Alfa Omega în obiectiv – 16 octombrie 2025
În această ediție, explorăm modul în care Dumnezeu își desfășoară lucrarea în România și în lume, prin slujitori care înțeleg chemarea lor strategică.
Pastorul Beniamin Miclea, din Năvodari, vorbește despre unitatea în diversitate a Bisericii din Dobrogea. Deși aparțin unor confesiuni diferite, credincioșii lucrează împreună, cu o strategie clară: evanghelizarea regiunii, începând cu orașele mari și continuând cu satele în care nu există niciun credincios născut din nou. Pastorul crede că Dumnezeu i-a așezat acolo cu un scop clar – acela de a extinde Împărăția lui Dumnezeu.
Pastorul Adi Crețu, de la Biserica „Fii Cerului” din Craiova, subliniază că nu crede în denominațiuni, ci în identitatea de fii ai lui Dumnezeu. El accentuează nevoia ca Trupul lui Hristos să fie unit, echipat și activ în confruntarea cu întunericul spiritual, oriunde s-ar afla.
Amir Tsarfati atrage atenția asupra relației dintre Israel și Biserică, afirmând că ambele sunt popoare alese de Dumnezeu, fiecare cu un rol distinct. El respinge teologia înlocuirii, considerând-o o negare a fidelității lui Dumnezeu față de propriile Sale promisiuni. Dacă Dumnezeu ar renunța la Israel, ce ne-ar face să credem că nu ar renunța și la noi?
În încheiere, Tudor Pețan anunță o ediție specială a emisiunii „Calea, Adevărul și Viața”, care va fi transmisă în direct pe 23 octombrie, cu tema „Întoarce-te la dragostea dintâi”. Invitați: Liviu Neagoe și Cornel Caba.
Ne sunt recomandate cărțile scrise de Amir Tsarfati: https://alfaomega.tv/librarie/autori/amir-tsarfati/
❗În luna octombrie, la orice comandă din librăria Alfa Omega vei primi 🆓 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭 cartea Decretul pentru Israel, autor 𝐀𝐦𝐢𝐫 𝐓𝐬𝐚𝐫𝐟𝐚𝐭𝐢❗
📽️📡 Sprijină producția de programe a studioului Alfa Omega TV! Donează ONLINE și pune o sămânță a credinței care va aduce rod pentru Împărăția Lui veșnică! https://alfaomega.tv/donatii












