Ce ne arata dovezile - 1 - Marile intrebari despre viata

De unde venim? Cum am ajuns aici? Cine ne-a creat? Cum ne raportăm noi la întreaga realitate?Privind la incredibila diversitate și complexitate a vieții, inevitabil apare întrebarea: cine a făcut ca aceste lucruri să ia ființă? A fost întâmplare și necesitate, forțe nedirecționate ale naturii, sau poate este vorba de altceva? A existat un scop, un plan, un proiect?

De mai bine de un secol, gândirea științifică a fost dominată de o explicație cu privire la originea și diversitatea vieții. Aceasta se bazează pe o teorie care s-a născut în mintea unui naturalist britanic. Numele acestuia este Charles Darwin.

În 1831, Darwin, în vârstă de 22 de ani, a participat la o expediție de cinci ani pentru Imperiul Britanic. El a călătorit din Anglia, pe corabia Beagle, până în zona îndepărtată a Americii de Sud. Apoi s-a îndreptat spre nord, pe lângă insulele vulcanice Galapagos din Pacific.

Pe acest arhipelag pustiu, la 900 km de coasta de vest a Ecuadorului, Charles Darwin a întâlnit specii extraordinare de păsări, reptile și mamifere pe care nu le mai văzuse până atunci. Mai mult de o lună, Darwin a studiat viața plantelor și a animalelor, și-a luat notițe și a colectat câteva specii. Apoi a plecat, fără să se mai întoarcă vreodată.

Au trecut 25 de ani, timp în care a elaborat o teorie despre originea diverselor forme de viață de pe pământ. În 1859, Darwin a publicat cartea ``Originea speciilor``. Impactul său asupra științei și asupra întregii culturi occidentale a fost dramatic. Darwin susținea că viața este un produs al forțelor nedirijate ale naturii: timpul, întâmplarea și procesul pe care el l-a numit selecția naturală.

Cu 2 500 de ani înainte de Darwin, cei mai vestiți savanți și filosofi precum Platon, Newton sau Keppler, percepeau lumea ca fiind un produs al vreunui proiect sau plan. Însă, odată cu ideile lui Darwin despre selecția naturală, are loc
o schimbare fundamentală și, în același timp, o schimbare reală în filosofia științifică.

Darwin nu a fost primul savant care a propus o teorie evoluționistă, dar el a fost primul care a prezentat un mecanism naturalist plauzibil, care poate să producă schimbări biologice în perioade mai lungi de timp.

Pentru a înțelege cum funcționează selecția naturală, Darwin exemplifica prin specia de cinteze pe care a întâlnit-o pe insulele Galapagos. 13 specii de cinteze au populat insulele Galapagos. Apoi, dintr-odată, ele și-au schimbat dimensiunile corpului și forma ciocului.

Darwin s-a întors în Anglia cu nouă specii de astfel de păsări. Potrivit teoriei darwiniste contemporane, diferențele dintre dimensiunile și formele ciocurilor păsărilor sunt rezultatul direct al selecției naturale. Unul dintre exemplele intens analizate prezintă speciile de cinteze ce se hrănesc cu semințe.

După anotimpurile ploioase, semințele mici și moi sunt din belșug pe insule. Păsările cu ciocuri scurte pot obține hrana foarte ușor. Însă, în perioadele de secetă, singurele semințe disponibile sunt închise în scoici tari, care rămân pe pământ din anii anteriori.

În aceste condiții, numai păsările cu ciocuri mai lungi și ascuțite pot să spargă scoica și să mănânce semințele. Păsările cu ciocuri mai lungi supraviețuiesc, fiindcă ele ajung la rezervele de hrană la care alte păsări nu pot să ajungă. Cinteza cu ciocul lung reprezintă ceea ce astăzi biologii numesc ``avantaj funcțional``.

Cintezele cu ciocuri mai scurte, din nefericire, mor de foame, deoarece nu ajung la rezervele de hrană. Dacă seceta continuă, mediul produce o schimbare în caracteristicile speciei de cinteze. În timp, ciocurile lungi au fost transmise generației următoare, deoarece acele ciocuri le permit păsărilor să supraviețuiască.

Selecția naturală a fost o idee puternică. Variațiile fizice, care au adus avantaje, urmau să fie moștenite de generațiile următoare. Prin acest proces, populațiile se vor transforma, iar, în timp, vor apărea organisme fundamental diferite, fără vreo formă de călăuzire inteligentă.

Darwin dorea să explice totul în istoria vieții, în termenii proceselor neplanificate și lipsite de inteligență. Atunci când a căutat o explicație, el a descoperit că procesul pe care l-a observat la speciile domestice are loc și la cele sălbatice. Darwin era familiarizat cu reproducerea la animalele domestice. Chiar el a studiat reproducerea la porumbei. Știa că, secole la rând, crescătorii de animale au fost capabili să facă schimbări radicale într-o specie prin selecția unor indivizi anume pentru reproducere. Darwin a sugerat că același proces funcționează și în mediul sălbatic.

Pentru Charles Darwin, selecția naturală explică apariția creației fără un creator. Nu mai era nevoie de invocarea unui proiect inteligent pentru complexitatea vieții.
În concluzie, selecția naturală a devenit un înlocuitor al Creatorului. Astăzi, darwinismul e general acceptat de știință și în lumea academică. În ciuda acceptării sale răspândite, un număr crescând de savanți au pus sub semnul întrebării aspectele cheie ale teoriei darwiniste.

Selecția naturală e un proces real și funcționează bine pentru a explica anumite tipuri limitate de schimbări la scară mică. Avem o sumedenie de exemple în sensul acesta. Ceea ce nu funcționează bine explică ceea ce Darwin credea că ar putea, adică, întreaga complexitate a vieții.

Să luăm în considerare ciocul de cinteză și pasărea în sine. O schimbare minoră în structura ciocului versus originea organismului în sine… Acestea sunt două dimensiuni diferite ale fenomenului. Sunt două tipuri de probleme diferite. O problemă importantă pentru biologie este să înțeleagă unde funcționează selecția naturală și unde nu funcționează și de ce există o diferență.

Selecția naturală rămâne fundamentală în biologie, dar discuțiile referitoare la puterea sa creatoare stârnesc numeroase controverse. Pe măsură ce știința modernă descifrează misterele celulei, unitatea de bază a organismelor vii, anumite dovezi uimitoare nasc o întrebare cheie: selecția naturală este o explicație potrivită pentru originea și diversitatea vieții de pe pământ?