Tanar cu identitate - Saptamana pentru tineri 8-14 aprilie 2013 la Alfa Omega TV
Identitatea personală a fost și este o problemă cu care persoanele tinere se confruntă din plin. Căutarea și descoperirea propriei identități naște o multitudine de întrebări în mintea tinerilor, iar acestea se manifesta cu precadere în perioada adolescenței: o perioadă marcată de ani grei, în care tinerii sunt bombardați din ce în ce mai mult (și direct proporțional cu creșterea nivelului de tehnologizare) de numeroase variante de răspunsuri eronate și de modele care se recomandă a fi demne de urmat. Și totuși, care este modelul autentic și demn de urmat? Care este formula pentru modelul revoluționar și cine îți poate garanta o viață de succes? Cine ești tu și în ce direcție se îndreaptă viața ta?
Tocmai de aceea, Alfa Omega TV, te invită să rămâi aproape, în perioada 8-14 aprilie 2013, și să descoperi ce însemnă să fii un “Tânăr cu identitate” într-o lume confuză!...
Pe Alfa Omega TV poți urmări acum o serie de filme artistice și documentare, care îți vor oferi seri relaxante dar și răspunsuri la întrebări. Urmărește Șarlatanul, Clubul tinerilor creștini, A salva o viață, Viermele, Viciu fatal și nu rata premiera săptămânii- documentarul Captivat... dar nici transmisiunile în direct de la conferința națională de tineret, Peniel!
În această săptămână, dedicată tinerilor, poți fi și tu un “Tânăr cu identitate”. Afla care este ingredientul secret al unei identități autentice într-o lume plină de falsuri. La bază stă descoperirea lui Dumnezeu - află cine este El și ce planuri are viața ta, descopera cum afli chemarea ta si de ce conteaza toate acestea.
Biserica joacă un rol important în formarea identității unei persoane. Aceasta reprezintă o comunitate în care ți se oferă șansa de a îmbrățișa un set de valori corecte și de a înțelege ce este autoritatea. Aici mai poți beneficia și de relații sănătoase, să faci parte dintr-un grup, să fii un membru activ și să îți formezi un stil vestimentar rezonabil.
Principala porunca in Biblie este dragostea... de Dumnezeu, de sine si pentru aproapele tau... Unul dintre factorii majori care te vor influența în mod constant este domeniul relațiilor. Relația cu familia, prietenii, iubitul sau iubita ta și chiar relația pe care o ai cu tine însuți, îți conturează obiceiurile, stilul și perspectivele, si vor determina cine esti si ce faci in fiecare zi si in viata ta.
Identitatea unui tânăr este șlefuită și testată zilnic la școală, in pregatirea pentru o profesie/cariera. Varietatea de domenii și discipline, pe care școala le pune la dispoziție, te pot ajuta să îți descoperi preferințele și abilitățile, să îți îmbunătățești punctele slabe, dar adesea îți și testează integritatea, fiind necesare alegeri dificile.
Societatea din care facem parte este și ea un domeniu extrem de important care își pune amprenta asupra noastră. Aceasta ne influențează nevoile, preferințele, nivelul de trai, standardele și idealurile. Uneori impactul societății asupra noastră devine atât de profund încât decide în locul nostru... deoarece și-a creat propriile reguli! Insa vestea buna este ca si tu poti influenta inapoi societatea, daca stii cine esti si care este scopul tau in viata!
Generatia noastră beneficiază de o binecuvântare extraordinară de care celelalte generații nu au avut parte. Plusul generației noastre este reprezentat de media digitala, tehnologie și posibilitățile cu care aceastea ne-au înzestrat... dar care au adus, la pachet, și o serie de efecte nocive și consecințe, iar acestea pot fi un real pericol, răsfrângându-se asupra formării unei identități corecte, atât la nivel personal cât și în privința generației tinere.
Ascendent 1.1 - Set de valori, Identitate




















