
Programe reprezentative la Alfa Omega TV
„Puterea rugăciunii”
Programul „Puterea rugăciunii” este o emisiune motivaţională, de provocare permanentă pentru creştinii din diferite denominaţiuni, de a fi cu inima şi cu rugăciunea alături de ţară. Prin participarea largă a unor lideri spirituali sau credincioşi laici, emisiunea se doreşte a fi un liant spiritual între credincioşi sinceri care cred în şansa României de a avea o contribuţie spirituală majoră pe continentul european. Este o emisiune prin care spiritul Timişoarei, caracterizat printr-o deschidere interetnică şi interconfesională unică, este o provocare pentru întreaga ţară. „Puterea rugăciunii” are ca scop echiparea credincioșilor români pentru rugăciune, pentru mijlocire eficientă, promovarea unor mișcări de rugăciune existente în România și provocarea telespectatorilor de a se ruga specific pentru problemele cu care se confruntă țara noastră.
Viorel Birău, pastor, Biserica Penticostală Nr. 1 - Vicovu de Sus, jud. Suceava: Domnul Isus mergea noaptea și stătea în rugăciune. Noi am învățat de la El. Înainte noi făceam rugăciuni noaptea. După Revoluție, am introdus iar rugăciunea noaptea. Le-am spus fraților că asta nu e nouă iar noi am descoperit-o acum, ci e veche.
Claudiu Lăpădat, pastor, Biserica Sfânta Treime – Timișoara: Există o progresie a rugăciunii. Ea nu se oprește, ea nu are limită. Rugăciunea începe din inima ta și se termină în inima lui Dumnezeu.
Iuliu Centea, pastor, Biserica Betania – Oradea: Datorită lucrării televiziunii Alfa Omega, România are șansa să se roage sistematic, are șansa să se roage pentru diferite cauze.
În emisiunea „Puterea rugăciunii” informăm și încurajăm creștinii să se roage în unitate pentru România, Israel și alte aspecte din contextul internațional.
Programul talk-show – „Realități și perspective”
O parte din programele „Realități și perspective” analizează printr-un filtru creștin diverse evenimente și situații actuale din România, Israel, Orientul Mijlociu și întreaga lume, pentru a ajuta creștinii să citească semnele vremurilor.
De asemenea, abordăm teme atemporale importante ale societății contemporane, cum ar fi: provocările Bisericii contemporane, avortul și adopția, familia, sexualitatea, diferite dependențe, viitorul Uniunii Europene, problematica islamului, antisemitismul, elemente escatologice în evenimentele actuale, credința și tehnologia, educația, munca, raportarea la stat și politică, integritatea în spațiul public. Aceste tipuri de emisiuni pregătesc practic creștinii pentru implicarea în toate sferele societății.
Adrian Țunea, pastor, Biserica „Poarta Cerului” - Timișoara: Domnul vorbește foarte clar că zilele de pe urmă, venirea Domnului, va fi similară cu zilele lui Noe. Și mă gândesc la Noe și la vremurile lui în care Biblia spune că oamenii s-au îndepărtat așa de mult de Dumnezeu. Și de fapt este acolo o sintagmă pe care o folosește Biblia, prin care spune că gândurile, întocmirile gândurilor omului erau în fiecare zi îndreptate doar spre rău.
Cristian Șoimaru, pastor, Biserica Internațională - București: Mă bucur să văd că această emisiune este deja consolidată - „Realități și perspective” - și sunt abordate subiecte relevante, unele arzătoare, unele de care anumiți oameni nu își dau seama cât de importante sunt, dar reprezintă tematici de politică externă, tematici de actualitate la nivel global. Cum spunea faimosul predicator britanic, Spurgeon, că uneori trebuie să predicăm cu ziarul într-o mână și cu Biblia în alta. Nu în sensul de a le da aceeași greutate, ci trebuie să aducem realitatea și principiile Scripturii în contextul în care trăim.
Producția talk-show-urilor „Realități și perspective” a început în anul 2016 și continuă și astăzi. Programele sunt difuzate săptămânal pe canalul Alfa Omega TV, pe alte televiziuni partenere. Ele sunt publicate gratuit online, atât ca emisiuni integrale, cât și ca extrase scurte. Multe interviuri sunt tipărite și în revista Alfa Omega TV Magazin.
Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 14, nr. 3), din mai-iunie 2024, cu tema „Pentru o vreme ca aceasta”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista