“Veniţi şi priviţi lucrările lui Dumnezeu ! Ce înfricoşat este El când lucrează asupra fiilor oamenilor !” Psalmi 66:5

“În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi.” Romani 1:20

“La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul...”, a făcut apele şi tot ce acestea cuprind. De la începutul creaţiei, însuşirile lui Dumnezeu au fost văzute şi sunt cunoscute de toată lumea. Aşa cum pentru o construcţie e nevoie de un constructor, şi pentru creaţie e nevoie de un Creator.

Aşa cum un proiect remarcabil ne indică un proiectant talentat, universul nostru uimitor ne dezvăluie slava unui Creator extraordinar. Minunile lui Dumnezeu sunt peste tot în jurul nostru şi ne dezvăluie şi mai multe despre Creatorul nostru. Prin creaţie, întrezărim puterea şi înţelepciunea Sa, măreţia şi grija Lui. Creaţia le vorbeşte celor care vor să asculte. Vom explora mesajul creaţiei, al conştiinţei şi al slavei lui Dumnezeu.

DUMNEZEUL PUTERII

Puterea lui Dumnezeu se manifestă prin intermediul creaţiei, de la renaşterea plantelor primăvara, la noua viaţă care se formează în pântec. Oriunde privim, puterea dătătoare de energie a Creatorului e mai presus de orice îndoială. El ghidează stelele pe traiectoriile lor de sus. El a format munţii maiestuoşi. El păstrează ordinea anotimpurilor binefăcătoare. În mâinile Lui se află vieţile tuturor creaturilor vii. Însuşi faptul că avem un univers ne arată că ne trebuie un Creator.

Deoarece universul are un început, e nevoie de o cauză. Energia universului are un început, prin urmare, cere existenţa unei cauze. Oamenii spun: “Am înţeles, Dumnezeu a creat universul, dar pe Dumnezeu cine L-a creat” Însă Dumnezeu e veşnic. El nu are început, deci nu are nevoie de o cauză. Acest lucru ar putea fi mai greu de înţeles, dar nu e nimic iraţional la o fiinţă veşnică.

Însă e absurd faptul că ceva a prins brusc viaţă din nimic. Această idee încalcă legea cauzalităţii. “Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi născut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu !” Psalmi 90:2

Un evoluţionist celebru a fost întrebat odată de unde a apărut Big Bangul. Răspunsul lui a fost: “Dacă cineva te întreabă cum au apărut masa şi energia, întreabă-l numai cum a apărut Dumnezeu.” Cred că afirmaţia lui avea mai multă semnificaţie decât credea el: ceva trebuie să fie veşnic. Fie masa şi energia sunt veşnice, fie Dumnezeu e veşnic.

Oamenii de ştiinţă ne-au învăţat multe despre masă şi energie. Unul din lucruri e faptul că acestea se vor termina. Aşadar, afirmaţia că masa şi energia sunt eterne e absurdă, dar e logic când spunem că Dumnezeu e veşnic. Aşa cum citim în primul capitol din Evrei: “Cerul şi întregul univers se vor învechi ca nişte haine ce trebuie aruncate, dar Tu, Doamne, vei trăi veşnic.” Biblia ne spune că există un singur Dumnezeu, care e Creatorul şi sursa vieţii şi a energiei. Forţele naturii sunt puse în mişcare şi conduse de mâna Lui.

Cine nu a auzit bubuiturile unei furtuni ce se apropie şi nu s-a gândit la măreţia lui Dumnezeu ? “Fulgerile Lui luminează lumea: pământul Îl vede şi se cutremură.” Psalmi 97:4

Furtunile cu fulgere sunt o manifestare uimitoare a puterii Creatorului.  În timpul unei furtuni obişnuite, sunt vărsaţi câteva sute de mii de metri cubi de apă, adică echivalentul volumului de apă ce se varsă în cascada Niagara la fiecare şase minute. Aceeaşi furtună eliberează 10 milioane de kilowaţi-oră de energie, echivalentul a 20 de kilotone de misilă nucleară. În general, furtunile cu fulgere puternice pot fi de 10, sau chiar de 100 de ori mai energetice.

În fiecare clipă, sute de furtuni apar undeva în lume. Astfel, furtunile se ridică la un total de 16 milioane anual. Fulgerul care însoţeşte furtuna iluminează tot orizontul. Un trăsnet poate avea o lungime de peste 8 km, poate conţine peste 100 de milioane de volţi şi poate ajunge la temperaturi de 27 760 °C într-o fracţiune de secundă. Fiind chiar mai fierbinţi decât suprafaţa Soarelui, în medie, fulgerele lovesc pământul de 100 de ori în fiecare secundă.

Mai multe milioane de trăsnete ating pământul în fiecare zi. Puterea formidabilă, viteza incredibilă şi lumina orbitoare sunt manifestări evidente ale puterii măreţe a Creatorului nostru. Furtunile cu fulgere reprezintă un fenomen incredibil ce are loc în atmosferă. Sunt teribile, puternice, înfricoşătoare şi eliberează tot felul de energii. Cam asta se întâmplă.

Furtunile presupun eliberarea unor enorme cantităţi de energie în atmosferă, prin mişcări verticale. Furtunile cu fulgere au o contribuţie majoră la circuitul apei în natură. În cadrul ciclului hidrologic, apa se evaporează din oceane, vaporii sunt conduşi deasupra continentelor, apoi cad sub formă de ploaie, după care apa se scurge iar în mare. Furtunile cu fulgere reprezintă un factor important din acest ciclu în cadrul căruia vaporii de apă sunt transformaţi în apă lichidă, adică ploaia care cade pe pământ.

Fulgerele şi furtunile sunt folosite adesea în Biblie ca simbol al mâniei lui Dumnezeu adresate oamenilor ce s-au răzvrătit. Însă toată lumea e fascinată de copleşitoarea frumuseţe a fulgerelor şi a furtunilor şi de mirosul aerului proaspăt. Fulgerul amestecă două gaze în aer, azot şi hidrogen, pentru a produce îngrăşăminte. Când străbate aerul, fulgerul eliberează azotul sub formă de vapori, apoi acesta e absorbit de apă şi cade, fertilizând pământul. Aşadar, recoltele noastre sunt fertilizate de către azotul produs de furtuni.

Acum 4 000 de ani, Iov a meditat la manifestarea Atotputernicului folosind următoarele cuvinte: “Leagă apele în norii Săi, şi norii nu se sparg sub greutatea lor. Prin puterea Lui turbură marea, prin priceperea Lui îi sfarmă furia. Şi acestea sunt doar marginile căilor Sale, şi numai adierea lor uşoară ajunge până la noi ! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi ?”

Furtunile şi fenomenele naturii pline de energie sunt o lecţie care ne arată cum ar putea fi Dumnezeu, din moment ce poate face toate acestea. Chiar dacă poate că nu putem înţelege pe deplin această putere extraordinară, aceste manifestări grandioase ar trebui să ne facă pe toţi să fim cuprinşi de uimire în faţa măreţului nostru Dumnezeu. “Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi ! Cine a făcut aceste lucruri ? ... aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.” Isaia 40:26

Soarele nostru e imens şi energia emanată de el este enormă. Miezul Soarelui e o vâlvătaie cu o temperatură de 15 000 000 °C. Cu toate că Soarele se află la o depărtare de 152 000 000 km de Pământ, lumina solară este principala noastră sursă de energie. Energia părăseşte Soarele cu extraordinara rată de cinci milioane de tone de materie pe secundă. Acest lucru se petrece zi şi noapte, an de an.

Sunt multe exemple ale puterii lui Dumnezeu manifestate în natură. Întregul univers a apărut la cuvântul Său. În Psalmi 33:9 scrie: “Căci El zice, şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă.” Un bun exemplu ar fi cea mai apropiată stea de noi: Soarele. Acesta emană mai multă energie într-o secundă decât a produs omenirea de la Adam şi Eva. De fapt, Soarele îşi produce energia prin reacţii de fuziune nucleară, transformând hidrogenul în heliu la o scară largă. Acest lucru e valabil pentru toate stelele.

În galaxia noastră Calea Lactee, se presupune că sunt vreo 100 de miliarde de stele. După acestea, în spaţiul îndepărtat mai sunt alte 100 de miliarde de galaxii. Nu putem înţelege felul de energie şi putere implicate. Toate au fost create prin cuvântul lui Dumnezeu.

Soarele încălzeşte pământul şi apoi stârneşte toate sistemele meteorologice de pe pământ: tornade, uragane, furtuni cu fulgere, nori de ploaie, vânt. Toate acestea sunt influenţate de energia solară. Energia de pe pământ nu reprezintă decât a miliarda parte din cantitatea de energie provenită de la Soare.

Pentru a ne face o idee, să călătorim cu Pământul spre Soare cu o viteză de 100 de ori mai mare decât viteza luminii. Din acest punct, începem să apreciem dimensiunea stelei noastre. În interiorul Soarelui ar încăpea peste un milion de planete Pământ. Cu toate acestea, Soarele nostru e o stea mijlocie. Multe stele din galaxia noastră sunt mult mai mari.

Arcturus e a patra cea mai strălucitoare stea de pe cerul nocturn. Cu toate că e la o depărtare de 36,7 ani lumină, acest uriaş portocaliu e vizibil cu ochiul liber. Punând Soarele lângă Arcturus, ne putem face o idee de imensitatea acestuia. Arcturus e de 100 de ori mai strălucitor, având o rază a cercului de 25 de ori mai mare decât cea a Soarelui.

Totuşi, şi Arcturus pare mică în comparaţie cu supergiganta Betelgeuse. Raza acestei stele e de 600 de ori mai mare decât cea a Soarelui nostru. Fiind o stea roşie, ea străluceşte de 60 000 de ori mai tare decât Soarele. Totuşi, nici Betelgeuse nu e cea mai mare stea din galaxia noastră.

Vreo câteva supergigante roşii din Calea Lactee sunt chiar mai mari decât aceasta. Unele au o rază de 1 500 de ori mai mare decât cea a Soarelui. O parte din creaţie care cred eu că demonstrează cu adevărat puterea lui Dumnezeu e energia produsă de stele.

Soarele eliberează mai multă energie într-o secundă decât ar produce un miliard de oraşe mari de pe pământ, dacă ar exista un miliard, într-un an. Această energie e produsă în doar o secundă. Desigur că sunt şi stele mult mai puternice decât Soarele. Imaginaţi-vă câtă energie există în toate aceste stele, în miliardele de stele din galaxia noastră şi în celelalte miliarde de stele din alte galaxii ! Biblia descrie crearea acestei energii printr-o singură propoziţie: “A făcut şi stelele.”

Când ne gândim că aceste proporţii reprezintă doar o fărâmă din puterea Creatorului nostru, cu siguranţă că vom fi de acord cu psalmistul care spune: “Tot pământul să se teamă de Domnul !” Psalmi 33:8

Desigur că stelele nu reprezintă doar energie brută. Fără lumina Soarelui, viaţa de pe pământ ar dispărea. Energia dătătoare de viaţă a Soarelui constituie o amintire constantă a dragostei neclintite a Creatorului nostru, Dumnezeul care Îşi revarsă darul de lumină asupra tuturor. “El socoteşte numărul stelelor, şi le dă nume la toate. Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.” Psalmi 147:4-5

Universul vizibil conţine peste 100 de miliarde de galaxii, fiecare dintre acestea având un diametru de zeci de milioane de trilioane şi conţinând sute de miliarde de stele. Cu toate că e de nepătruns, acum se crede că universul conţine peste un miliard de trilioane de stele.

Cu mult înainte de apariţia telescopului, Biblia afirma că oamenii nu pot spune cu exactitate numărul de stele deoarece sunt prea multe. Creatorul cunoaşte numărul exact de stele, desigur. În Psalmul 147 scrie că El “... le dă nume la toate.” Puterea de a crea fiecare din aceste stele, înţelepciunea de a le menţine traiectoriile şi incredibila frumuseţe etalată în tot universul se îmbină pentru a confirma măreţia şi grija Creatorului.

Dumnezeu a creat universul atât de vast, încât oamenii nu pot decât să se minuneze de întinderea sa. Eu spun: “Doamne, eşti atât de măreţ !” Mă gândesc la spusele lui David: “Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: 'Ce este omul, ca să Te gândeşti la el ? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă ?'”

Se crede că ar fi peste 100 de miliarde de stele în galaxia noastră, Calea Lactee. Se estimează că ar fi peste 100 de miliarde de galaxii în univers. Biblia ne spune că, pe cât sunt de departe cerurile faţă de pământ, la fel sunt şi căile lui Dumnezeu faţă de căile noastre, şi gândurile Sale faţă de gândurile noastre. Gândiţi-vă puţin la asta, la cât e de mare universul faţă de pământ, care, prin comparaţie, e doar cât vârful unui stilou. Cât de mare e universul lui Dumnezeu ?

Călătorind cu viteza luminii, cu 300 000 de metri pe secundă, am putea înconjura Pământul de şapte ori într-o secundă. Totuşi, pentru a străbate universul cunoscut cu viteza luminii, ar dura vreo 28 de miliarde de ani, sau chiar mai mult. În prezent, majoritatea astronomilor sunt de acord că universul pare să se extindă. Această idee e conformă Bibliei, care spune că Dumnezeu “... întinde cerurile ca o mahramă subţire.” Isaia 40:22

În Biblie sunt câteva exemple de previziuni ştiinţifice. Un exemplu care îmi vine în minte e din Isaia 40:22, unde scrie că Dumnezeu întinde cerurile ca pe un cort sau o cortină. Aţi putea spune că acest lucru e scris cu nuanţă poetică, aşa că trebuie să fim cu băgare de seamă. Totuşi, mai sunt vreo 10 alte locuri în Biblie unde se vorbeşte despre extinderea cerului. Acest lucru a fost descoperit abia în secolul al XX-lea, când s-a constatat că, într-adevăr, toate galaxiile par să se îndepărteze unele de altele, ca şi cum întregul univers ar părea să se extindă, aşa cum scrie în Biblie.

Desigur că acest lucru nu putea fi observat de oamenii din antichitate, ci e ceva ce trebuie să le fi fost descoperit de sus. Neînchipuit de mare, conţinând galaxii spectaculoase şi nebuloase uluitoare, cu adevărat că “Cerurile spun slava lui Dumnezeu.” Psalmi 19:1

Nu doar forţele vizibile ale naturii sau imensul nostru univers ne dezvăluie măreţia lui Dumnezeu. Se pare că există energii incredibile în orice materie, chiar şi în minusculul atom.

Haideţi să mai explorăm încă un exemplu al puterii infinite a Creatorului ! “Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu !” Iov 37:14

În ultimul secol, oamenii de ştiinţă au descoperit vasta energie existentă în fiecare materie. Acum celebra formulă “E=mc²” susţine că energia potenţială a oricărei materii este egală cu masa sa înmulţită cu viteza luminii la pătrat. Una din cele mai mari descoperiri ale secolului al XX-lea a fost formula “E=mc²”. E o ecuaţie de care mulţi au auzit, dar despre care nu ştiu ce înseamnă. Aceasta implică faptul că energia are masă. Nu înseamnă că energia poate fi schimbată cu masa, ci că energia posedă masă.

Dacă am putea folosi o scară, energia are greutate. Chiar şi lumina din această cameră ar cântări puţin dacă am folosi o scară de măsurare. În secolul trecut, oamenii de ştiinţă au explorat conceptul de energie nucleară. Aceasta se foloseşte de formula “E=mc²”, făcută celebră de către Albert Einstein.

În această formulă, “m” reprezintă masa sau materia, iar “c” reprezintă viteza luminii. Această formulă susţine că materia sau masa pot fi transformate în întregime în energie. Dacă distrugem o masă, vor apărea lumină, sunet, putere şi energie. Mai înseamnă şi că, dacă am putea extrage energia dintr-o masă, am putea face nişte lucruri extraordinare. “C”-ul din ecuaţia “E=mc²” reprezintă viteza luminii, care, desigur că e foarte mare. Atunci “c²”, viteza luminii la pătrat, e extrem de mare.

Asta ne demonstrează că şi cea mai mică masă are asociată o energie uriaşă. Pentru a aprecia formidabila energie conţinută de orice masă, gândiţi-vă că reactoarele nucleare pot transforma numai o fracţiune din masa totală a combustibililor în energie. Totuşi, dacă am putea transforma întreaga masă în energie, rezultatul ar fi uriaş. De exemplu, dacă masa unui copac de mărime medie ar putea fi transformată în energie, puterea rezultată ar fi de 45 de trilioane kilowaţi-oră.

Făcând o comparaţie, Statele Unite generează în jur de patru trilioane kilowaţi-oră de energie electrică pe an. Aşadar, dacă masa unui singur copac ar fi transformată în energie, folosirea acestei energii i-ar asigura întregii Americi energia electrică timp de peste 10 ani.

Pentru a da un alt exemplu, energia potenţială dintr-un singur grăunte de sare ar asigura energia electrică a unei case timp de mai multe luni. Cu toate că oamenii de ştiinţă mai au multe de învăţat despre energie, masă şi ce ţine materia laolaltă, ei au descoperit că energia prezentă în orice materie e extrem de mare.

Biblia ne spune că Dumnezeu e Cel care “... ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui.” Evrei 1:3 E vorba de fiecare atom, fiecare celulă, fiecare stea şi de întregul univers.

Acum e de netăgăduit că Atotputernicul a creat un univers ce are o energie nelimitată. Trebuie să fi fost cineva şi nu ceva, pentru că lucrurile sunt perisabile, conform celui de al doilea principiu al termodinamicii. Trebuie să fi fost cineva fără început sau sfârşit care să fi avut puterea şi priceperea, înţelepciunea, incredibila inteligenţă nelimitată pentru a pune totul laolaltă, începând cu atomul şi structura lui, până la cosmos şi aşa mai departe.

Când privim măruntele exemple ale puterii lui Dumnezeu, ar trebui ca inimile să ne fie cuprinse de veneraţie. În Biblie scrie: “Frica Domnului este începutul înţelepciunii.”, “Frica de Domnul este urârea răului.”, “Frica de Domnul duce la viaţă.” Prin urmare, răspunsul adecvat la autoritatea lui Dumnezeu este să Îl venerăm şi să cerem îndurarea Sa şi iertarea păcatelor noastre.

Profetul Ieremia a afirmat: “Ah ! Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta !” Desigur, creaţia ne dezvăluie omnipotenţa lui Dumnezeu, dar nu e vorba doar de atât. Cu toate că universul e stricat de păcat, înţelepciunea, frumuseţea şi dragostea Creatorului sunt tot observabile.

DUMNEZEUL ÎNŢELEPCIUNII

Oriunde privim, putem remarca înţelepciunea lui Dumnezeu. Studiaţi proprietăţile apei ! Această moleculă rafinată e indispensabilă vieţii. Dumnezeul nostru cel darnic a acoperit patru cincimi din suprafaţa pământului cu apa din râuri, lacuri şi mări.

Apa e perfect creată pentru a întreţine viaţa din fiecare celulă şi creatură. Apa este un excelent solvent, lichid de răcire şi transportor. Analizaţi lumea insectelor ! Fiecare dintre aceste creaturi extraordinare este înzestrată cu abilităţi ingenioase care depăşesc cu mult tot ceea ce a creat omul vreodată. De la rafinate la complexe, operele Creatorului ne dezvăluie înţelepciunea Sa. “El dă zăpada ca lâna.” Psalmi 147:16

Cu mii de ani în urmă, Dumnezeu l-a întrebat pe Iov: “Ai ajuns tu până la cămările zăpezii ?” Iov 38:22 Niciunul din oamenii din acea vreme nu putea să cunoască tot despre comoara zăpezii. Însă, cu apariţia microscopului, aceste cristale minuţioase pot fi preţuite la adevărata lor valoare acum. Acestea sunt cristale de zăpadă care au atins pământul rămânând intacte.

Cristalele de zăpadă se formează în norii în care vaporii de apă se condensează, cristalizându-se apoi în gheaţă. Pe măsură ce cristalele cresc, apar aceste modele remarcabile. Complexe, simetrice şi frumoase, cristalele de zăpadă te lasă mut de uimire când le priveşti.

Spre deosebire, zăpada creată de om nu are structura elaborată întâlnită în cristalele de zăpadă. Cristalele de zăpadă sunt formate din nişte uimitoare molecule de apă. Fiecare atom de oxigen are o mică încărcătură electrică negativă, lipindu-se de doi atomi de hidrogen care sunt încărcaţi electric pozitiv. Unghiul dintre cei doi atomi de hidrogen e de 104,5°. Când e atins punctul de îngheţ, brusc, atracţiile electrice cu încărcături negative şi pozitive le adună laolaltă. Aceasta este sursa energiei.

Apoi, formele cu care a înzestrat Dumnezeu moleculele de apă se aliniază pentru a crea acele minunate cristale. Fiecare cristal e unic, fiind o reflectare a puterii creatoare a lui Dumnezeu. În fiecare zi, trilioane de comori transparente ale lui Dumnezeu cad pe pământ pentru ca noi să le descoperim şi să ne bucurăm. Totuşi, nu există două cristale la fel.

Cred că Dumnezeu a construit această formă hexagonală în fiecare moleculă de apă pentru că trebuie să se potrivească. Se creează o formă hexagonală pe măsură ce se adaugă mai multe molecule. Fiecare cristal de gheaţă e alcătuit din milioane de molecule de apă. Chiar dacă se potrivesc într-un anumit fel, pe măsură ce se extind, cristalele de gheaţă care cad din nori la temperaturi diferite încep să ia forme diferite. Aşadar, fiecare cristal de gheaţă va fi puţin diferit de celelalte.

Fiecare cristal e construit după un model hexagonal, prezentând o formă simetrică extraordinară. Există cu adevărat o comoară a zăpezii, aşa cum a spus Dumnezeu cu 4000 de ani în urmă.

Mă fascinează nespus de mult două lucruri la cristalele de gheaţă. Primul este frumuseţea. Le priveşti şi observi toate acele modele aplatizate şi structura lor. Există peste 100 de modele de bază diferite la cristalele de gheaţă. Frumuseţea acestora îmi spune că Dumnezeu iubeşte frumuseţea şi mă iubeşte şi pe mine fiindcă mi-a oferit această frumuseţe pe care să o admir. Aşadar, frumuseţea are efect asupra mea.

Celălalt lucru e modul în care sunt ordonate cristalele de gheaţă, modul în care se potriveşte fiecare moleculă. Astfel, se creează un model consecvent mereu, făcându-mă să cred că e creat de Dumnezeu. Există şi o latură spirituală. Aşa cum fiecare cristal de zăpadă are o formă diferită, şi fiecare om, fiecare suflet e unic, constituind o preocupare deosebită pentru Domnul nostru. Aşa cum mâna creatoare a lui Dumnezeu modelează cristale de gheaţă cu dragoste şi atenţie, la fel e creat fiecare om ca să reflecte slava Sa.

În comparaţie cu restul creaţiei, cristalele de zăpadă sunt simple. Totuşi, atenţia măreţului Arhitect faţă de nenumăratele cristale de gheaţă pe care le creează în fiecare zi e o dovadă de netăgăduit a grijii Sale.

Dumnezeu nu a construit numai în cristalele de gheaţă, ci şi în tot felul de alte molecule şi sisteme nişte legături şi procese pe care nici în ziua de azi nu le putem înţelege. Acesta e unul din motivele pentru care sunt un om de ştiinţă. Îmi place să încerc să descopăr cum funcţionează lucrurile ca să le pot aplica ecuaţii matematice. Aş putea spune că aşa simt că Îl ating pe Dumnezeu. “Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne ! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune.” Psalmi 104:24

Dacă moleculele de apă simple care formează cristalele de gheaţă prezintă o structură magnifică, gândiţi-vă la ingeniozitatea creatoare din spatele moleculelor mari şi complexe, cum ar fi ADN-ul. Acesta conţine schiţa pentru toate formele de viaţă şi e cel mai compact mecanism de stocare a informaţiilor cunoscut în tot universul.

De exemplu, cantitatea de informaţii conţinută într-un volum de ADN cât vârful unui ac ar umple o stivă de cărţi de 500 de ori mai înaltă decât distanţa de aici la Lună. Codurile şi structura unui asemenea sistem incredibil ne indică existenţa unui Creator suprem inteligent.

Eu cred că dovada care susţine necondiţionat existenţa unui Dumnezeu e studiul ADN-ului. ADN-ul este un foarte puternic sistem de stocare a informaţiilor. De fapt, ADN-ul, care ne formează genele, e ca o stivă de cărţi ce conţin informaţii care sunt descifrate printr-un sistem de limbaj. E pur şi simplu extraordinar.

În prezent, oamenii de ştiinţă ştiu că limbajul e un cod ce poate fi numai rezultatul inteligenţei. Informaţia nu poate rezulta decât din informaţie. Nimeni nu a văzut vreodată ca materia singură să facă totul pentru un cod, sau pentru vreo informaţie. Analizând ADN-ul, veţi vedea că acesta susţine că, la început, Dumnezeu a creat universul.

Toţi am pornit de la o singură celulă de mărimea unui punct de la sfârşitul unei propoziţii. Cum ştie această celulă cum să construiască un corp alcătuit din 100 de trilioane de alte celule, de mii de tipuri diferite ? Fiecare din aceste celule e extrem de complexă, e o maşinărie nanochimică al cărei mod de funcţionare ne depăşeşte înţelegerea. În celulă este codificat manualul de instrucţiuni care explică cum poate fi construită şi manevrată fiecare parte a acestui trup incredibil alcătuit din 100 de trilioane de celule.

Mai mult, ADN-ul e o moleculă tridimensională care se autoreplică. Fiecare moleculă poate face o copie identică imediat şi eficient. Dumnezeu a programat ADN-ul chiar şi să detecteze şi să corecteze greşelile de replicare. Aceste abilităţi complexe depăşesc cu mult mijloacele de care dispun oamenii. Dumnezeu a creat molecula de ADN astfel încât aceasta se poate autocorecta. Există nişte proteine speciale numite enzime care urcă şi coboară pe molecula de ADN, căutând şi îndreptând erorile în fiecare minut şi în fiecare secundă. Dumnezeu ne-a creat înzestraţi cu un cod ADN care are ceea ce numim “enzime care corectează erorile”. Aşa cum un editor citeşte un ziar sau o carte pentru a găsi greşelile, aşa şi Dumnezeu a creat nişte enzime speciale care urcă şi coboară pe molecula de ADN reparând greşelile în moduri incredibil de complexe.

În creaţie, sunt multe exemple de lucruri care dovedesc existenţa Dumnezeului biblic. Un astfel de exemplu se găseşte chiar în ADN-ul nostru, care conţine informaţii. Există un domeniu ştiinţific numit ştiinţa informaţiei care studiază cum apare informaţia, cum e transmisă şi aşa mai departe.

Una din legile ştiinţei informaţiei afirmă că informaţia nu apare niciodată de una singură în materie. Informaţia nu apare niciodată spontan. De fiecare dată când urmărim traseul parcurs de informaţie până la sursă, întotdeauna se ajunge la o minte. Din moment ce în ADN există informaţii creatoare, rezultă că ADN-ul a fost creat de o inteligenţă. Nu e ceva ce ar fi putut apărea în urma a milioane de ani de mutaţii şi selecţie naturală.

Totuşi, chiar şi molecula de ADN e simplă, în comparaţie cu celulele. Fiecare formă de viaţă e alcătuită din celule, fiecare celulă funcţionând ca un oraş în miniatură. Când ne gândim că un corp uman e alcătuit din trilioane de celule care lucrează ca o singură unitate, ar trebui să adoptăm o veneraţie smerită faţă de grija profundă şi de înţelepciunea desăvârşită a Creatorului nostru. “Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru vatră.” 2 Corinteni 9:10

Fiecare sămânţă constituie un miracol în miniatură. Dumnezeu a programat mica sămânţă de sequoia să devină cel mai mare copac de pe pământ, ajungând la o înălţime de aproape 91 m şi cântărind multe tone. Dumnezeu a creat umila sămânţă de măr să producă nişte fructe delicioase pentru anii următori.

Dumnezeu a creat o mulţime de seminţe care să producă inflorescenţe spectaculoase din abundenţă. Gândiţi-vă la nenumăratele varietăţi de seminţe. După cum scrie în Genesa, fiecare sămânţă dă roade “după soiul ei”. Aşa cum a plănuit şi Dumnezeu, fructele şi produsele secundare ale seminţelor au asigurat hrana necesară şi resursele pentru om şi mediul în care trăieşte el.

În primul capitol din Genesa, Dumnezeu a spus: “Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ. Şi aşa a fost.” Aşadar, Creatorul a produs forme de viaţă cu capacitatea de a se reproduce după soiul lor. Plantele produc seminţe. Acest lucru răspunde la întrebarea “Ce a fost mai întâi: sămânţa sau planta ?”. Evident, Dumnezeu a creat plantele cu viaţă, conţinând seminţele în ele.

Seminţele sunt capodopere ale microminiaturizării. În interiorul fiecărei seminţe se află un pui, o plantă embrionară care are deja frunze, tulpină şi rădăcină, înconjurate de un veşmânt protector umplut cu tot felul de receptori atenţi la semnalele emise de mediu ca planta să ştie ce temperatură e necesară, ce umiditate şi de cât oxigen e nevoie. Toate aceste aspecte trebuie să fie pregătite înainte ca planta să încolţească. La primele seminţe fosilizate, am descoperit că acestea arătau ca seminţele existente acum.

Sămânţa e prima structură reproducătoare pe care Dumnezeu a făcut-o în a treia zi a creaţiei şi constituie modalitatea prin care fiinţele vii s-au reprodus după soiul lor de atunci. În prezent, oamenii de ştiinţă au descoperit ceea ce Biblia a susţinut de la început: în interiorul modestei seminţe se găseşte viaţa însăşi. În interiorul celulelor noastre vii se află mici “fabrici” de o complexitate uimitoare. Niciun om de ştiinţă nu a reuşit să fabrice o sămânţă artificială şi nicio sămânţă nu e simplă.

Sămânţa e programată să rămână în stare latentă până ce poate beneficia de apă şi căldură. Cine i-a instalat această abilitate de a monitoriza temperatura şi umiditatea ? Cine a decis care e timpul potrivit ca sămânţa să încolţească ? Cine i-a spus rădăcinii că trebuie să meargă în jos, iar tulpinii să se îndrepte în sus ? Observaţi mâna îndrumătoare a Creatorului atotiubitor ?

Pentru a germina şi a creşte puternice, seminţele au nevoie de nutrienţi ai solului adecvaţi, de proprietăţile ideale ce se găsesc în apă, de o frecvenţă corectă a luminii, de atmosfera potrivită şi de factorii de polenizare necesari. Toate acestea trebuie să existe de la început pentru ca sămânţa să producă o recoltă de binecuvântări pentru omenire. “Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp... dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp... nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi ?” Matei 6:28

Ce mohorâtă ar fi această lume fără plantele înfloritoare ! De la modestele seminţe, la splendidele inflorescenţe, florile reflectă o părticică din splendoarea lui Dumnezeu. Există o mare varietate de plante ce înfloresc peste tot în lume, fiecare cu propria-i floare unică, cu un fruct şi un miros unic. Pe măsură ce inflorescenţa se dezvoltă, mirosul său umple aerul. Gândiţi-vă că fiecare floare produce mereu propriul parfum distinct. Şi mai uimitor e faptul că Dumnezeu foloseşte aceleaşi elemente - solul, lumina şi apa - pentru a produce aceste soiuri minunate.

În mod remarcabil, anumite flori sunt create să ştie ce oră este. Macii de California, rochiţa-rândunicii şi crinii galbeni sunt trei frumoase exemple în acest sens. Deschizându-se şi închizându-se cu o precizie de ceasornic, acestea sunt sensibile la presiunea atmosferică, la durata zilei, la temperatură şi umiditate. Prin urmare, ele trebuie să aibă bioritmuri incorporate în propria structură. Fiecare frunză a unei plante este tot o minunăţie.

Cu mult înainte ca omul să descopere cum să capteze energia solară, Creatorul a instalat panouri solare miniaturale în fiecare frunză verde. Pe măsură ce se dezvoltă, frunza e programată să se îndrepte cu faţa spre soare pentru a primi energie. Această energie îi pune în funcţiune “uzinele” chimice. Drept rezultat, dioxidul de carbon e absorbit, oxigenul e eliberat, iar hidrogenul e folosit pentru fabricarea glucidelor. Cât de ingenios a fost Dumnezeul nostru să creeze frunze care să absoarbă gazele reziduale produse de om şi să producă oxigenul de care au nevoie toate fiinţele pentru a supravieţui !

Fotosinteza stă şi la baza tuturor rezervelor noastre de hrană. Din fericire, nenumărate maşinării verzi ale lui Dumnezeu prestează acest serviciu în fiecare zi. Angiospermele constituie o dovadă importantă pentru ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Ele nu sunt cruciale numai în oferirea hranei, a medicamentelor şi în alte aspecte ale vieţii, dar noi nu am putea exista dacă acestea nu ar fi.

Acestea sunt în strânsă legătură cu un grup mai mare de animale numite artropode. Insectele sunt o clasă a artropodelor. Insectele au nevoie de plante, iar plantele au nevoie de insecte pentru realizarea polenizării, pentru ca plantele să fie fertilizate în fiecare an. În Genesa 2:9 scrie că Dumnezeu a creat plantele verzi plăcute la vedere şi bune de mâncat.

Planta foloseşte extraordinarul proces al fotosintezei pentru a capta energia de la soare, pentru a pune laolaltă moleculele de dioxid de carbon din aer şi pe cele de apă din sol ca să producă moleculele de zahăr, care constituie materia primă pentru toate celelalte grupe de alimente.

De unde iau plantele dioxidul de carbon ? Noi îl expirăm. Animalele expiră dioxidul de carbon, care e apoi absorbit de plante. Plantele absorb şi apă, iar din moleculele de apă eliberează oxigenul. Noi inspirăm apoi oxigenul, ardem glucidele pentru a produce dioxidul de carbon pe care plantele îl absorb pentru a produce mai multe glucide. Acum înţelegeţi ideea de ansamblu: toate aceste părţi trebuie să se sincronizeze.

Acesta e unul din lucrurile pe care le observăm când analizăm creaţia pentru a vedea cum a creat Dumnezeu plantele, animalele, oamenii şi toate trăsăturile fizice ale universului pentru ca acestea toate să se potrivească într-un model complex ce reflectă slava Sa. Hrana, oxigenul, medicamentele, combustibilul şi materiile neprelucrate !

Cu siguranţă, Dumnezeu a creat plantele spre beneficiul nostru ! Bogata diversitate de angiosperme şi nenumăratele scopuri cărora le servesc, toate acestea indică spre existenţa unui Creator înţelept şi milostiv.

Cu toate că sunt minunate atunci când înfloresc, strălucirea florilor păleşte repede. Biblia aseamănă viaţa omului pe pământ cu o floare, care se ofileşte foarte repede. Prin urmare, este foarte important ca fiecare dintre noi să căutăm viaţa veşnică acum. “Dumnezeu a zis: 'Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.' Dumnezeu a făcut toate vieţuitoarele care se mişcă... Dumnezeu a văzut că erau bune.”

În cartea Genesei citim că Dumnezeu a făcut ca totul să fie foarte bine. Chiar dacă păcatul a alterat creaţia de atunci, peştii, păsările şi toate vieţuitoarele stau şi acum mărturie pentru bunătatea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

Acum ne vom îndrepta atenţia spre creaturile uimitoare ale lui Dumnezeu. În apele din întreaga lume trăiesc nişte creaturi atât de nemaipomenite încât depăşesc închipuirea oamenilor. Extraordinara varietate de locuitori ai oceanului stă mărturie pentru ingeniozitatea nelimitată a măreţului nostru Creator. Fiecare creatură marină a fost înzestrată cu o funcţionalitate remarcabilă.

Dumnezeu a echipat caracatiţa cu un fel de motor cu reacţie, un sistem de ventuze şi o tehnică de autocamuflaj cu mult superioare oricărui dispozitiv creat de om. Priviţi cum această caracatiţă uriaşă ia forma unei pietre acoperită cu alge. Culoarea, forma şi structura sa se transformă într-o clipă.

Relaţiile simbiotice submarine ne demonstrează o previziune perfectă în planificarea creaţiei. Anemonele de mare sunt otrăvitoare. Cu toate acestea, Dumnezeu le-a îngăduit anumitor peşti să trăiască în siguranţă în mediul acestora. De exemplu, peştele clovn prezintă imunitate la otrava anemonei. Această trăsătură nu ar fi putut fi moştenită, căci generaţiile anterioare ar fi fost ucise şi ar fi dispărut înainte să apuce să dezvolte o imunitate benefică.

Încă se mai studiază şi acum caracteristica anumitor peşti de a trăi în bancuri. Capacitatea peştilor de a ţâşni prin mişcări sincronizate ne dezvăluie mâna călăuzitoare a unui Conducător suprem. Diferite specii de peşti au fost desemnate să trăiască la anumite adâncimi ale oceanului. Această aptitudine este rezultatul unei băşici de aer special creată. Aceasta secretă gaze din curentul sangvin, reglând presiunea şi menţinând echilibrul. Astfel, peştii pot supravieţui la diferite presiuni hidrostatice pe o rază stabilită de Creator.

Unul din animalele marine care îmi plac cel mai mult e nautilul, ce are multe cămăruţe. Iată o scoică ca cele pe care le găsiţi în magazinele de scoici din Florida. Iată cum arată când e tăiată în jumătate. Priviţi câte cămăruţe are înăuntru !

Animalul care trăieşte în ultima cămăruţă de aici este o moluscă dotată cu multe tentacule mici ce ies în faţă. Toate aceste cămăruţe îi permit să îşi regleze forţa ascensională, ca în cazul unui submarin. În interiorul acestei moluşte uimitoare se găseşte un creier şi un ochi ce priveşte lumea la fel ca noi. Molusca dispune de un sistem digestiv cu glande salivare şi cu un pancreas, ca şi de trei inimi diferite. Moluştele au o structură internă la fel de complexă ca a noastră şi totuşi, fosilele acestora sunt printre primele găsite. Această complexitate primară constituie o dovadă extraordinară a ingeniozităţii lui Dumnezeu.

Când mă gândesc la creaturile marine făcute de Dumnezeu, mă gândesc în mod special la peşti. Peştii sunt nişte creaturi uimitoare, începând cu capacitatea lor de a se deplasa în apă. Peştii sunt construiţi să poată capta oxigenul din apă într-un mod foarte eficient. Apoi, au şi nişte valori estetice deosebite. Mai este, de asemenea, şi cantitatea considerabilă de hrană pe care le-o oferă oamenilor.

Conform dovezilor oferite de fosile, peştii au fost peşti întotdeauna. Peştii sunt, cu siguranţă, un număr de atracţie nemaipomenit în cadrul creaţiei vii a lui Dumnezeu. Evidentul rafinament, varietatea şi frumuseţea creaturilor marine ne dovedesc destul de clar că un Artist desăvârşit a creat tot ce există după voia Sa. “Uitaţi-vă la păsările cerului...” Matei 6:26

Păsările sunt printre cele mai captivante creaturi de pe pământ. Ne minunăm de coloritul lor spectaculos, de forma lor aerodinamică şi de capacitatea lor de a zbura cu graţie şi uşurinţă. Timp de secole, omul a încercat să imite zborul păsărilor, însă abia în secolul al XX-lea a reuşit să stăpânească zborul.

Până acum, pentru a îmbunătăţi aerodinamicitatea avioanelor, oamenii au studiat minunata structură a păsărilor create de Dumnezeu. Să ne gândim la unele din trăsăturile acestei creaţii: oasele păsărilor sunt uşoare şi, practic, goale. În interior, oasele sunt susţinute de bare şi au cavităţi umplute de saci aerieni. Aceste oase extrem de uşoare sunt atât de eficient create pentru zbor, încât, de obicei, penele păsărilor cântăresc mai mult decât întregul schelet. Chiar şi ciocul păsărilor e creat să nu cântărească mult, fiind făcut dintr-un material cornos uşor şi nu dintr-un os greu.

Păsările mai au şi două perechi de muşchi pectorali puternici: o pereche mai mare care controlează bătăile în jos ale aripilor şi un set mai mic ce controlează bătăile în sus ale aripilor. Păsările sunt singurele vieţuitoare ce dispun de pene. Acestea protejează păsările de arşiţa soarelui şi de frig, le impermeabilizează corpul şi formează aripile şi coada, care sunt necesare pentru zbor. Fiecare pană e conectată la un nerv şi e controlată de un muşchi. Această precizie a controlului muscular ajută pasărea să-şi menţină echilibrul în aer, să piloteze şi să pună frână când aterizează.

Păsările sunt nemaipomenit de uimitoare. Desigur că sunt celebre pentru penele lor, care sunt o combinaţie de putere şi delicateţe, formând o capodoperă. Penele au un sistem de barbe şi barbule, ca un fel de cârlige sau ca un scai care ţin laolaltă penele mici ce ies din axul principal. Păsările îşi pot lipi sau desface penele când le ung cu grăsime. Fiecare pană aflată de-a lungul aripii are o mărime şi o formă diferită, coordonându-se însă cu toate celelalte pene. Sub nicio formă penele nu ar fi putut apărea întâmplător, în timp. Ele constituie nişte minuni, nişte capodopere, nişte sublime exemple ale creaţiei.

Un alt element esenţial pentru zborul păsărilor îl constituie sacii aerieni aflaţi între organele păsărilor. Sacii aerieni ai păsărilor sunt legaţi de plămâni, iar în timpul zborului, aerul trece prin ei. Acest aranjament hrăneşte rapid ţesuturile din corpul păsării cu oxigen dătător de viaţă, în timp ce menţine pasărea uşoară în aer.

Toate păsările sunt incredibile. Ele au un sistem respirator ce nu se mai întâlneşte la nicio altă creatură. Plămânul păsărilor e un sistem pereche special, care oxigenează aerul atât prin inspiraţie, cât şi prin expiraţie. Spre deosebire de plămânul nostru, sau de cel al oricărei alte creaturi, plămânul păsării are nişte ieşiri dorsale, lucru care se pare că e foarte important.

În timpul respiraţiei, cavitatea toracică a păsărilor nu-şi modifică forma. Dacă v-aţi uita la o pasăre care aterizează la capătul unei migraţii de 160 km, i-aţi vedea toracele mişcându-se în timp ce respiră ? Toracele rămâne nemişcat, oricât de mult ar fi zburat pasărea. Te face să te întrebi cum respiră.

Se pare că aerul se mişcă în interiorul păsării ca nişte foale care aerează focul. În timp ce pasărea zboară şi merge, sacii de aer dintre muşchi fac aerul să circule. Dumnezeu a făcut păsările nişte creaturi uimitoare. Toate aceste minuni inginereşti sunt combinate pentru un zbor eficient şi dovedesc o perfectă planificare a creării păsărilor.

Unul din extraordinarele lucruri la păsări îl constituie capacitatea lor de a migra pe distanţe mari. Rândunica arctică zboară din zona Polului Nord, tocmai până la Polul Sud şi înapoi în fiecare an. Şi oamenii pot face acest lucru cu avionul. Probabil că, dacă v-aţi uitat în cabina pilotului, aţi văzut toate acele comutatoare, cadrane, mânere şi mecanisme de control. În plus, trebuie să existe un centru de control de la sol, care să îi spună pilotului încotro se îndreaptă.

Toate aceste detalii sunt “împachetate” într-o părticică din creierul unei păsări. Când cineva vă spune că aveţi creier de pasăre, să-i mulţumiţi. Domnul a echipat fiecare pasăre în mod unic, pentru rolul său în viaţă.

Aflate în slujba omului, fiecare specie de pasăre are un anumit domeniu în grijă. Multe ajută controlând numărul insectelor, altele îndepărtează carcasele. Familia cintezelor constituie un important distrugător al seminţelor de neghină. Bufniţa şi uliul controlează numărul populaţiei de rozătoare. Fluierarul de râu curăţă plajele. Păsările de apă menţin echilibrul la populaţia de peşti, iar bâtlanul menţine controlul la populaţia de broaşte şi şerpi.

Având proporţii suple, capacităţi aerodinamice uimitoare şi funcţii practice, fiecare pasăre constituie o dovadă în favoarea înţelepciunii şi iubirii lui Dumnezeu. În timp ce Dumnezeu are grijă în mod minunat de păsări, nu uitaţi că Isus ne asigură că noi suntem “mai de preţ decât multe vrăbii”. “Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne !” Psalmi 145:10

Pasărea colibri, sau pasărea muscă, e întruchiparea agilităţii şi a graţiei. Cea mai mică pasăre din lume îşi datorează numele bâzâitului produs de bătaia rapidă a aripilor. Zburând din floare în floare, colibri stă nemişcată în aer. A venit pentru a gusta din nectarul dulce. Pasărea colibri a fost creată în mod minunat pentru a putea face acest lucru.

Dumnezeu a înzestrat-o cu un corp mic pentru a se mişca cu uşurinţă în jurul florilor, cu un cioc lung şi subţire ca un ac pentru a ajunge până în adâncul florii şi o limbă specializată, ideală pentru extragerea nectarului. Dumnezeu i-a mai dat şi nişte aripi extraordinar de viguroase şi un stern puternic care îi permit păsării să stea nemişcată în aer şi chiar să zboare înapoi şi în lateral cu mare uşurinţă.

Desigur că toate caracteristicile colibriului - cioc lung, limbă specializată, o bătaie a aripilor unică şi rapidă - ar trebui să conlucreze încă de la început pentru ca pasărea să îşi poată aduna hrana dătătoare de energie necesară supravieţuirii. Cu toate că aripile majorităţii păsărilor se pot îndoi la umăr, cot şi încheietură, colibriul foloseşte mai ales umărul. Asemenea unui elicopter, se poate ridica direct pe verticală. Totuşi, proiectul Creatorului face posibil ca pasărea să se poată roti în toate direcţiile.

Pasărea colibri e mult mai eficientă şi cu mult mai agilă decât orice aparat de zbor creat de om. Abilităţile colibriului sunt extraordinare. Atunci când pluteşte în aer, aripile sale execută 50 de bătăi pe secundă. Când ţâşneşte înainte, aripile fac 80 de bătăi pe secundă. Inima sa face 21 de bătăi pe secundă. Aceste păsărele au o rată a metabolismului de neînchipuit. Bătăile inimii sale sunt atât de rapide, încât ajung în raza sunetelor perceptibile.

Gândiţi-vă că aceste păsărele zboară şi migrează pe distanţe de sute de kilometri. Ele îşi fac rezerve de hrană pentru a întreprinde aceste călătorii. O eroare de a o suta parte dintr-un gram de hrană ar putea însemna neterminarea călătoriei. Chiar şi numai păsările constituie o dovadă convingătoare în favoarea unui Creator minunat.

Cuibul păsării colibri e o capodoperă artistică, artistul fiind femela. Ea foloseşte păr şi puf, seminţe de păpădie şi alte resturi de plante. Exteriorul e împodobit cu licheni şi fixat cu pânză de păianjen. Interiorul e tapisat cu cel mai moale puf disponibil. Nimeni nu o învaţă arta construirii cuibului, ci este o abilitate dăruită de Dumnezeu.

Coloritul masculului de colibri e de neegalat în lumea păsărilor. Eugenes fulgens, Selasphorus platycercus, colibriul cu gât albastru şi Calypte costae se află printre cele peste 300 de specii uluitoare. Culorile irizate ale gâtului şi ale crestei se datorează refracţiei şi nu pigmenţilor. Adesea, aceste părţi par a fi întunecate, sau chiar negre. Însă, privită din unghiul potrivit, culorile irizate par să strălucească din interior.

Fiecare trăsătură a acestor păsări remarcabile constituie o dovadă a grijii milostive a Creatorului. Am putea spune că pasărea colibri a fost favorizată de Creatorul atotiubitor ? Nu, căci această iubire sinceră se răsfrânge asupra tuturor creaturilor. Dacă am analiza cu atenţie fiecare vieţuitoare, măreţia lui Dumnezeu ar reieşi întotdeauna. “Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi cei ce le iubesc.” Psalmi 111:2

Se estimează că vreo 18 000 de specii de fluturi ne împodobesc planeta. Frumosul colorit al aripilor fluturilor e creat de milioane de solzi minusculi. Aceşti solzi de precizie funcţionează ca nişte cristale biofotonice care reflectă anumite lungimi de undă ale luminii pentru a produce aceste culori splendide. Extraordinarele modele şi culorile plăcute ne dezvăluie un Creator înţelept şi grijuliu.

Unul din lucrurile uimitoare la fluturi e frumoasa iridescenţă. De exemplu, să ne gândim la fluturele Morpho, care are o superbă irizaţie albăstruie. Însă, în urmă cu câteva decenii, câ nd au început să analizeze solzii fluturelui, oamenii de ştiinţă nu au găsit nicio celulă pigmentară, ci au descoperit structuri biofotonice. Acestea sunt nişte structuri proiectate de Creator să absoarbă anumite lungimi de undă ale luminii albe şi să reflecte apoi către privitor numai acea lungime de undă a luminii din spectrul unei culori mov-albăstrii.

Folosind un microscop electronic, am descoperit că există nişte structuri cu o variaţie de doar 0,00004 milimetri. Acest lucru constituie o dovadă destul de clară a proiectării făcute de Dumnezeu. Toţi fluturii trec printr-o transformare uimitoare de-a lungul ciclului lor de viaţă. Insecta ia naştere sub forma unui ou. Apoi devine o omidă târâtoare, urmată de etapa de pupă. În timpul acestei etape, omida se convulsionează prin smucituri ritmice, rupându-şi stratul de piele exterior. Omida îşi pierde rapid picioarele şi partea de la cap, luând naştere astfel o crisalidă.

Apoi, în prima zi, organele omizii se descompun într-un lichid subţire. În mod miraculos, într-o săptămână sau două, apare un fluture complex cu aripi. Această metamorfoză se petrece în câteva zile, nu în milioane de ani. Fluturele adult are şase picioare segmentate, antene, un tub de hrănire specializat, doi ochi compuşi uimitori, organe reproducătoare complexe şi patru aripi bogat împodobite.

Omida nu a avut niciuna dintre aceste trăsături. Evident, instrucţiunile genetice pentru toate aceste etape au fost programate în interiorul insectei de către Creator încă de la început.

Când un fluture se transformă în omidă, apoi în pupă şi iar în fluture, vedem că e vorba de două modele complet diferite. O structură e pentru omidă, care reprezintă etapa iniţială. Omida nu face decât să se târască pe frunze şi să mănânce toată ziua mărindu-se de 250 de ori. Asta e tot ce face.

Apoi, intră în etapa de crisalidă, se transformă în lichid, după care iese cu o structură total diferită. Ce a fost creat fluturele să facă ? El a fost menit să zboare, spre deosebire de omidă. A fost creat să bea nectarul din flori, fecundându-le în acelaşi timp. A fost creat să se împerecheze şi să poată migra dintr-o ţară în alta, parcurgând mii de kilometri uneori. Aşadar, a fost creat pentru anumite lucruri.

Omida nu are decât un lucru de făcut: să mănânce ca să crească. În schimb, fluturele are mai multe sarcini: să mănânce, să crească, să fecundeze şi să se împerecheze.

Cu mii de ani în urmă, Biblia vorbea despre lucruri cunoscute de toată lumea. De exemplu, în cartea lui Iov, capitolul 12, citim: “Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune; vorbeşte pământului, şi te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti. Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri ?”

Dacă cercetăm dovezile pe care le vedem, diversele lucruri ce au fost create, reiese foarte clar din Biblie că aceste dovezi ne indică existenţa unui Creator care a făcut tot ce există. Măreţul nostru Creator ne-a oferit nenumărate exemple ale înţelepciunii Sale nelimitate. Funcţionalitatea şi ingeniozitatea creaturilor lui Dumnezeu ne depăşesc înţelegerea, îndemnându-ne la o recunoştinţă veşnică. “Apoi Dumnezeu a zis: 'Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră...” Genesa 1:26

În timp ce întreaga creaţie reflectă aspecte ale naturii lui Dumnezeu, numai omul a fost creat după chipul Său. Omul are trăsături fizice distincte, creierul său fiind o capodoperă a complexităţii. Mâinile sale sunt capabile să îndeplinească activităţi precise. El are o ţinută a corpului bipedă.

Cu toate acestea, natura spirituală a omului e cea cu adevărat unică. Biblia ne spune că “Dumnezeu este Duh” şi, chiar dacă omenirea a căzut în păcat, natura spirituală a omului încă mai păstrează o scânteie din firea Creatorului. De exemplu, omul dispune de liberul arbitru, el ştie să deosebească binele de rău şi numai omenirea a dat naştere unor mari oameni de ştiinţă, compozitori, profeţi şi poeţi.

Omenirea a fost înzestrată cu nişte trăsături fizice excepţionale. De exemplu, ochiul uman se mişcă de vreo 100 000 de ori pe zi, având o focalizare automată şi putând recepţiona 1,5 milioane de mesaje simultan. De asemenea, ochiul se curăţă singur, dispunând de ştergătoare şi lichid de curăţare proprii. Ochiul are şi capacitatea uimitoare de a se automonta şi autovindeca.

Mai mult, Dumnezeu a creat ochiul uman să distingă milioane de culori, mintea sa putând aprecia bogata varietate de frumuseţi prezente în creaţie. Majoritatea oamenilor nu îşi dau seama, dar ochiul face parte din creier. Este o extensie, un “mugure” în embrion care se dezvoltă din creier. În piele se dezvoltă o mică “fereastră” numită cornee. Nu e uimitor că globul ocular se află chiar în locul în care în piele se dezvoltă o “fereastră” prin care putem privi ?

Ochiul e sensibil la lumină pe o frecvenţă de 10 miliarde la unu, adică de la cel mai strălucitor lucru pe care îl vedem, cum ar fi un peisaj înzăpezit luminat de soare, până la un singur foton de lumină, cea mai mică unitate a luminii. Desigur că focalizarea se face automat, indiferent unde priveşti. Oriunde privim, cei doi ochi fixează aceeaşi ţintă. E ca şi cum cineva ar ţine o pereche de arme şi, oriunde ar trage, cele două gloanţe ar face o singură gaură instantaneu. Asta fac şi ochii noştri. Oriunde ne uităm, privirea se fixează în acelaşi loc. Dacă ochii s-ar fixa la o diferenţă de un grad, am vedea dublu.

Oriunde privesc, văd dovezi copleşitoare ale îndemânării lui Dumnezeu. Atunci când oamenii nu recunosc acest lucru, nu au nicio scuză, aşa cum scrie şi în Romani 1:20.

Şi mai uimitor e faptul că Dumnezeu a creat toate simţurile omului să fie strâns legate. Când vedem mâncare, stomacurile noastre reacţionează, iar gura produce salivă. Când auzim vocea unui prieten vechi, inima ne saltă de bucurie. Mirosul prăjiturii făcute de bunica ne poate trezi amintiri din trecut.

Totuşi, minunăţia rafinamentului nostru fizic păleşte în comparaţie cu natura noastră spirituală. Omul e conştient şi se poate autoanaliza. Omul a fost creat să fie o fiinţă raţională, fiind înzestrat cu gândire şi cu capacitatea de a învăţa. Lui i-a fost dată capacitatea de a reţine experienţe din trecute, iar memoria sa îl ajută să reflecte la bunătatea lui Dumnezeu.

Conform Genesei, omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că are însuşiri, abilităţi şi aptitudini ce i-au fost date de Dumnezeu. Când citim capitolul al patrulea din Genesa, adică după căderea în păcat, vedem că încă dispune de toate acestea.

De exemplu, omul poate construi oraşe, poate crea şi poate cânta la instrumente muzicale, înţelege metalurgia şi agricultura, poate scrie poezii, literatură. De asemenea, omul a fost creat şi cu o componentă spirituală. Lui i-a fost dat liberul arbitru pentru a decide şi o conştiinţă.

Aşadar, vedem că Dumnezeu l-a făcut pe om unic, deosebit de restul creaţiei. Există multe deosebiri între om şi animale. Un verset care îmi vine în minte se găseşte în Eclesiastul 3:11. Acest verset ne spune că noi suntem speciali, că Dumnezeu “... a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei...”. Aceasta înseamnă că noi înţelegem istoria, trecutul, prezentul şi viitorul, lucru care ne deosebeşte de animale, acestea trăind doar pentru prezent.

Noi suntem o creaţie deosebită. Un alt dar minunat oferit omului de Creator îl reprezintă emoţiile. Acestea ne înfrumuseţează şi ne îmbogăţesc, ne dau sentimente şi capacitatea de a experimenta bucuria şi râsul. Dintre toate creaturile de pe pământ, numai omul poate aprecia o simfonie înălţătoare sau se poate bucura de frumuseţea unui apus de soare.

Numai omul este un agent liber şi moral, responsabil în faţa lui Dumnezeu şi a societăţii. Singura explicaţie pentru prezenţa moralităţii la om este următorul fapt descoperit în Biblie, şi anume acela că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi, prin urmare, omul e o fiinţă morală, ca şi Dumnezeu.

DUMNEZEUL DREPTĂŢII

Pe lângă faptul că e atotputernic şi atotştiutor, Biblia mai spune că Dumnezeu e sfânt. El face întotdeauna ce e bine. Dumnezeu nu poate minţi, nu poate păcătui şi e întotdeauna credincios şi cinstit.

Cum putem şti dacă Dumnezeu e drept ? Biblia ne spune că Dumnezeu Şi-a scris legea în fiecare inimă. Natura divină a Creatorului e descoperită în orice fiinţă prin intermediul conştiinţei. Aceasta este înţelegerea binelui şi a răului, ce ne-a fost dată de Dumnezeu. Prin urmare, omul ştie că Dumnezeul lui creator e atât un legiuitor moral, cât şi un judecător. “Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru.” Leviticul 19:2

Ai o conştiinţă ? De unde o ai ? Biblia ne spune foarte clar: cunoaşterea lui Dumnezeu e scrisă în inimile noastre, ca şi înţelegerea binelui şi a răului.

- Ai minţit vreodată ? - Da. - Ce înseamnă că eşti ? - Un mincinos. Un mincinos, corect. - Ai furat vreodată ceva ? - Da. - Ce înseamnă că eşti ? - Un hoţ. Să presupunem că te afli într-un magazin. Chiar lângă tine se află ceva ce îţi trebuie neapărat şi nu e nimeni prin preajmă. Atunci îţi spui: “Nu mi-am luat portofelul şi nu se uită nimeni.” Atunci bagi acel lucru în buzunar, ieşi din magazin fără să te oprească nimeni şi ai scăpat. Dar la ce te gândeşti în sinea ta ? La ce te gândeşti noaptea, când te duci la culcare ? Cred că toată lumea ştie foarte bine că gândurile îţi invadează mintea: “Am furat acel lucru !” Asta este conştiinţa.

Ţi-ai ascultat întotdeauna conştiinţa dată de Dumnezeu ? Nu. Ai folosit vreodată numele Creatorului tău, al Dumnezeului care ţi-a dat gust, văz şi toate celelalte daruri minunate, când ai înjurat ? Da. Isus a spus: “Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: 'Să nu preacurveşti.' Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” - Ai privit vreodată o fată poftind-o ? - Da. Înseamnă că ai încălcat acea poruncă. Da.

Dumnezeu spune că Şi-a scris legea în conştiinţa fiecărui om. Aşadar, toţi suntem vinovaţi. Toţi ştim că suntem păcătoşi, că am încălcat legea lui Dumnezeu şi că am greşit. Noi avem capacitatea de a deosebi binele de rău. Avem capacitatea de a şti ce este bine, ca şi Dumnezeu. El trebuie să fie revelaţia supremă a moralităţii, a ceea ce este bine. Altfel, cum am şti dacă ceva e bine sau rău ?

Ce ne spune faptul că oamenii pot deosebi binele de rău despre caracterul lui Dumnezeu ? Faptul că El e drept. Dacă Dumnezeu ar judeca conform principiilor sfinte, ai fi vinovat sau nevinovat ? Vinovat. Dacă ai fi vinovat că eşti un hoţ, un mincinos şi un blasfemiator, conform celor 10 porunci, Dumnezeu te-ar trimite în rai sau în iad în ziua Judecăţii de Apoi ? Cu siguranţă aş merge în iad. Trebuie să ajungem în faţa Judecătorului atotputernic ? Da, şi am fi găsiţi vinovaţi pentru orice am fi făcut.

Conştiinţa îmi spune că există Cineva în faţa Căruia voi da seama. El este Creatorul meu, iar eu ştiu că nu m-am ridicat la standardele impuse de El. Ai folosit vreodată numele lui Dumnezeu în deşert ? - Ai spus: “Of, Doamne !” ? - Da. Îţi aminteşti vreo ocazie în care conştiinţa ta ţi-a spus, poate pentru ceva ce ai făcut în trecut: “nu face asta !”, sau: “nu trebuia să faci asta !” ? Da.

Dacă tu îţi aminteşti acest episod, crezi că şi Creatorul nostru Îşi poate aminti ? Da. Ce crezi, conştiinţa ne spune că avem nevoie de un Mântuitor ? Da. Ştim că a fost nevoie de un Dumnezeu iubitor şi preocupat de noi, dar care să dea dovadă de o dreptate fermă. Numai aşa poate fi. Noi nu Îl putem face să-Şi modifice legile. El e singurul care ne-ar fi putut da această conştiinţă pentru ca noi să putem trăi...

De fapt, prin intermediul conştiinţei, ajungem să Îl cunoaştem pe Dumnezeu. Chiar dacă ne descoperă minunile lui Dumnezeu, creaţia prezintă un mesaj amestecat, căci, în mijlocul acestei frumuseţi şi ordini, am observat existenţa bolilor, a decăderii şi a morţii.

În mod deloc surprinzător, numai Biblia ne explică această contradicţie aparentă. La început, Dumnezeu a creat totul perfect. Cu toate acestea, omului i-a fost dat un liber arbitru şi posibilitatea de a alege. Din păcate, el a ales să se răzvrătească împotriva Creatorului său. După cum l-a avertizat Dumnezeu pe Adam, păcatul a dus la suferinţă şi moarte. Blestemul descris în Genesa a afectat întreaga creaţie, iar în prezent observăm teribilele consecinţe ale acestuia.

Totuşi, există şi veşti bune. Dumnezeu a avut pregătit un plan pentru salvarea omenirii încă dinainte de începerea timpului. Deoarece pedeapsa pentru păcat e moartea, Creatorul a venit pe pământ ca om, a dus o viaţă fără păcat şi a murit ca să plătească pedeapsa pentru păcatele noastre. Apoi, a înviat din morţi şi ne-a oferit iertarea, înviindu-i pe toţi cei care cred în El.

DUMNEZEUL IUBIRII

După cum ne-a arătat acest film, în creaţie vedem reflectate înţelepciunea, puterea şi minunile lui Dumnezeu, ca şi grija pe care o poartă creaturilor Sale. Însă nu poţi privi creaţia fără să îţi dai seama că ceva nu e bine. E ca şi cum, în adâncul conştiinţei noastre, am avea o amintire despre un timp în care a existat un paradis, dar care acum e pierdut.

Dumnezeu a creat o lume frumoasă ce a fost perfectă la început. Însă, din cauza păcatului omenesc, acum e o lume în suferinţă. Astfel, vedem frumuseţe, suferinţă, urâţenie. Toate acestea par a fi în contradicţie, dar e doar din cauză că trăim într-o lume decăzută.

E foarte uşor să Îl vedem pe Dumnezeul minunilor, doar făcând o simplă plimbare prin cartierul în care trăim: vedem păsările zburând pe sus, frumuseţea maiestuoasă a florilor, splendoarea unui apus de soare. Cu toate acestea, mulţi dintre voi poate că sunteţi tulburaţi, aşa cum am fost şi eu în tinereţe, când am studiat biologia. Mă gândeam: cum rămâne cu toate efectele negative, cum ar fi bolile, dezastrele, incendiile, inundaţiile, foametea, molimele ? Unde e prezent Dumnezeu în toate aceste lucruri ? Tot Dumnezeul minunilor e Cel care a făcut şi aceste lucruri ?

Biblia ne spune foarte clar că nu e aşa. Dumnezeul minunilor e Cel care a creat minunile pe care le vedem, exemplele de frumuseţe şi creaţie. Din păcate, omul s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu a făcut un lucru absolut fenomenal. Cu toate că noi ne-am răzvrătit împotriva Lui şi nu merităm nici măcar să trăim, El a intervenit în istorie pentru a deveni om.

Isus a spus: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu...” Tu ţi-ai sacrifica fiul, ştiind că va fi urât, persecutat, biciuit, bătut, batjocorit şi răstignit ? Dumnezeu ştia ce avea să se întâmple. M-am gândit adesea că Isus ştia dinainte prin ce avea să treacă. Poate că cineva s-ar putea întreba cum ne-ar putea scăpa de la moarte un Om care a străbătut drumurile prăfuite ale Israelului cu mult timp în urmă. Cum ar putea El să ne învie pentru o viaţă nouă ?

Nu uitaţi, însă, că Hristos, care a murit pentru noi, e Creatorul vieţii. Ce grozav trebuie să fie Dumnezeu pentru că a intervenit în istorie pentru a plăti pedeapsa pentru păcatele noastre, după care să ne ofere darul mântuirii care să ne scape de ceea ce am făcut ! De fapt, noi am comis înaltă trădare faţă de Dumnezeul creaţiei. Şi totuşi, El ne-a iubit atât de mult, încât a intervenit în istorie pentru a ne oferi plata păcatelor noastre ca noi să ne putem petrece veşnicia cu El.

Ce Dumnezeu minunat ! Potrivit Bibliei, acest Creator măreţ e Cel care nu doar că a făcut tot, dar şi Cel care ne-a mântuit de păcatele noastre. Isus Hristos a venit pe această lume, a dus o viaţă perfectă în locul nostru, a murit pe cruce şi sângele I-a fost vărsat. Apoi, trei zile mai târziu, a înviat, iar astăzi trăieşte.

Oricine crede în El, Îl înţelege, înţelege cine suntem noi şi ce am făcut, apoi îşi cere iertare şi se căieşte pentru păcatele sale, poate intra într-o relaţie eternă cu Creatorul. Aceasta este vestea cea bună. Poate că cea mai minunată parte a întregii creaţii este faptul că Dumnezeu nu ne lasă singuri. El Şi-a trimis propriul Fiu pentru a îndrepta totul.

Noi aşteptăm cu nerăbdare a doua sosire a Sa când “Lupul va locui împreună cu mielul... Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel Sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr.” Iată un pasaj minunat din Isaia !

Cea mai mare minune dintre toate este dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu. Creatorul nostru este cu adevărat Dumnezeul minunilor, iar cea mai mare minune este iubirea Sa nelimitată. Biblia ne spune că “Dumnezeu este dragoste.” El Şi-a dovedit dragostea faţă de noi coborând din rai pentru a ne oferi viaţa Sa, ca noi să fim împăcaţi cu El pentru eternitate.

Isus Hristos este Creatorul. El a purtat păcatele noastre pe cruce, apoi a înviat din morţi. Dumnezeu le oferă acum o viaţă veşnică tuturor celor care renunţă la păcatele lor şi se încred în El. Crezând în Isus Hristos, veţi putea avea o relaţie eternă cu Creatorul universului. Acesta este darul Lui pentru voi, ceea ce vrea El să aveţi. Fie ca toată slava, mulţumirea şi închinarea să-I fie aduse mereu numai lui Dumnezeu, care a făcut aceste lucruri minunate !

Daca nu Il cunosti pe Dumnezeu, ai vrea sa-L cunosti acum, si sa fii mantuit? Daca da, apasa aici!

Extras din doc. Dumnezeul Minunilor, produs de Eternal Productions, difuzat luni, 21 noiembrie 2016, ora 22, pe canalul Alfa Omega TV.
www.alfaomega.tv/creationism

  Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin

Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 6.6 - Verdictul Științei: CREAȚIE (noiembrie-decembrie 2016). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista