Ce ne arata dovezile - 3 - Molecule si capcane de soareci

În ultimii 40-50 ani, am aflat că viața e creată și e condusă de mecanisme moleculare. Acestea sunt niște mașinării care pun celula în mișcare. Privind aceste mecanisme, ne întrebăm de unde au apărut. Cred că răspunsul standard oferit de evoluția darwinistă e foarte nepotrivit.

Dr. Michael Behe și-a dedicat mare parte din carieră studiului celulelor vii și mecanismelor moleculare care le permit acestora să se miște, să producă energie și să se reproducă. Concluzia lui e că aceste mecanisme biochimice complexe nu ar fi putut fi construite în urma selecției naturale. Observațiile lui Behe au dat naștere unei teorii pe care el o numește „complexitate ireductibilă”.

Numele de complexitate ireductibilă a fost dat de Michael Behe în descrierea sa a mecanismelor moleculare. În esență, ea susține că orice organism sau sistem din celulă e multicomponent, toate componentele fiind necesare pentru funcționare.

Prin urmare, dacă înlături o componentă, tot sistemul încetează să mai funcționeze. Ideea complexității ireductibile poate fi ilustrată printr-un mecanism non-biologic familiar: o capcană de șoareci.

Capcana este compusă din cinci componente de bază: un cârlig care să țină momeala, un arc puternic, un grilaj subțire numit ciocan, o bară care asigură stabilitatea ciocanului și o platformă pe care este montat întreg mecanismul. Dacă una dintre aceste componente lipsește sau este defectă, mecanismul nu va funcționa. Toate componentele acestui sistem complex ireductibil trebuie să fie prezente simultan pentru ca mecanismul să funcționeze, să prindă șoareci.

Complexitatea ireductibilă poate fi aplicată și mecanismelor biologice, inclusiv motorului flagelar bacterian. În total, sunt cam 40 de componente proteinice diferite care sunt necesare pentru funcționarea acestui mecanism. Dacă lipsește vreuna dintre aceste componente, flagelul nu va funcționa, fiindcă îi lipsește cârligul sau arborele de transmisie, sau nici măcar nu a fost conceput în structura celulei.

În termeni evoluționiști, trebuie să știi să explici cum poți să construiești acest sistem în mod gradual, atunci când nu funcționează, până când toate componentele necesare sunt la locul lor.

Complexitatea ireductibilă a mecanismelor moleculare lansează o puternică provocare față de puterea selecției naturale. Potrivit teoriei darwiniste, chiar și structurile biologice foarte complexe, cum ar fi ochiul, urechea și inima,
pot fi construite gradual, în timp, cu pași mici și progresivi.

Până acum, potrivit teoriei lui Darwin, selecția naturală are succes doar dacă aceste transformări genetice întâmplătoare le asigură unele avantaje
organismelor aflate în dezvoltare, în lupta lor pentru supraviețuire.

Nu este necesar să presupunem că toate modificările au loc simultan. Ele se produc extrem de încet și gradual. Selecția naturală analizează atent variațiile cele mai neînsemnate, respingându-le pe cele rele, conservând și adăugându-le pe cele bune.

Unii savanți nu cred că micile variații darwiniste ar fi putut crea un flagel bacterian în lipsa acestor mecanisme. Cum putea ceva nou, cum e motorul flagelului bacterian, cu toate componentele sale, să producă o categorie de bacterii care nu au acest sistem, când fiecare schimbare, potrivit teoriei darwiniste, trebuie să furnizeze un anume avantaj ?

Imaginați-vă scenariul următor: la începutul istoriei lumii, o bacterie își dezvoltă cumva o coadă și, probabil, și ligamentele necesare pentru a se fixa de peretele celulei. Totuși, fără o asamblare completă a motorului, această inovație nu ar fi furnizat niciun avantaj celulei. În schimb, coada ar fi rămas nemișcată, nefolositoare și invizibilă pentru selecția naturală, care, prin definiție, poate doar să favorizeze schimbările necesare supraviețuirii.

Logica selecției naturale cere o mare responsabilitate. Dacă mecanismul flagelului nu e complet și nu funcționează, selecția naturală nu-l poate conserva. Nu poate fi transmis generației următoare.

Un lucru important de realizat cu privire la selecția naturală este că ea selectează doar pentru un avantaj funcțional. În cele mai multe cazuri, selecția naturală, de fapt, elimină lucruri care nu au funcții sau care au funcții ce afectează organismul.

Așadar, dacă ai o bacterie cu o coadă care nu funcționează, precum flagelul, legea selecției naturale spune că ar fi eliminat. Singura cale de a selecta pentru flagel e să ai un flagel funcțional, adică trebuie să existe toate componentele motorului pentru a începe procesul. Selecția naturală nu poate forma un flagel bacterian. Ea poate doar să funcționeze după ce flagelul există deja și acționează.

Aceste provocări ale selecției naturale au primit critici. Susținătorii teoriei darwiniste au argumentat că motorul flagelului putea fi construit din componentele folosite la formarea mecanismelor moleculare simple, asemenea acestui manșon minuscul.

Dacă componentele acestui manșon ar fi existat deja, ele puteau fi conservate de selecția naturală chiar înainte să apară motorul bacterian. Această teorie se numește ``co-opțiune``. În esență, aceasta susține că evoluția sau selecția naturală, la un moment dat, putea să împrumute componente de la un mecanism molecular și să construiască un alt mecanism cu unele dintre aceste componente.

Scott Minnich a studiat motorul flagelar aproape 20 de ani. Cercetarea lui i-a permis să facă o provocare argumentului co-opțional.

În cazul flagelului bacterian, vorbim despre un mecanism constituit din 40 de componente structurale. Noi am descoperit 10 dintre ele în structura altui mecanism molecular, dar celelalte 30 sunt unice. Așadar, de unde le putem împrumuta? Eventual, ar trebui să considerăm funcția fiecărei componente ca având la origini cu totul alt scop. Putem urmări argumentele lor până când ajungem la problema că nu avem de unde să împrumutăm componente, dar, chiar dacă vedem că avem toate componentele necesare pentru a construi unul dintre aceste mecanisme, aceasta este doar o parte a problemei.

Mult mai complexe sunt instrucțiunile de asamblare, care nu sunt niciodată invocate de oponenții argumentului complexității ireductibile. Studiile motorului bacterian au descoperit, într-adevăr, un nivel de complexitate mult mai profund, deoarece construcția sa nu necesită numai componente specifice, dar și o succesiune precisă a asamblării.

Trebuie să faci lucrurile la momentul potrivit, trebuie să ai numărul necesar de componente, trebuie să le asamblezi în ordinea corectă. Trebuie să poți spune dacă le-ai asamblat în mod adecvat, astfel încât să nu-ți pierzi energia construind un sistem care nu va funcționa.

Construcția mecanismului molecular a fost comparată cu construcția unei case, în care constructorii respectă un plan detaliat de asamblare. Înainte ca pereții să fie ridicați, este turnată temelia casei. Canalizarea și instalația electrică sunt introduse înainte ca pereții structurii să fie închiși. Geamurile trebuie instalate înainte de a fi pusă tencuiala, iar țigla este aplicată doar după ce este aranjat scheletul acoperișului.

La fel este și în cazul construcției motorului flagelar. Se construiește sistemul din interior spre exterior. Se calculează numărul de componente și structura inelară a statorului. În momentul în care acesta este asamblat, apare reacția: „Nu mai este nevoie de componente.”

Rotorul este adăugat, inelul este adăugat, un alt rotor este adăugat, crucea cardanică este adăugată. Odată ce crucea cardanică are o dimensiune anume
și un anumit nivel al legăturii, care se întoarce într-o fracțiune de secundă, se închide și începe să adauge componentele pentru propulsor. Toate acestea sunt aranjate într-o ordine precisă ca într-o construcție a unei clădiri.

Pentru a construi corect motorul, este nevoie de un sistem complex de mecanisme care să coordoneze timpul și asamblarea după instrucțiuni, dar cum ar putea selecția naturală să construiască un asemenea sistem? Argumentul co-opțiunii nu explică aceasta.

Pentru a construi mecanismul flagelului, sau zeci de mii de alte mecanisme asemănătoare din celulă, avem nevoie de alte mecanisme pentru a regla asamblarea acestor structuri. Aceste mecanisme, la rândul lor, au nevoie de alte mecanisme pentru propria lor asamblare.

Dacă lipsește cel puțin una dintre aceste componente, sau nu sunt la locul potrivit, motorul nu va funcționa. Prin urmare, această operațiune de asamblare a motorului flagelar e ea însăși de o complexitate ireductibilă.

De fapt, tot ce avem aici este o întreagă complexitate ireductibilă. Cunoaștem foarte multe despre flagelul bacterian. Mai avem de învățat, dar, totuși, știm destul de multe și nu există explicație despre cum putea acest mecanism molecular complex să fie produs de un mecanism darwinist.

Cu 150 de ani în urmă, savanții nu știau prea multe despre mecanismele moleculare cu complexitate ireductibilă. Totuși, Charles Darwin a anticipat dificultatea ca aceste sisteme să nu corespundă teoriei sale.

„Dacă s-ar putea demonstra că există un organism complex care să nu fie format în urma modificărilor numeroase, succesive și lente, teoria mea ar fi demolată.” (Charles Darwin)