Cum poți auzi vocea lui Dumnezeu? de Cindy Jacobs
De ce cred unii oameni că nu aud vocea lui Dumnezeu? E surprinzător să văd creștini de mulți ani pe calea Domnului, dar care nu știu că pot auzi vocea lui Dumnezeu. Și nu din cauză că se zbat să-I audă vocea - ci nu au fost învățați niciodată că o pot auzi! Prin urmare, nici nu încearcă. Este trist să întâlnesc oameni care nu știu că Dumnezeu dorește să li Se descopere. Dar El dorește aceste lucru! Și sunt anumite moduri prin care putem învăța ce anume dorește Dumnezeu să auzim.
Ziua Cincizecimii și darul Duhului Sfânt oferit de Dumnezeu au făcut ca toți creștinii să aibă acces la auzirea vocii Tatălui. Și chiar dacă te gândești că tu nu cunoști vocea Lui, totuși, atunci când L-ai acceptat pe Isus Hristos în viața ta, ca Domnul și Mântuitorul tău personal - și în special atunci când puterea Duhului Sfânt se manifestă prin tine - tu devii o persoană împuternicită de Duhul. Știi ce înseamnă asta? Ești conectat deja să auzi vocea Sa. Vestea bună e aceea că Duhul lui Dumnezeu Însuși este în mine și în tine, prin urmare poate avea loc o conversație zilnică - dacă căutăm să fim parte din ea.
Știind că Dumnezeu poate și dorește să îți vorbească, iată cinci moduri de bază prin care îți poate vorbi Dumnezeu:
Scriptura - În timp ce studiezi Cuvântul lui Dumnezeu, vei f în stare tot mai mult să discerni vocea Sa mai bine decât toate celelalte voci.
Rugăciunea - Avem nevoie să vorbim dar să și ascultăm ce are Dumnezeu să spună. Nu este un drum cu sens unic; trebuie să ne retragem într-un loc liniștit, unde să nu ne distragă nimic atenția, pentru a ne poziționa cât mai bine să auzim vocea Sa liniștită. Vei dori poate să ai un jurnal de rugăciune, capturând în el impresiile sau cuvintele pe care le auzi de la Dumnezeu.
O altă persoană - Dumnezeu vorbește uneori printr-o altă persoană pentru a te îndemna, întări sau mângâia. Aceasta se numește profeție personală.
Circumstanțe - Dumnezeu folosește circumstanțe din viața noastră pentru a ne vorbi. De exemplu, dacă dorești să dai zeciuiala din venitul tău, dar pe moment bugetul tău nu îți permite să pui deoparte 200 de lei, cât ar veni zeciuiala. Te rogi pentru acest lucru; în următoarea zi, te sună un prieten și îți spune că îți poate oferi o cazare gratuit unde mergi și realizezi atunci că asta te va ajuta să economisești exact 200 lei. E un exemplu în care Dumnezeu îți vorbește prin circumstanțe.
Vise și viziuni - Visele și viziunile sunt alte modalități scripturale prin care Dumnezeu vorbește astăzi.
Iată câțiva pași importanți pentru a auzi vocea lui Dumnezeu, într-o lume care ne asaltează zilnic simțurile:
1. Dumnezeu te iubește și tânjește să-ți vorbească. Chiar dacă nu ai auzit niciodată până acum vocea lui Dumnezeu sau n-ai știut că încă mai vorbește și astăzi, El abia așteaptă să îți vorbească. Versetul
care stă la baza acestui adevăr este Ioan 18:37.
2. Dumnezeu dorește să aibă o relație de intimitate cu tine. Mai mult decât o conversație, dorința lui Dumnezeu e să te umple cu dragostea și pacea Sa. Ești gata să-L lași să intre în viața ta? Vezi 1 Corinteni 14:1.
3. Mulți oameni cred că Dumnezeu mai vorbește și astăzi, dar cred totuși că doar cei ce au chemarea de proroc pot auzi vocea Lui. Nu este nici adevărat, nici biblic! În timp ce doar anumiți oameni sunt chemați să fie proroci, toți creștinii sunt capabili să profețească. Vezi 1 Corinteni 14:1-5, 39.
4. În timp ce îți acordezi urechea pentru a auzi mai clar vocea lui Dumnezeu, asigură-te că tot ceea ce faci se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu. Lucrul acesta te va ajuta să discerni originea cuvântului primit și să fii sigur că este biblic și de la Dumnezeu. Vezi 1 Ioan 4:1-6.
5. Înconjoară-te cu creștini evlavioși, credincioși Cuvântului, care te vor putea povățui și ajuta în căutarea ta de a auzi vocea lui Dumnezeu într-un mod mai clar și precis.
6. Cere-I Duhului Sfânt să fie martorul tău lăuntric, să rezoneze la ceea ce este cu adevărat de la Dumnezeu. Vezi Ioan 10:27-29.
7. Ia aminte la cele trei funcții majore pe care le îndeplinește o profeție, prezentate în 1 Corinteni 14:3: zidire (a construi, a clădi, a renova), sfătuire (a ajuta, a educa, a instrui) și mângâiere (a alina, a aduce pace, a empatiza).
8. Pentru a auzi pe deplin vocea lui Dumnezeu și a discerne destinul Său pentru tine, e absolut necesar să te vindeci de orice răni ale trecutului sau naufragii emoționale, să rupi legămintele făcute cu tine însuți, să treci peste orice dezamăgire, să te ierți și să accepți harul și mila lui Dumnezeu. Vezi 1 Timotei 1:18-20, 2 Corinteni 5:17, 1 Petru 2:24, Romani 11:29, Marcu 4:9, 1 Ioan 3:22, Matei 19:26, Isaia 53:5, Luca 22:7, Matei 11:29, Psalmul 103:2, Romani 8:28 și Zaharia 4:10.
9. Pe măsură ce ne vindecăm de rănile trecutului și lăsăm vocea lui Dumnezeu să pătrundă în mintea și în duhul nostru, trebuie să dăm la o parte orice obstacol sau blocaj rămas: așteptările neîmplinite, neascultarea și păcatul, necredința, amărăciunea, lupta spirituală, autoamăgirea și blocaje ale sufletului. Versetele cheie care ne ajută la dărâmarea acestor bariere sunt: Ioan 3:4, Marcu 29:23-24, Luca 17:6, Evrei 11.
10. Este absolut necesar să verificăm acuratețea unui cuvânt profetic rostit pentru noi de către o altă persoană, înainte de a acționa în baza a ceea ce a fost rostit. Se aliniază cuvântul profetic la Cuvântul lui Dumnezeu? Este viața celui care a rostit cuvântul profetic plină de roada Duhului Sfânt (Galateni 5:22-23)? Există ceva anume care întinează cuvântul - se regăsește bunătatea lui Dumnezeu în acel cuvânt (Romani 2:4)? Este cuvântul rostit cu o atitudine de asprime sau critică, sau este constructiv (Psalmul 23:3)? Rezonează acel cuvânt cu Duhul Sfânt din tine (Ioan 14:16-17)? Este acel cuvânt susținut de mărturia a doi sau trei martori (2 Corinteni 13:1, Matei 18:20)? Se împlinește acel cuvânt la vremea pe care tu o estimezi că ar trebui să fie (Eclesiastul 3)?
În lumea aceasta, cu atât de multe voci care ne distrag atenția, trebuie să persistăm, să ne concentrăm să auzim vocea lui Dumnezeu. În căutarea ta neobosită de a-L auzi pe Domnul, El te va întâmpina. Și, la fel ca în cazul unui prieten apropiat, cu timpul vei începe să recunoști mai ușor tonul și timbrul vocii Sale. Și dacă ai o perioadă în care te lupți să auzi vocea lui Dumnezeu în mijlocul larmei din jur, nu uita că planurile Lui pentru tine sunt minunate și adevărate.
Extras din cartea „Tu ești, Doamne? Recunoaște-i vocea din mulțimea zgomotelor” - de Cindy Jacobs.
Comandă această carte, preț 15 lei - 0256.284.913, www.alfaomega.tv/librarie, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..