Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

crestinul si dimensiunea sociala 640Creștinul si dimensiunea socială - În Scriptură, Dumnezeu anunță repetat că e interesat nu doar de mântuirea indivizilor, ci și de restaurarea comunității per ansamblu, inclusiv social-economic. Domnul ne cere să fim drepți, să iubim mila, să nu fim aroganți (Mica 6), să avem grijă de văduve și orfani (Iacov 1), să practicăm filantropia și să eliminăm nedreptatea (Isaia 58), să ne iubim aproapele ca pe noi înșine (Matei 22). Vă prezentăm ce fac creștinii pentru a fi răspunde marilor nevoi din România, a fi mâna lui Dumnezeu întinsă celor defavorizați.

George Müller (1805-1898): Cel ce a scăpat mii de victime de străzile periculoase

Copiii străzii nu sunt o noutate, ei au existat dintotdeauna. Societatea de azi încearcă să îi ajute. Însă, acum 200 de ani, în Anglia, ei erau tratați precum paria societății. Fără rude sau părinți care să le poarte de grijă, orfanii erau nevoiți să trăiască din cerșit sau furat. Nu aveau la cine să apeleze.

Trăiau și mureau în șanțuri. Însă, în Bristol, ajutorul era pe drum, de la cineva despre care un ziar național va scrie mai târziu că „a scăpat mii de victime de străzile periculoase”.George Muller on his 90th birthday

Frigul, umezeala și condițiile insalubre ale Angliei previctoriene au făcut copiii vulnerabili la boli precum pneumonia, tuberculoza și holera. Lipsiți de antibiotice sau penicilină, aproape toți mureau. Pentru cei săraci, viața era deosebit de aspră, nu doar din cauza condițiilor, ci și din cauza atitudinii societății, cu precădere față de copiii străzii. Când Müller a ajuns în Bristol, a fost mișcat de situația deplorabilă a acestor mici orfani. Ei veneau la ușa lor. Nu aveau unde să meargă și pe nimeni care să-i îngrijească. Trăiau pe străzi, cerșind și furând pentru a  supraviețui. 

Priviți ca o povară, răspunsul guvernului a fost să-i trimită în aziluri de săraci. Acestea erau locuri îngrozitoare. Puțini știau de situațiile cumplite pe care le îndurau acești copii, însă un om va scoate în evidență această nedreptate în articolele sale. Povestea înduioșătoare a lui Charles Dickens despre tânărul orfan Oliver Twist a trezit conștiința unei națiuni indiferente. Dar conștiința lui George Müller fusese trezită deja. 

În 1835 existau doar 12 orfelinate în toată Anglia și Țara Galilor. Toate percepeau taxe de școlarizare, acceptând doar orfani din familiile clasei de mijloc. Orfanii din familiile clasei muncitoare trebuiau să se mute cu rudele lor, care cu greu își hrăneau proprii copii, erau obligați să meargă la azilurile de săraci, sau erau lăsați pe străzi să se descurce singuri. Situația lor devenise o problemă socială majoră. Müller nu putea ignora nevoia din jurul său. 

Însă mai era ceva ce îl frământa pe George Müller. Viața era grea, condițiile de trai erau îngrozitoare, corupția era la culme, boala și moartea amenințau mereu. Cinicii aveau o zicală: „Unde este acest Dumnezeu iubitor despre care vorbesc creștinii? Oare chiar Îi pasă?’” Mulți au ajuns la concluzia că nu Îi păsa. Iar pentru mulți credincioși, credința însemna doar a frecventa duminica o biserică. Puțini au experimentat intervenția lui Dumnezeu în viețile lor, trăind într-o stare continuă de îngrijorare. Nu o experimentaseră pacea care întrece orice pricepere, promisă de Hristos urmașilor Săi. Iată ce l-a motivat pe George Müller. 

george muller 16 orfani stock„Dacă eu, un om sărac, pot construi și administra un orfelinat fără a cere nimănui bani sau ajutoare, doar prin rugăciune și credință, aceasta, împreună cu binecuvântarea Domnului, i-ar putea încuraja în credință pe copiii Domnului, fiind, de asemenea, o mărturie puternică pentru cei necredincioși despre existența lui Dumnezeu.”

Câteva zile mai târziu, Müller și-a prezentat viziunea construirii unei case de copii în fața credincioșilor din Bristol, accentuând principiile biblice pe baza cărora va acționa. 

Fiind copii ai lui Dumnezeu, nu putem trece pe cealaltă parte, prefăcându-ne că nu vedem situația deplorabilă a orfanilor din oraș. Nu pot pretinde că sunt un urmaș al lui Isus fără să fac ceva pentru a ajuta acești copii care n-au adăpost și nu cunosc căldura dragostei familiale. 

Cu ajutorul și sprijinul Său, intenționez să deschid o casă de copii, unde copiii străzii să poată găsi refugiu, confort și dragoste. Va fi deschis doar pentru copiii orfani de ambii părinți. Nimeni nu va fi refuzat pe baza statutului social. De asemenea, copiii vor primi o educație corectă. Fetele vor fi instruite în treburile casnice, iar băieții vor fi învățați o meserie. Nu se va cere nimănui să plătească sau să facă o donație. Casa va fi doar pentru cei cu adevărat nevoiași. Dumnezeu ne-a dat fără preț darul mântuirii, iar noi vom da la fel celor aflați în nevoi. 

Vom avea nevoie de intendenți, profesori și asistenți. Cei care doresc să se angajeze vor trebui să fie calificați pentru slujba respectivă și să fie credincioși adevărați în Isus Hristos. Casa de copii va fi deschisă doar dacă Domnul va asigura modalitățile și personalul necesare pentru funcționare. Nu vom apela la oameni pentru fonduri sau provizii, nici prin cereri de rugăciune, predici sau literatură. Ne vom bizui doar pe Domnul, El va purta de grijă. 

Zvonurile despre planul lui Müller s-au răspândit. Mulți dintre copiii Domnului au simțit să doneze bani și lucruri de primă necesitate, de la cuțite, furculițe și farfurii, până la mobilă și haine. De la început, Müller a ținut evidența fiecărui obiect sau ban primit. Curând, oamenii au venit la ușa lui, oferindu-se să lucreze ca intendenți, profesori și asistenți. În scurt timp, s-a găsit și clădirea potrivită, pe Wilson Street, pentru o chirie neînsemnată. 

Opt luni mai târziu, Müller a deschis a doua clădire, pentru fete și băieți foarte tineri. Șapte luni mai târziu, în anul când Victoria a devenit regină, Müller a deschis a treia clădire, pentru băieții orfani. După doar un an, Müller avea deschise trei clădiri, găzduind peste 90 de orfani, care trebuiau îmbrăcați și hrăniți. 

Primii doi ani au fost incredibili. Toate cele necesare veneau în fața ușii sau prin poștă. Dispuneau chiar de serviciile gratuite ale unui doctor. Proviziile depășeau nevoile. Dependența lui Müller de Domnul ca Purtător de grijă funcționa, fără a apela deloc la oameni. 

Însă acești ani ai „lunii de miere” au ajuns la sfârșit. În următorii șapte ani, Müller va experimenta ceea ce numea el „o încercare grea”, în care credința lui în Domnul avea să fie cântărită. Nu era ceva neobișnuit ca masa să fie pusă, copiii să aștepte hrana, iar aceasta să nu fie, până în ultimul moment, când se auzea o bătaie la ușă și mâncarea ajungea exact la timp.

Am simțit să vă aducem această mâncare, dle Müller. Nu am putut să dorm deloc noaptea trecută. Domnul îmi spunea să mă trezesc și să fac această pâine pentru orfani. Cineva vă poartă de grijă, iar ceea ce faceți aici este cu adevărat mărinimos. 

În timpul acestor ani de încercare, mulți dintre cei care slujeau au dat bani sau au vândut lucruri de care nu aveau nevoie, continuând donațiile. Müller spunea că, dacă ei nu erau gata să dea din ce aveau, nu puteau aștepta ca Domnul să dea din resursele Sale. Müller a dăruit personal echivalentul a 416.000 de lire în viața sa, bani primiți pentru nevoile sale proprii. Credința lui Müller n-a luat niciodată „pauză” și niciodată copiii nu au rămas flămânzi.

Müller a deschis a patra clădire, pentru a face față numărului în creștere al orfanilor, care ajunsese acum la peste 140. Müller s-a rugat și a ajuns la concluzia că sosise timpul să se mute. Müller a fost încredințat că Domnul îl chema să facă un pas mai mare în credință. El știa că Domnul îl chema nu să găsească clădiri, ci să le construiască. 

Un arhitect care auzise de planurile lui Müller și-a oferit gratuit serviciile. Dar tot urma să fie costisitor, 10.000 de lire, aproape jumătate de milion în banii de astăzi! În doar o săptămână, a zecea parte din acea sumă le-a fost dăruită într-o singură donație. La Ashley Down era un teren, nu departe de centrul orașului. Müller a știut imediat că era terenul potrivit. Proprietarul, care auzise de planurile lui Müller, spera să-și vândă terenul cu 200 lire pe 4000 metri pătrați, dar, după o noapte nedormită, a fost de acord să i-o vândă lui Müller cu 120 de lire. Încă o dată, Müller a văzut mâna Domnului purtându-le de grijă.

Müller a refuzat începerea oricărei construcții până când n-au sosit toți banii pentru finalizarea construcției. Momentul era nepotrivit. Economia țării se prăbușise. Prețul pâinii, orezului și făinii s-a dublat, iar cartofii deveniseră un lux. Însă, pentru Müller, aceasta era încă o oportunitate pentru a demonstra credincioșia Domnului. 

După doi ani, aveau toate fondurile și construcția a început. În iunie 1849, noul orfelinat și-a deschis porțile pentru 300 de copii. În următorii 21 de ani, alte 4 case s-au construit pe Ashley Down, asigurând adăpost, hrană, belșug și dragoste pentru cei peste 2000 de orfani

Atitudinea lui Müller față de copii era revoluționară la acea vreme. Pe lângă faptul că le dădea o educație religioasă, adesea prin exemplul personal, s-a asigurat că toți primeau și o bună educație generală, adesea chiar mai bună decât cea din școlile publice. Müller avea inspectori școlari care trebuiau să mențină standarde ridicate. De asemenea, copiii erau instruiți în meserii de bază. Fetele învățau lucrul casnic, băieții, să grădinărească, să îngrijească gospodăria și chiar cum să se îmbrace. A fost criticat că învăța copiii mai presus de condiția lor socială. 

Orfanii lui Müller erau pregătiți pentru viața de adult, în momentul în care părăseau orfelinatul, găsind mereu slujbe bune. Însă întotdeauna au existat zvonuri și critici. Un astfel de zvon a ajuns la urechile lui Dickens. El a auzit că orfanii sufereau de foame și a decis să facă o vizită inopinată pentru a se lămuri. Müller a chemat un asistent, i-a dat o legătură de chei, cerând să-i arate lui Dickens oricare dintre cele cinci clădiri ale orfelinatului. Dickens a fost atât de impresionat, încât a scris articole în ziare, o publicitate pe care banii nu o pot cumpăra. 

george muller 06 orfani mancareViața în orfelinate a continuat doar cu situații grele ocazionale, dar credința lui Müller se ridica întotdeauna deasupra provocării. Din nefericire, în 1870, soția sa Mary a decedat, imediat după deschiderea ultimului orfelinat. Copiii și personalul i-au dus foarte mult dorul, dar pentru Müller a fost cel mai greu. În acest moment, orfelinatele lui Müller erau bine organizate, fiind îngrijiți mii de orfani. Din acest moment, avea un asistent: James Wright. Cu o gândire înțeleaptă, Müller îl instruia să fie succesorul său. 

După ce fiica sa, Lydia, s-a logodit cu James, Müller a fost încurajat să se recăsătorească. În 1871, Susannah Grace Sangar i-a devenit a doua soţie. Ea și și-a dat seama că soțul ei, cu toată experiența lui, avea un mesaj care merita o audiență mare: Biblia este o Carte de încredere, și creștinii de pretutindeni pot fi încurajați să exerseze ce învăța el. Müller mai avea o pasiune: ca toți creștinii să lase deoparte diferențele confesionale și să aibă o părtășie reală. Era o pledoarie care trebuia să fie auzită, și nu numai în Anglia, ci și peste oceane. 

Acum puteau face acest lucru. James Wright fiind capabil să administreze orfelinatele, Susannah a organizat turnee internaționale de discursuri pentru soțul ei de 70 ani. Müller a început să țină discursuri în toată Canada și Statele Unite, în teatre, stadioane, săli și biserici pline. Oamenilor le era „foame” să audă cum a funcționat credința lor, și Müller îi încuraja să se întoarcă la Biblie și să creadă ce spune. Doar când Müller a împlinit 87 ani, el și Susannah au încetat să mai călătorească. 

Într-o zi de joi, 10 martie 1898, într-o clipită, Müller a plecat să fie cu Dumnezeul său. Lunea următoare a fost o zi cum orașul Bristol nu mai văzuse vreodată. Afaceri și fabrici s-au închis. Orașul se oprise. Mii de oameni ocupau străzile pentru a-i aduce un ultim omagiu unui imigrant german care le câștigase inimile. Necrologul din ziarul britanic The Daily Telegraph spunea: „a scăpat mii de victime de pe străzile periculoase, a privat mii de criminali de închisoare, mii de orfani, de azilurile de săraci”. Ziarul Bristol Times spunea: „A fost ridicat să arate că epoca minunilor nu a trecut și să mustre tendințele sceptice ale vremii”.

Pentru scepticii de atunci și de azi, aceste cinci clădiri și mii de vieți transformate vorbesc cu tărie despre un Dumnezeu care a fost acolo. Sufletul său a plecat de mult, dar mesajul lui rămâne: Dumnezeu este real și poate fi de încredere. 

Extras din documentarul „George Muller”, ce va fi difuzat pe Alfa Omega TV duminică, 16 februarie, ora 21.

Etichete: crestinul si societatea, orfani, saracie, Crestinul si Biserica, George Müller

Alfa Omega TVSusține publicarea materialelor creștine

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să citiți mai multe articole de acest gen, dați click aici pentru a afla despre modalitățile prin care ne puteți ajuta. Dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu mesajul Evangheliei, dar nu putem face aceasta fără ajutorul vostru! Ajutați-ne financiar să continuăm!

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.