Așteptând și grăbind revenirea Domnului
Modul în care fiecare credincios abordează înțelegerea vremurilor, reîntoarcerea lui Hristos, pregătirea Miresei definește comportamentul, atitudinile și prioritățile în viața fiecăruia. Este cel mai important element de cernere. Oamenii speciali, credincioșii devotați Domnului, cad în capcana ignorării semnelor tot mai evidente care prefigurează sfârșitul tuturor lucrurilor.
Ca lucrare de media, Alfa Omega avea misiunea sintetizată pe un rând: „Extinderea Împărăției lui Dumnezeu și vestirea celei de-a doua veniri a Domnului”. În urmă cu vreo 3 ani, Domnul ne-a spus să inversăm prioritățile în slujire și să reformulăm misiunea lucrării, care sună acum așa: „Vestirea celei de-a doua veniri a lui Hristos și extinderea Împărăției lui Dumnezeu”.
Cu extinderea Împărăției toată lumea din echipă și majoritatea prietenilor și partenerilor noștri sunt de acord. Aceasta pleacă de la relevanța valorilor scripturale în toate segmentele societății, dincolo de zidurile bisericii. Este un moment unic, de ieșire a creștinilor din ambientul bisericii locale și de trăire a credinței în afara ei, de luni până sâmbătă.
Despre revenirea Domnului, mulți credincioși rămân însă blocați în versetul din Faptele Apostolilor 1:7: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acelea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa”. Abordare întărită de un alt verset din Noul Testament, 1 Tesaloniceni 5:1: „Cât despre vremuri și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților!”
...fără să se citească mai departe: „… pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea” și continuă: „Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoț” (1 Tesaloniceni 5:4).
Deci, noi știm sau ar trebui să știm! Noi avem la dispoziție Scriptura, care ne vorbește în numeroase locuri și feluri despre semnele vremurilor. Într-un singur loc se spune mai clar: „atunci va veni sfârșitul” (Matei 24:14).
Versetul integral din Matei 24:14 are de-a face cu lucrarea Alfa Omega, de aceea îl cităm din nou: „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească ca mărturie tuturor neamurilor; atunci va veni sfârșitul”.
Folosesc acest prilej pentru a mulțumi celor care sunt parte alături de noi în acest efort de a răspândi Evanghelia (nu o doctrină sau o abordare cultică) cât mai larg, la orice făptură, atâta vreme cât mai este ușa deschisă.
Un alt element în care rămân blocați mulți este momentul răpirii credincioșilor. Chiar dacă mulți preferă încă să treacă prin necazul cel mare, tot mai multe biserici promovează perspectiva pretribulationistă, aceea a răpirii credincioșilor înainte de declanșarea evenimentelor finale. Este revenirea lui Hristos doar pentru credincioși, pe norii cerului, fără ca EL să fie văzut de ceilalți, anunțată de un sunet de trâmbiță. Nu ne place această perspectivă? Nu înțelegem ce înseamnă să fii parte din mireasa Lui „fără pată și fără zbârcitură” (Efeseni 5:27)?
Sunt tot mai multe discuții între creștini despre pilda celor 10 fecioare, pregătirea Miresei, lucrarea Duhului Sfânt, nunta Fiului de Împărat, poziționarea în locurile cerești.
Sunt întrebat de multe ori: „Înțelegem că trebuie să așteptăm revenirea Domnului… dar putem să grăbim revenirea Lui? Mai ales că acest moment este secret pentru toți, îl știe doar Tatăl.
Da, prin intensificarea răspândirii Evangheliei, prin „ajutorul” dat la împlinirea numărului neamurilor care Îl conosc pe Hristos, prin sprijinul lucrărilor legate de revenirea evreilor în Israel, prin rugăciunile noastre…
Pentru că, ne place sau nu, Hristos va reveni a doua oară la Ierusalim ...nu la București, Bruxelles sau Washington D.C. Acolo va fi un popor care Îl va aștepta, Îl va recunoaște și se va bucura de revenirea Lui.
Înțelegem la Alfa Omega că ultimul sezon al lucrării, în fond cel mai important („sezonul Omega”), are legătură cu chemarea noastră de a fi o trâmbiță care să vestească revenirea Domnului, de a fi un instrument de promovare a valorilor creștine, până la marginea pământului.
Da, Alfa Omega, ca lucrare de media, s-a născut și operează într-o vreme ca aceasta, într-un mod specific lucrării echipei lui Ghedeon, o lucrare care se face conform Zaharia 4:6 – „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu”.
Tudor Pețan
Președinte Alfa Omega TV
Editorialul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 16, nr. 4), din octombrie - decembrie 2026, cu tema „Așteptând și grăbind revenirea Domnului”. Pentru mai multe informații despre revistă și abonare accesați linkul: https://alfaomega.tv/revista























