
Un răspuns pentru cei care renunță la credință
Tot mai mulți creștini renunță la credință. Ce se întâmplă?
Un fost scriitor care făcea parte din lucrarea „Desiring God” a renunțat la credință. Paul Maxwell, un fost profesor de filozofie de la Institutul Biblic „Moody”, a anunțat pe pagina sa de Instagram că nu mai este creștin, conform „The Christian Post”.
Vestea vine după o listă tot mai mare de lideri evanghelici care, aparent, părăsesc credința. În 2019, cunoscutul autor, pastor și vorbitor, Joshua Harris a spus că își părăsește credința. Fostul muzician de la Hillsong, Marty Sampson, a luat o decizie similară. Cum ar trebui să reacționăm la veștile despre creștini care refuză să Îl mai urmeze pe Isus, fie ei renumiți, prieteni, membri ai familiei sau alte persoane cu care până mai ieri petreceam timp împreună la biserică?
Ideile care urmează sunt modalități de abordare ale celor care au afirmat că nu mai cred în Dumnezeu.
În primul rând, gândește-te dacă persoana a crezut cu adevărat vreodată. Cei mai mulți creștini își dau seama că dacă ești creștin doar cu numele, aceasta nu te face să fii creștin. Să Îl cunoști pe Hristos este mai mult decât o etichetă; este o decizie care se vede prin modul de viață.
În multe cazuri (poate în majoritatea), cei care afirmă că părăsesc credința creștină nu au avut, de fapt, o credință sinceră în Isus niciodată. Isus a spus că vor fi mulți oameni cărora le va spune să plece de la El, pentru că nu i-a cunoscut niciodată: „Atunci, le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut...’” (Matei 7:23)
Acești oameni vor fi dintre cei care au pretins că profețesc și vindecă în numele lui Isus. Dacă Isus ne-a învățat că vor fi mari lideri de credință pe care El îi va respinge în eternitate, putem să avem încredere că sunt unii care își părăsesc credința astăzi și sunt printre aceia pe care Isus nu i-a cunoscut niciodată. Astfel de oameni resping o credință pe care nu au cunoscut-o niciodată, în loc să piardă mântuirea.
Cei din această categorie au nevoie de mântuire. Evanghelizarea apare uneori în mod surprinzător chiar și în rândul așa-numiților lideri creștini.
Fiecare persoană este mântuită prin aceeași cale, doar prin har, doar prin credință, doar prin Hristos:
„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9).
În al doilea rând, unii oameni nu Îl resping pe Isus; ci resping cultura creștină. Pentru unii este vorba de o confesiune. Liderul SBC, Beth Moore, de exemplu, a părăsit confesiunea de care a aparținut aproape toată viața ei, dar nu a respins credința ei în Hristos. În alte cazuri, o persoană respinge sau părăsește o versiune legalistă a creștinismului, de cele mai multe ori înlocuind-o cu o formă progresivă, liberală.
Cei care își părăsesc credința fie nu L-au cunoscut, fie părăsesc o versiune a credinței, fie Îl cunosc pe Dumnezeu cu adevărat, dar se află într-o vreme de încercare.
În al treilea rând, în unele cazuri, o persoană este încă credincioasă, dar este în căutare sau se răzvrătește. Cu toții am fost tentați, în anumite momente, să renunțăm să mai trăim pentru Dumnezeu. Unii oameni afirmă public că au terminat cu Isus, dar încă mai cred în El. În aceste situații, o persoană a fost rănită sau este pur și simplu dărâmată și are nevoie de ajutor și încurajare.
Galateni 6:1-2 se aplică în astfel de contexte: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.”
Aceia pe care Dumnezeu îi cunoaște cu adevărat nu își pot pierde credința în El (Romani 8:37-39). Nimic nu ne poate separa de dragostea lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Cei care își părăsesc credința fie nu L-au cunoscut, fie părăsesc o versiune a credinței, fie Îl cunosc pe Dumnezeu cu adevărat, dar se află într-o vreme de încercare.
Inima noastră trebuie să fie întotdeauna pentru ajutorarea oamenilor, ca să se întoarcă la Domnul, așa cum Isus ne-a învățat în pilda fiului risipitor (Luca 15). Când dăruim speranță celor care pleacă, îi putem vedea uneori pe cei care caută cu adevărat cum se întorc și Îl cheamă pe Domnul.
Articol de dr. Dillon Burroughs, preluat și tradus cu permisiune de la John Ankerberg Show.
N. r. Poate ai crescut într-o familie creștină, apoi ai vrut să experimentezi și tu lucrurile pe care le fac cei din lume și ai renunțat la credință. Sau poate ai fost batjocorit de prieteni, ori rănit și dezamăgit de alți creștini. Dacă ai trecut prin tragedii, poate te-ai supărat că Dumnezeu a permis să treci prin așa ceva. Sau poate ai avut o scăpare, iar diavolul te-a convins că nu mai ai nicio șansă, fiindcă tu ai știut Cuvântul. Oricare ar fi motivul, fiindcă există multe altele (răcirea dragostei față de Dumnezeu, întrebări fără răspuns, îndoială, distrageri, înșelăciunea celui rău etc), fie că ai renunțat și la mersul la biserică sau doar tu știi că ai lupte în suflet, Dumnezeu te iubește și te primește înapoi. Vino la El „cât se mai zice astăzi”.
Articolul a fost publicat inițial în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 12, nr. I), din ianuarie-februarie 2022, cu tema „Supranaturalul lui Dumnezeu”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista