Retrospectiva spirituală a anului 2020
Care sunt provocările pe care Biserica și liderii spirituali le întâmpină în acestă perioadă? Cum influențează aceste circumstanțe viitorul Bisericii? Care este locul României în planul lui Dumnezeu? Cum poți discerne vremurile? În cadrul acestei emisiuni, încercăm să analizăm dinamica spirituală a Bisericii Domnului din România. De asemenea, dorim să împărtășim cu voi și un cuvânt profetic primit de lideri spirituali din România.
Partea 1 - Caracterizarea anului 2020
Care sunt lucrurile care ne-au marcat în acest an și cu ce am rămas? Mai mulți lideri spirituali din România împărtășesc câteva gânduri cu privire la responsabilitatea Bisericii de a discerne vremurile în care trăim și de a avea un impact în societate.
Partea 2 - Provocări ale Bisericii în acest sezon
Anul 2020 a fost unul care a scos Biserica din zona de confort și a provocat credincioșii să renunțe la tiparele religioase. De asemenea, lucrurile cu care ne-am confruntat în acest an ne-au învățat dependența de Dumnezeu și să prețuim mai mult părtășia cu semenii noștri.
Partea 3 - Lideri, provocări, priorități
Liviu Axinte, Viorel Birau și Nicu Gafencu vorbesc despre valorile primare ale Bisericii, provocările pe care liderii spirituali le-au întâmpinat în această perioadă și chemarea credincioșilor de a se întoarce la dragostea dintâi.
Partea 4 - Biserica după COVID-19
Păstorul Daniel Grigoriciuc vorbește despre schimbările pe care le-a adus această pandemie în cadrul Bisericii și determinarea credincioșilor de a-și reevalua viața și relația cu Dumnezeu.
Partea 5 - Viitorul Bisericii
Vasilică Coitor vorbește despre nevoia de a fi conectați la Duhul Sfânt pentru a înțelege ceea ce Dumnezeu vrea să ne vorbească prin aceste circumstanțe. De asemenea, ne încurajează ca în aceste vremuri să fim preocupați în mod special de cultivarea unor relații care să edifice Biserica și să ieșim dintre zidurile bisericii pentru a interactiona cu cei nemântuiți.
Partea 6 - Locul României în planul Domnului
Crezi că Dumnezeu are un plac specific cu România? Cristian Soimaru, Sami Caba și Dinu Onea, lideri spirituali din România, vorbesc despre chemarea națiunii române la pocăință și împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu cu țara noastră.
Partea 7 - Viitorul României, o perspectivă profetică
Viitorul României, o perspectivă profetică. Dumnezeu a lăsat această perioadă cu scopul de a ne echipa din toate punctele de vedere pentru ceea ce urmează. Totodată, suntem chemți ca Biserică să fim receptivi la ceea ce Dumnezeu vrea sa lucreze în noi ca la rândul nostru să avem un impact în societate.




















