Alfa Omega în obiectiv – 1 octombrie 2026
În această ediție, descoperim noul număr al revistei Alfa Omega TV Magazin, cu tema „Așteptând și grăbind revenirea Domnului”.
Șandor Fodor ne îndeamnă să aducem România înaintea lui Dumnezeu și să susținem prin rugăciune țara. Pornind de la exemplul lui Moise, Aaron și Hur, el subliniază importanța rugăciunii unite și a sprijinirii reciproce în vremuri dificile, când valorile și adevărurile biblice sunt atacate.
Marin Bloj ne îndeamnă să ne rugăm pentru România, nu doar să vorbim despre problemele ei. Pornind de la îndemnul apostolului Pavel din 1 Timotei 2, el propune trei direcții de rugăciune: pentru cei aflați în autoritate, pentru familiile și copiii din România și pentru Biserica Domnului, chemând la unitate, integritate și implicare în societate.
Atena Bloj ne îndeamnă să ne rugăm pentru sistemul educațional din România și pentru formarea unei noi generații. Ea subliniază importanța echilibrului dintre cunoaștere, credință și caracter și se roagă pentru profesori, părinți și copii, ca Dumnezeu să le dea înțelepciune, discernământ și o inimă îndreptată spre El.
Cărțile recomandate în această ediție:
– Crucea este cheia – Terry Moore
– Adevărul de bază – Dale Yerton
– Set 13 manuale studiu biblic – Gordon Lindsay
– Inima copleșită de iubire a Tatălui – Bruno Ierullo
– Porția dublă de viață – Bruno Ierullo
❗ În luna octombrie 2026 Alfa Omega Publishing vă oferă o 𝐫𝐞𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝟐𝟎% la toate resursele din librărie: https://alfaomega.tv/librarie/
📽️📡 Sprijiniți producția de programe a studioului Alfa Omega TV! Donați ONLINE și puneți o sămânță a credinței care va aduce rod pentru Împărăția Lui veșnică: https://alfaomega.tv/donatii












