Eliberare din pornografie
Dumnezeu l-a creat pe om și a pus în el dorințe valide, bune. Una dintre acestea este și dorința după sex. Exercitarea acesteia într-un cadru acceptat de Dumnezeu conduce omul la împlinire. Îndreptându-ți însă dorința după sex într-o direcție greșită duce la robie și neîmplinire. O astfel de direcție greșită este pornografia.
Pornografia devine tot mai larg răspândită, iar internetul a facilitat pătrunderea ei în virtual orice casă conectată online. Statistic vorbind, anumite siteuri pornografice ating cote de 1,7 milioane de accesări pe oră. 12% din totalitatea site-urilor sunt de profil pornografic, 25% dintre căutările online au de-a face cu pornografia, iar vârsta medie a unui copil care vizionează pornografie online este de 11 ani...
Pornografie este o problemă care pătrunde chiar și în familiile creștine, la un click distanță.
Bărbați creștini, crescuți și implicați în biserică mărturisesc aspecte ale bătăliei lor cu pornografia și dependența de ea. Deseori, rănile provocate în trecut, suferințe și traume nerezolvate ne conduc spre a căuta refugiu și mângâiere temporară în ghiarele nemiloase ale pornografiei. Câte puțin, credincioșia noastră față de Hristos este înlocuită cu idolul pornografiei. Acest lucru determină o ruptură în intimitatea cu Dumnezeu, cu soțul/soția noastră, distrugându-ne relația. Trebuie să luăm în serios astfel faptul că pornografie nu este doar un aspect cultural de care trebuie să ne ferim, ci o gravă problemă a zilelor noastre care are implicații spirituale și personale imense.
Dacă Dumnezeu este cel care ne-a creat, așezând în noi dorințe și atracții legitime, avem nevoie să acceptăm faptul că El însuși are un plan pentru relațiile sexuale. Distruge pornografia, într-un fel sau altul, planul sfânt al lui Dumnezeu pentru aceste relații? Răspunsul este DA!
Pornografia distruge imaginea lui Dumnezeu în sexualitate. Ea creează motivații impure pentru exprimarea nevoilor noastre sexuale. Ea ispitește inima să tânjească după ceea ce e interzis, după zonele private ale trupului altcuiva, zone care ar trebui să-i aducă plăcere soțului sau soției acelei persoane.
Ea blochează adevărata intimitate, intenționată să fie fundația exprimării sexuale, trimițând mintea și inima într-o altă lume a poftei egoiste și perversiunii. Când cineva se uită la pornografie, se aprinde de poftă pentru persoana din imagine, o persoană reală, care are o mamă și un tată, o viață reală și care a fost creată după chipul lui Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, cei care privesc materiale pornografice comit adulter sau un alt păcat cu acea persoană.
Ceea ce face aceste ispite pornografice și mai tentante e că atunci când trecem de prima barieră a păcatului printr-un act de rebeliune împotriva lui Dumnezeu, noi îi dăm Satanei dreptul de a ne prinde în cursă, de a ne arunca în robia poftei. Noi îl împuternicim și îi dăm permisiunea să ridice o întăritură în noi, lucru care ne face tot mai dificilă împotrivirea în contextul acestei ispite.
Robia pornografiei poate fi determinată și de nesiguranța noastră. Dacă ne frică să nu fim respinși de un anumit gen de persoane, e mai sigur pentru noi să poftim după imaginea lor dintr-o fotografie, mai ales dacă e vorba de acel gen de persoane pe care nici nu putem spera că o vom avea vreodată în viața reală. Fotografia sau filmulețul nu ne va respinge, nu ne va umili, ci întotdeauna ne va zâmbi și ne va considera minunați și încrezători. Imaginea ne permite să avem fantezii și să ne satisfacem plăcerea cu acele fantezii, plăcere pe care suntem convinși că nu am putea să o avem niciodată cu o persoană reală. Totul se rezumă la noi și la ceea ce ne va aduce plăcere și folosim persoana din imagine pentru a ne satisface nevoile egoiste.
Trebuie să învățăm cum să dărâmăm idolii poftei folosind autoritatea pe care o avem în Hristos, dacă suntem creștin. Trebuie să cerem puterea lui Dumnezeu pentru a distruge aceste întărituri. Trebuie să-L implorăm pe El să înlocuiască acești idoli cu niște concepte sănătoase despre sexualitate. Trebuie să avem o perspectivă sănătoasă asupra femeilor și bărbaților. Trebuie să-i văd așa cum îi vede Dumnezeu, creați după chipul Său. Trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne dea ochii și mintea Lui și să recreeze în noi o sexualitate sănătoasă.
Citind aceste rânduri, poate tu ești cel/cea care se confruntă cu pornografia. Poate o cunoștință, un prieten, un membru al familiei tale se confruntă cu acest păcat. Există speranță pentru cineva prins în capcana pornografiei? Cum poate scăpa cineva din această robie?
În primul rând, trebuie să recunoaștem că pornografia este un rău și să-i declarăm deschis război. Pocăiește-te că ai finanțat distrugerea vieților celor implicați în pornografie cumpărând materialele lor. Cere, acceptă și primește iertarea lui Dumnezeu. Cere-I lui Dumnezeu să te motiveze prin dragostea turnată la cruce pentru tine. Distruge, șterge toate materialele pornografice pe care le deții și evită locurile, cartierele și mediile în care acestea se vând. Hotărăște în inima ta să te împotrivești pornografiei, refuzând cu orice chip să mai apelezi vreodată la ea. Trebuie să înțelegi că dacă vrei ca asta să funcționeze, trebuie să apelezi la Dumnezeu pentru ajutor în ispite. Când te întorci la El, trebuie să-ți iei angajamentul că vei asculta orice îți va zice.
Pune o gardă angelică sau divină la ușa minții tale pentru a-l alunga pe dușman când vine. Garda aceasta va lupta pentru tine ori de câte ori vei avea nevoie.
Privește ispita ca pe o oportunitate de a crește în neprihănire și maturitate spirituală. Cu fiecare ispită, Dumnezeu a pregătit și mijlocul de a ieși din ea, astfel încât să crești în asemănarea cu Hristos și în sfințenie, prin aceste bătălii. Cere-I lui Dumnezeu să-ți dea o perspectivă sănătoasă asupra sexualității altora, ca să-i poți vedea așa cum El îi vede.
Înlocuiește idolatria cu închinarea și lauda lui Dumnezeu. Fă din El cea mai mare plăcere a vieții tale. În timp ce-L lauzi pe El, cere-I lui Dumnezeu să te întregească și să aducă vindecare emoțională. El poate face asta într-un mod supranatural. Intră într-o relație cu Tatăl, având o părtășie regulată cu El. Ascultă revelațiile Sale. Cere-I lui Dumnezeu să te elibereze de orice întărituri demonice care au prins rădăcini în tine din cauza pornografiei și cere-I să umple golul cu Duhul Său Sfânt.
Există câțiva pași practici care te pot ajuta, la îndemâna oricărei persoane care fie se luptă cu pornografia, fie caută să prevină o posibilă cădere în capcana ei.
În primul rând, a trebuit să realizez că aceasta nu e doar o problemă spirituală. De fapt, Biblia spune în 1 Tesaloniceni 5:23 că trebuie să fim sfinți în duhul, sufletul și trupul nostru. Ar fi fost o greșeală DOAR să ne rugăm pentru asta, să citim Biblia mai mult sau să discutăm cu un pastor sau consilier. Toate sunt bune, dar trebuie să privim lucrurile dintr-o perspectivă mai largă.
De fiecare dată când vine vreo ispită, începem prin a întreba ce simți, fiind atenți în special la nouă aspecte: foame, mânie, singurătate, oboseală, boală, tristețe, stres, frică și rușine. Aceste sentimente și emoții declanșează pofta sau ispita pornografică.
Odată ce memorăm aceste lucruri și identificăm ceea ce simțim în interiorul nostru în acel moment, putem alege să împlinim nevoia validă pe care acel sentiment o reprezintă în loc să încercăm să amorțim acea nevoie cu poftă și pornografie. Observăm care e sentimentul declanșator cel mai comun pentru noi și creăm un plan de acțiune de genul acesta: „când simt asta, trebuie să fac asta.”
De exemplu, poate suna cam așa: când mă simt singur, trebuie să iau legătura cu un prieten; când sunt stresat, trebuie să fac exerciții fizice sau să respir adânc sau ceva de genul acesta. Facem ceva sănătos, ceva ce știm dinainte că ne va ajuta când lucrurile se vor agrava. Apoi, va deveni doar o chestiune de practică.
Următorul lucru pe care trebuie să-l facem e să tăiem orice sursă de pornografie. Eu a trebuit să luăm în serios Biblia care spune: „Dacă mâna ta te face să păcătuiești, tai-o. Dacă ochiul tău te face să calci strâmb, scoate-l.” Nu facem asta literalmente, dar e vorba de o amputare radicală a păcatului din viețile noastre.
Dacă folosești, de exemplu, internetul, asigură-te că ai un filtru foarte bun care și raportează orice încălcare. Nu ajunge să ai doar una din acestea două. De asemenea, în funcție de forma de pornografie pe care o folosești, asigură-te ca viața ta să fie o carte deschisă pentru cel puțin alți doi oameni în care ai încredere și care îți sunt dedicați și care sunt gata să te ajute zilnic sau cel puțin săptămânal să te lupți cu această ispită din viața ta. E bine să-ți găsești un grup de oameni care au aceleași lupte și să nu te bazezi doar pe darea de socoteală a unui partener.
Putem recomanda două programe pe care le poți instala pe computerul tău. Primul este K9 Web Protection (http://www1.k9webprotection.com/). Acesta este un excelent filtru online și control parental care poate bloca accesul la siteuri cu conținut pornografic. Te sfătuim să rogi un prieten să instaleze acest filtru pe calculatorul tău astfel încăt să nu ai acces direct la setări pentru a le modifica.
Cel de-al doilea este X3Watch (https://www.x3watch.com/). Acest program monitorizează activitatea online identificând site-urile pornografice. Versiunea gratuită a programului trimite săptămânal un raport (cu site-urile suspectate ca fiind pornografice) al activității tale online unui număr de până la două persoane de încredere, la alegere, care te pot ajuta în lupta împotriva pornografiei
Nu uitați că am fost creați trup, minte și suflet, deci trebuie să avem grijă de noi în toate aceste trei domenii, mai ales când vine vorba de a ne lupta cu ispita poftei și a pornografiei.