
Supranaturalul lui Dumnezeu | Editorial de Tudor Pețan, Alfa Omega TV
De ce este nevoie să înțelegem și să ne familiarizăm cu supranaturalul lui Dumnezeu? Î
În primul rând, pentru a ști în vremurile acestea, și mai ales în cele care urmează, să deosebim minunile Domnului de lucrările supranaturale ale diavolului, care în zilele din urmă își va intensifica activitatea, fiind specialist în a contraface și a imita lucrările lui Dumnezeu. „Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase...”
(2 Tesaloniceni 2:9)
În al doilea rând, pentru umblarea noastră zilnică cu Domnul, al cărui mod natural de a fi și de a opera este axat pe supranatural. Fiind creștini obișnuiți, normali, ar trebui să înțelegem că experimentăm minunile obișnuite și umblarea naturală în supranatural.
De multe ori, spunem fără să realizăm: „Dumnezeu mi-a vorbit”, sau „A răspuns la rugăciune”, sau „S-a atins de persoana aceea”, ca și cum ar fi lucruri normale.
În calitate de cetățeni ai Împărăției, deși suntem conștienți că legile care guvernează Împărația lui Dumnezeu nu sunt cele normale, „naturale”, care pot fi încadrate în sistemul nostru de gândire, ne-am obișnuit cu ele, le considerăm parte din cotidianul umblării noastre. Câteva dintre ele:
- Legea semănatului și a seceratului;
- Dăruind vei dobândi;
- Poruncește muntelui;
- Pace în mijlocul furtunii.
Fiind creați după chipul și asemănarea Lui, suntem ființe spirituale, chiar dacă pentru o vreme locuim în trupuri de carne. Suntem ființe duhovnicești, avem o natură divină, Duhul Sfânt locuiește în noi și Îl invităm tot mai mult să Își extindă controlul asupra ființei noastre. Suntem conștienți de tensiunea permanentă din noi, dintre omul firesc și omul duhovnicesc, dar continuăm să ne rugăm, prin Duhul, unui Dumnezeu care este suveran peste legile pe care tot El le-a creat și peste situații, care este capabil să facă orice, oricum, oricând, dincolo de capacitatea noastră logică de a-L înțelege. El Se manifestă în supranatural în mod obișnuit, este natura Lui, este modul suveran de a acționa: „În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni...” (Psalmul 65:5).
Vă invit să identificați supranaturalul lui Dumnezeu în toate dimensiunile vieții noastre de credință:
- Nașterea din nou;
- Botezul cu Duhul Sfânt;
- Darurile profetice;
- Vindecările miraculoase;
- Eliberarea de influențe/posesii demonice;
- Călăuzire divină, vise și vedenii;
- Evenimente, coincidențe „întâmplătoare”;
- Răpirea în duhul;
- Binecuvântările sau blestemele de peste generații;
- Puterea cuvântului rostit;
- Auzirea vocii lui Dumnezeu;
- Apariții și intervenții angelice;
- Efectele miraculoase ale iertării.
Această listă de intervenții divine face parte din viața de zi cu zi a fiecărui creștin.
Dumnezeu ne echipează și pe noi pentru a fi agenți, instrumente ale manifestării supranaturale a Împărăției. Aceste abilități nu sunt doar pentru unii, ci sunt pentru toți cei deschiși să primească și să opereze în darurile Duhului Sfânt (1 Corinteni 12:8-10).
Supranaturalul în darurile Duhului (despre care circulă ideea eronată conform căreia sunt accesibile doar unor confesiuni religioase) și în roada Duhului presupune, de la prima până la ultima caracteristică, o dimensiune supranaturală:
- Bucuria continuă (o poți manifesta cu adevărat doar supranatural);
- Blândețea (greu de „menținut” în contextul provocărilor actuale);
- Facerea de bine (într-o societate orientată spre materialism, individualism);
- Înfrânarea poftelor (înconjurați de tentații, alternative).
De ce discutăm acum, mai mult decât în alte sezoane, despre supranaturalul lui Dumnezeu? Momentul acesta este similar intrării poporului evreu în Țara Promisă, acțiune considerată „misiune imposibilă” de cele zece iscoade, dar perfect realizabilă prin implicarea supranaturală a lui Dumnezeu, așa cum au crezut Iosua și Caleb.
La fel ca atunci, și acum este pericolul ca majoritatea, asemenea celor zece iscoade, să convingă poporul de imposibilitățile intrării în promisiuni. Acest lucru i-a costat pe toți – a însemnat ratarea intrării în promisiuni a unei întregi generații. Să nu repetăm greșeala lor, de dragul copiilor și al nepoților noștri. Dumnezeu va fi cu noi, indiferent de opoziții, de circumstanțe, evidențe, legi omenești, gata să intervină direct, supranatural.
Deschide-ne ochii, Doamne, să vedem armatele Tale angelice, gata să intervină, să înțelegem că cei care sunt de partea noastră sunt mai mulți și sunt gata să aducă biruințe supranaturale!
Să ne rugăm ca El să ne întindă o masă de pace, de odihnă și de bucurie în mijlocul vrăjmașilor (Psalmul 23:5). Face parte din natura Lui, din modul Lui de a opera, dincolo de predicții, calcule, evidențe, normalitate.
Sezonul în care intrăm este unul care ne va aduce mai aproape de cea de-a Doua venire a Domnului, cu manifestări unice ale prezenței gloriei Lui, cu împlinirea versetului evitat de mulți, din Habacuc 2:14 : „Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă.” Da, acum este timpul ca acest verset să se împlinească!
Revărsarea gloriei Lui Îl are în centru pe El, prezența, natura și manifestarea Lui supranaturală.
Tudor Pețan,
Președinte - Alfa Omega TV
Articolul a fost publicat inițoal în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 12 nr. I), din ianuarie-februarie 2022, cu tema „Supranaturalul lui Dumnezeu”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista