Luna mai 2017 - Lună specială ÎNȚELEGEREA VREMURILOR
…fiii lui Isahar, care se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel… (2 Cron. 12:32)
Tot mai multe semne indică faptul că trăim vremurile de pe urmă. Deși nu trebuie să ne hazardăm cu o dată anume, este necesar să fim la curent și să ne pregătim pentru a doua venire a lui Hristos, să evaluăm toate evenimentele actuale prin prisma înțelegerii biblice a lucrurilor ce trebuie să se întâmple. Și deși Scriptura se concentrează pe Orientul Mijlociu, e important să evaluăm și evenimentele din alte părți ale lumii, din țara noastră și Europa, din America sau Asia, încercând să le privim din perspectiva creștină.
În Biblie sunt o serie de semne ce jalonează sfârșitul istoriei. Multe s-au împlinit sau sunt pe punctul de a se împlini. Iată câteva.
- Aliyah, întoarcerea evreilor din toate țările lumii în Israel (Ezechiel 36, Ieremia 23)
- Restaurarea statului Israel în 1948 în pofida adversităților (smochinul din Matei 24)
- Recucerirea capitalei Ierusalim în 1967 de către evrei (încheierea perioadei în care neamurile au stăpânit Ierusalimul, Luca 21:24), dar și controversa continuă pentru Ierusalim și lupta pentru Muntele Templului între evrei și musulmani (Zaharia 12)
- Negocierile interminabile de pace în Orientul Mijlociu, fără succes (1 Tes. 5)
- Distrugerea capitalei Siriei, probabil pe punctul de a fi împlinită în prezent, orașul fiind afectat de războiul civil (Isaia 17)
- Revărsarea fără precedent a Duhului Sfânt având ca efect vise și viziuni și semne supranaturale (Ioel 2)
- Apostazia generală. apariția altor “căi”, proroci falși (2 Tes. 2, 1 Tim. 4, Mt. 24)
- Degradarea morală a societății (1 Tim. 2)
- Creșterea vitezei călătoriilor, a cunoașterii (Daniel 12), posibilitatea media a informării globale despre un eveniment (Apoc. 11:9)
- Răspândirea Evangheliei în orice limbă pentru orice popor (Matei 24)
- Cutremure, războaie între țări și etnii (Matei 24)
- Persecuția creștinilor în lume (Mat. 24), decapitarea lor pentru credință (Apoc. 20:4)
Însă sunt și lucruri care urmează a se împlini: întoarcerea poporului Israel spre Hristos ca Mesia al evreilor (Romani 11), un mare război “Gog-Magog” în Orientul Mijlociu (Ezechiel 38) sau alte semne ale judecății lui Dumnezeu (Apocalipsa, Daniel, etc).
Cum să ne raportăm la Israel, ca și creștini? Mai este el poporul ales al lui Dumnezeu, sau a fost înlocuit de Biserică? De asemenea, cu privire la confictul final al sfârșitului vremurilor, menționat în profeții în cărțile Apocalipsa, Daniel, Ioel, Ezechiel, Isaia și Ieremia, toate țările menționate acolo sunt acum musulmane, fiind interesant faptul că lumea musulmană a înlocuit Imperiul roman în dominația Țării sfinte. Va juca islamul un rol la final?
Orientul Mijlociu e locul unde se întâlnesc concomitent mai multe forțe: proiectul Drumul Mătăsii al chinezilor pentru un culoar economic și de influență înspre Europa trecând prin Orientul Mijlociu, Statul Islamic ce dorește instaurarea unui califat sunit, ambițiile de dominare șiită a regiunii din partea Iranului și tensiunile lor cu suniții, interesele Occidentului și influența resuscitată a Rusiei, apărarea agresivă a Israelului. Petrolul, sursă ieftină de energie, se află preponderent în Orientul Mijlociu, fiind la baza transformării regiunii în ultimile decade. Numeroasele războaie, tulburări și evenimente recente fac petrolul ușor de asociat cu acel vin care amețește toate națiunile pământului (Apoc. 17-18).
Dincolo de nuanțe, cea mai importantă întrebare este: Care este planul lui Dumnezeu cu această regiune, și de ce ar trebui să ne intereseze? Răspunsul îl putem găsi în Scripturi: Voi strânge pe toate neamurile şi le voi coborî în valea lui Iosafat (în Israel). Acolo, Mă voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea... Acolo voi şedea să judec toate neamurile dimprejur. (Ioel 3:2, 12)
Dincolo de Orientul Mijlociu, ce ar trebui să credem despre Brexit, sau posibilitatea ca valorile creștine și UE să se întrepătrundă, sau despre situația din Ucraina, sau tensiunile ruso-occidentale, sau ridicarea populismului în SUA și Europa, sau problema refugiaților din Europa, sau terorismul islamist? Ce să credem despre referendumul recent din Turcia? Dar despre consecințele Primăverii Arabe sau alte evenimente contemporane?
Pavel îndeamnă pe credincioșii din Tesalonic să vegheze, chiar dacă nu știu exact momentul sfârșitului. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji. Căci cei ce dorm, dorm noaptea şi cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii. (1 Tesaloniceni 5:4-8)
MAI 2017 – CAMPANIE TEMATICĂ ÎNȚELEGEREA VREMURILOR
Prin Înțelegerea Vremurilor, noi, la Alfa Omega TV, te provocăm să interpretezi din punct de vedere biblic ce înseamnă știrile pe care le vezi în fiecare zi la televizor sau pe internet, și să te pregătești pentru ceea ce va veni. Să înțelegem vremurile, nu mergând pe interpretări discutabile, ci având echilibru și înțelepciunea Duhului Sfânt, pentru a fi treaz în aceste vremuri tulburi, și pline de manipulare mediatică și propagandă.
Te provocăm de asemenea să te rogi pentru întregul Orient Mijlociu, pentru Israel, pentru palestinieni, pentru situația dură din Siria și Irak, pentru celălalte națiuni arabe, Iran și Turcia, pentru marile puteri ce acționează în regiune. Să ne rugăm pentru creștinii ce suferă persecuții grele în regiune. Să ne rugăm pentru evrei să își pună speranța în Isus ca Mesia. Să binecuvântăm pe musulmani și să cerem să Îl întâlnească pe Issa (Isus) nu doar ca profet, ci ca Domn. Să ne rugăm și ca românii să fie un agent al binecuvântării și al răspândirii veștilor bune ale Evangheliei în această zonă.
În luna mai 2017, te provocăm să înțelegi vremea în care ne aflăm și să te pregătești pentru viitorul ce vine, la Alfa Omega TV. În cadrul acestei luni, avem o săptămână specială Pro-Israel – 8-14 mai, în care analizăm semnificația poporului evreu pentru astăzi și cum ar trebui, ca români, să ne raportăm la Israel.
Veți urmări materiale captivante care vă vor ajuta să înțelegeți miza spirituală a tensiunilor din Orientul Mijlociu, să descifrați profeții străvechi în lumina evenimentelor moderne. Veti vedea cum istoria scrisă de Dumnezeu se împlinește înaintea ochilor noștri. Vă provocăm să descoperiți miza orașului Ierusalim și al celui de-al treilea templu evreiesc, precum și să înțelegem împreună ce spune Biblia despre sfîrșitul vremurilor.
Luna MAI: lună tematică Înțelegerea vremurilor la Alfa Omega TV. Urmăriți documentare, filme, articole și alte materiale excepționale pe canalul TV, pe site-ul nostru, www.alfaomega.tv, pe pagina de Facebook Alfa Omega TV și pe alte rețele de socializare. Și vă încurajăm să dialogați cu noi, să aduceți perspectiva dvs, să comentați împreună cu noi!
Să înțelegem împreună vremurile, în luna mai, și în permanență!