum s-a întâmplat.Inima strigă către tine mugind Așa de tare că nici nu pot înghiți.Creierul meu este confuz, nici nu știu ce să spun.Tot ce știu este că simt durere. Durerea este foarte reală în Biblie - David a plâns la pierderea fiului său; Iacov a plâns când a primit vestea morții lui Iosif; Ieremia a plâns la moartea Regelui Iosia; cele două surori au plâns la moartea fratelui lor, Lazăr. Totuși, promisiunea pe care ne-o dă Dumnezeu este că atunci când suntem confruntați cu moartea, prezența Lui va fi cu noi (Psalmul 23).El este obișnuit cu suferința și ne va întări (Isaia 53). Bineînțeles, nu spun că emoțiile unui creștin sunt mai mici decât cele ale unui necreștin. Doar că, creștinii nu văd moartea ca fiind ceva final. Hristos a înfrânt moartea și nu vom mai muri. Ce dovadă de compasiune din partea unui Dumnezeu iubitor - să trimită pe Fiul Său să moară de o moarte teribilă și crudă pentru ca noi să putem trăi. Și datorită sacrificiului lui Dumnezeu, ne vom întâlni din nou, în eternitate, cu cei pe care-i iubim.
Versete biblice
Biblia este o fereastră în această închisoare a speranței, prin care ne uităm în eternitate. John Sullivan Dwight .
Este ușor să cedezi îngrijorărilor și fricii când te confrunți cu probleme. De fapt, majoritatea dintre noi vor fi de acord că viața în general este o continuă încercare, în special când avem copii adolescenți! Deci, unde cauți mângâierea, călăuzirea și hrana? Mai jos sunt câteva pasaje din Scriptură pentru tine și copiii tăi pe care să le strângeți în inimile voastre.
Când frica vă copleșește…
"Întăriți-vă și îmbărbătați-vă! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuși cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa" (Deuteronom 31:6).
"Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta: Întărește-te și îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeu tău, este cu tine în tot ce vei face" (Iosua 1:9).
"Domnul este lumina și mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieții mele: de cine să-mi fie frică? Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei - prigonitorii și vrăjmașii mei - se clatină și cad. Chiar o oștire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încrederea aș fi" (Psalmul 27:1-3).
"Aud vorbele rele ale multora, văd spaima care domnește împrejur, când se sfătuiesc ei împreună împotriva mea, și uneltesc să-mi ia viața. Dar eu mă încred în Tine, Doamne, și zic: "Tu ești Dumnezeul meu!" Soarta mea este în mâna Ta; scapă-mă de vrăjmașii și de prigonitorii mei! Fă să lumineze Fața Ta peste robul Tău, scapă-mă, prin îndurarea Ta!" (Psalmul 31:13, 15-16).
"De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, și s-ar clătina munții în inima mărilor" (Psalmul 46:2).
"Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință" (2 Timotei 1:7).
"În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârșită izgonește frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme, n-a ajuns desăvârșit în dragoste" (1 Ioan 4:18).
Când ești îngrijorat…
"Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus. Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc. Știu să trăiesc smerit, și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întărește" (Filipeni 4:6-7, 11-13).
"Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig. Căci noi n-am adus nimic în lume, și nici nu luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință, și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri" (1 Timotei 6:6-10).
Când te cuprinde depresia…
"Ai milă de mine, Doamne, căci mă ofilesc! Vindecă-mă, Doamne, căci îmi tremură oasele. Sufletul mi-i îngrozit de tot; și Tu Doamne, până când vei zăbovi să te înduri de mine?" (Psalmul 6:2-3).
"Și El mi-a zis: "Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită." Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare" (2 Corinteni 12:9-10).
Când ai nevoie de înțelepciune și călăuzire…
"Domnul îndreaptă pașii omului, dar ce înțelege omul din calea sa?" (Proverbe 20:24).
"Cuvântul tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea" (Psalmul 119:105).
"Eu sunt robul tău, dă-mi pricepere, ca să cunosc învățăturile tale" (Psalmul 119:125).
"Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoiește, seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât și nestatornic în toate căile sale" (Iacov 1:5-8).
"Frica Domnului este începutul înțelepciunii; toți cei ce o păzesc, au o minte sănătoasă, și slava Lui ține în veci" (Psalmul 111:10).
"Căci vă voi da o gură și o înțelepciune căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toți potrivniciivoștri" (Luca 21:15).
"Înțelege ce-ți spun: Domnul îți va da pricepere în toate lucrurile" (2 Timotei 2:7).
"Știm că Fiul lui Dumnezeu a venit, și ne-a dat pricepere să cunoaștem pe Cel ce este adevărat. Și noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat și viața veșnică" (1 Ioan 5:20).
Când necazurile lovesc…
"De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea" (Psalmul 34:19).
"Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu desnădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți" (2 Corinteni 8-9).
"Frații mei, să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să își facă desăvârșit lucrarea, pentru ca să fiți desăvârșiți, întregi, și să nu duceți lipsă de nimic" ( Iacov 1:2-4).
"De aceea ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia și credința voastră în toate prigonirile și necazurile, pe care le suferiți. Aceasta este o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, întrucât veți fi găsiți vrednici de Împărăția lui Dumnezeu, pentru care și suferiți" (2 Tesaloniceni 1: 4-5).
"Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos. Nici un ostaș nu se încurcă cu treburile vieții, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. Și cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli" (2 Timotei 2:3-5).
"De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său" (Romani 8:28).
Când tristețea și durerea îți umplu zilele…
"Astfel cei răscumpărați de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruință, și o bucurie veșnică le va încununa capul; îi va apuca veselia și bucuria, iar durerea și gemetele vor fugi" (Isaia 51:11).
"Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați" (Matei 5:4).
"Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este bun, și sarcina Mea este ușoară" (Matei 11:28-30).
"Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu, și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi. Știți unde mă duc, și știți și calea într-acolo. Doamne, i-a zis Toma, nu știm unde Te duci; cum putem să știm calea într-acolo? Isus i-a zis: "Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." (Ioan 14:1-6)
"În adevăr El a fost răstignit prin slăbiciune; dar trăiește prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel și noi suntem slabi în El, dar, prin puterea lui Dumnezeu, vom fi plini de viață cu El față de voi" (2 Corinteni 13:4).
"Și însuși Domnul nostru Isus Hristos, și Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat, prin harul Său, o mângâiere veșnică și o bună nădejde, să vă mângâie inimile, și să vă întărească în orice lucru și cuvânt bun" (2 Tesaloniceni 2:16-17)
Când cauți suficiența lui Hristos…
"Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul. Da, El nu va îngădui să ți se clatine piciorul; Cel ce te păzește nu va dormita" (Psalmul 121:2-3).
"Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi, și mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul, și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie" (Psalmul 23:1-4).
"Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos. Nu că noi prin noi înșine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu" (2 Corinteni 4-5).
"Pot totul prin Hristos care mă întărește" (Filipeni 4:13).
"Astfel, fiind că avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile - pe Isus, Fiul lui Dumnezeu - să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie" (Evrei 4:14-16).
"Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus mâna dreaptă peste mine, și a zis: "Nu e teme! Eu sunt cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților" (Apocalipsa 1:17-18).
Când tânjești după pace…
"Și muntele acesta înlătură măhrama care acoperă toate popoarele și învelitoarea care înfășură toate neamurile; nimicește moartea pe vecie; Domnul Dumnezeu șterge lacrimile de pe toate fețele și îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit" (Isaia 25:7-8).
"Legământul Meu cu el era un legământ de viață și de pace. I l-am dat ca să se teamă de Mine; și el s-a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu" (Maleahi 2:5).
"Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea, și Trupul lui a înlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuși un singur om nou, făcând astfel pace; și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia. El a venit să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce erați departe, și pace celor ce erau aproape" (Efeseni 2:14-17).
"Și pacea lui dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus. Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, și orice laudă, aceea să vă însuflețească. Ce ați învățat, ce ați primit și auzit de la mine, și ce ați văzut în mine, faceți. Și Dumnezeul păcii va fi cu voi" (Filipeni 4:7-9).
Când ești plin de îndoială…
"Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu se va întâmpla?" (Numeri 23:19).
"Încrede-te în Domnul din toată inima ta, și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările" (Prov. 3:5-6).
"Și ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredința lor va nimici ea credincioșia lui Dumnezeu? Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat și toți oamenii să fie găsiți mincinoși, după cum este scris: "Ca să fii găsit neprihănit în Cuvintele Tale, și să ieși biruitor când vei fi judecat" (Romani 3:3-4).
"Și a zis: "Cu adevărat te voi binecuvânta, și îți voi înmulți foarte mult sămânța." Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobândit făgăduința. Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe ceva mai mare; jurământul este o chezășie, care pune capăt orișicărei neînțelegeri dintre ei. De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ; pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba, și în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului" (Evrei 6:14-19).
"Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! Domnul Dumnezeu este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor, și mă face să merg pe înălțimile mele" (Habacuc 3:17-19).
"Apoi a zis lui Toma: "Adu-ți degetul încoace, și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna și pune-o în coasta mea; și nu fii necredincios, ci credincios." Drept răspuns, Toma I-a zis: "Domnul meu și Dumnezeul meu!" Tomo, i-a zis Isus, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut. Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și crezând, să aveți viața în Numele Lui" (Ioan 20: 27-31).
Adu toate lucrurile la Dumnezeu în rugăciune…
"Rugați-vă neîncetat" (1 Tesaloniceni 5:17).
"Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri" (Filipeni 4:6).
"Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie" (Evrei 4:16).
"Totuși, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău și la cererea lui; ascultă strigătul și rugăciunea pe care Ți-o face astăzi robul Tău. Ochii tăi să fie zi și noapte deasupra casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: "Acolo va fi Numele Meu!" Ascultă rugăciunea pe care Ți-o face robul tău în locul acesta. Binevoiește și ascultă cererea robului Tău, Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă-i din locul locuinței Tale, din ceruri, ascultă-i și iartă-i!" (1 Împărați 8:28-30).
"Adevărat vă spun, că orice veți lega pe pământ, va fi legat în cer, și orice veți dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer" (Matei 18:18).
"Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentru că ce se vede, se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Și Cel ce cercetează inimile, știe care este năzuința Duhului; pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu" (Romani 8:24-27).
"Să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău, și cu trupul spălat cu o apă curată" (Evrei 10:22).
Amintește-ți cât de mult te iubește Dumnezeu!
"Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut" (Geneza 1:27).
"Căci noi suntem lucrarea Lui, și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele" (Efeseni 2:10).
"Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost una din ele" (Psalmul 139:14-16).
"Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Slava Ta se înalță mai pe sus de ceruri. Din gura copiilor și a celor ce sug la țâță, Ți-ai scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor Tăi, ca să astupi gura vrăjmașului și omului cu dor de răzbunare. Când privesc cerurile - lucrarea mâinilor Tale - luna și stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: Ce este omul, ca să te gândești la el? Și fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puțin mai pe jos decât Dumnezeu, și l-ai încununat cu slavă și cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui: oile, boii laolaltă, fiarele câmpului, toate păsările și peștii mării, tot ce străbate cărările mărilor. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul" (Psalmul 8).
Privește la bucuria care te așteaptă în ceruri...
"Dar acum, Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților. Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. În urmă, va veni sfârșitul, când El va da împărăția în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire și orice putere. Căci trebuie ca El să împărățească până va pune pe toți vrăjmașii sub picioarele Sale. Vrăjmașul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, în adevăr, "a pus totul sub picioarele Lui". Dar când zice că totul I-a fost supus, se înțelege că afară de cel ce I-a supus totul. Și când toate lucrurile îi vor fi supuse, atunci chiar și Fiul se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți" (1 Corinteni 15:20-28).
"Ce spun eu, fraților, este că nu poate carnea și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu; și că, putrezirea nu poate moșteni neputrezirea. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii, și noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii, se va schimba în neputrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghițită de biruință." Unde îți este biruința moarte? Unde îți este boldul, moarte? Boldul morții este păcatul; și puterea păcatului este Legea. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos! De aceea, prea iubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți întotdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică" (1 Corinteni 15:20-28).
"Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El" (1 Tesaloniceni 4:13-14).
"Știm în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veșnică. Și gemem în cortul acesta, plini de dorința să ne îmbrăcăm peste el cu locașul nostru ceresc, negreșit dacă atunci când vom fi îmbrăcați nu vom fi găsiți dezbrăcați de el. Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsați; nu că dorim să fim dezbrăcați de trupul acesta, ci să fim îmbrăcați cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghițit de viață. Și Cel ce ne-a făcut pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului. Așa dar, noi întotdeauna suntem plini de încredere; căci știm că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, pentru că umblăm prin credință, nu prin vedere. Da, suntem plini de încredere, și ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul" (2 Corinteni 5:1-8)"
"Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era. Și am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Și am auzit un glas tare, are ieșea din scaunul de domnie, și zicea: "Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut" (Apoc. 21: 1-4).
"Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-și supune toate lucrurile. De aceea, prea iubiții și mult doriții mei frați, bucuria și cununa mea, rămâneți astfel tari în Domnul, prea iubiților!" (Filipeni 3:20 - 4:1).