Semnele vremurilor, antisemitism și întoarcerea poporului evreu în Israel
Când Isus vorbește de semnele vremurilor în care trăim, spune foarte multe evenimente mai puțin plăcute care vor lovi planeta Pământ. Planeta și omenirea se îndreaptă spre niște vremuri destul de întunecate. Nu are rost să fim naivi. Isus a vorbit despre asta și profeții la fel.
A menționat și două semne pozitive. A spus, în primul rând, că Evanghelia Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ceea ce se întâmplă în zilele noastre, pentru prima dată în istorie. Un al doilea semn care este pozitiv este că Isus spune să privim la smochin, adică la Israel.
Fiica noastră mai mare a fost în misiune în Asia Centrală, într-o societate musulmană, în Kazahstan. Într-o zi mi-a spus că a ajuns în niște sate unde a găsit câțiva creștini. I-a întrebat cine e misionar acolo. Uneori spun că sunt misionari din Moscova, dar că ascultă radio-ul în limba lor, în kazahă și rusă și acolo au auzit de Isus, fapt care a schimbat viețile lor. Dintr-o dată realizezi că se întâmplă. Prin sateliți, radio, televiziuni precum Alfa Omega TV, sute de ore pe zi. Pot intra pe internet oriunde merg, să găsesc mesaje despre Isus în toate limbile lumii, lucru care nu s-a mai întâmplat în toată istoria lumii, dar se întâmplă acum. Isus a spus că atunci când se va întâmpla acest lucru istoria lumii va lua sfârșit.
Un al doilea semn care este pozitiv este că Isus spune să privim la smochin, adică la Israel. Smochinul reprezintă Israelul. Smochinul pare uscat, fără viitor. Evreii au fost împrăștiați în lume, fără speranță, precum o vale de oase uscate împrăștiate în lumea întreagă și îngropați printre națiuni. Dar Isus spune că atunci când vom vedea că-i înfrunzește mlădița și revine la viață, să știm că Împărăția lui Dumnezeu este aproape, este chiar la ușă.
Noi suntem o generație specială. Vedem că Evanghelia este propovăduită în toată lumea și suntem parte din asta, dar vedem și restaurarea poporului evreu în țara lor, Israel, ceea ce arată venirea Împărăției și a Împăratului acesteia. Posibil să fim generația care va fi martoră la venirea Domnului. Din Împărăție, din Ierusalim va veni pace în toată lumea și nu vor mai fi vești de război.
Israelul este cel mai mare semn al speranței văzut vreodată de lume. Ne arată că Dumnezeu e încă în controlul istoriei lumii și că este pe punctul de a înainta spre scopul Lui, care este venirea Împărăției și a Împăratului acesteia.
De ce trebuie noi, ca și creștini, să-i ajutăm pe evrei să se întoarcă în țara lor? Sunt creștin și voi răspunde din Biblie. Fiindcă Dumnezeu spune că trebuie să facem asta. Pur și simplu.
Dacă citim în Isaia 49:22, acolo scrie: “Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: voi face neamurilor semn cu mâna şi-Mi voi înălţa steagul spre popoare”. Cine sunt neamurile? Biblia cunoaște doar două tipuri de oameni: evrei și ne-evrei. Cei care nu sunt evrei sunt numiți neamuri. Acest mesaj este pentru neamuri, pentru noi. Putem fi creștini sau altceva, dar suntem neamuri.
Apoi spune: Aceste neamuri „vor aduce înapoi pe fiii tăi în braţele lor şi vor duce pe fiicele tale pe umeri”. Dumnezeu spune să-i ajutăm pe bărbații, femeile și familiile de evrei să se întoarcă acasă. Doar atât ne cere. Să Îl lăsăm la o parte pe El, dar să-i ajutăm pe evrei să se întoarcă. Dumnezeu folosește neamurile, adică pe noi, să-i ducă pe evrei acasă.
El folosește chiar și națiuni de neamuri. În 1947 Națiunile Unite au trebuit să voteze dacă să se formeze un nou stat pentru Israel, pentru evrei în Orientul Mijlociu. Spre surprinderea multora, reprezentanții țărilor au acceptat într-o majoritate copleșitoare. Dumnezeu a schimbat inimile națiunilor, a neamurilor să creeze această țară nouă care, de altfel este veche. Cu ajutorul neamurilor au putut să se întoarcă evreii în țara lor. Dacă vrem să-i slujim lui Dumnezeu... trebuie să ascultăm de porunca Lui.
Știu un singur verset în Biblie care vorbește despre inima și sufletul lui Dumnezeu, în Ieremia 32. Prin acesta aproape că simți emoțiile din inima lui Dumnezeu, ce e în sufletul Lui. Scrie: “Îi voi aduce înapoi în locul acesta şi-i voi face să locuiască în linişte acolo.” El este în acțiune. Spune că El va face asta. Nu e un proces politic, ci e Dumnezeu în acțiune: “Eu îi voi aduce înapoi” folosindu-Se de noi.
“Le voi da o inimă” și “voi încheia cu ei un legământ veşnic” care este legământul de pace. “că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine şi le voi pune în inimă frica de Mine”. Biblia spune că se vor întoarce în țara lor, orbi și surzi, dar acest lucru se va schimba, fiindcă Dumnezeu le va pune în inimă frică de El.
“Ca să nu se depărteze de Mine. Mă voi bucura să le fac bine” Vezi cât de încântat e Dumnezeu? “îi voi sădi cu adevărat în ţara aceasta, din toată inima şi din tot sufletul Meu”. Asta Își dorește El din toată inima și din tot sufletul Lui, să îi sădească pe evrei înapoi în țara lor. Dacă tu te implici în asta, faci ceea ce El își dorește din toată inima și din tot sufletul Lui. Și te va iubi pentru asta.
Majoritatea evreilor europeni încă trăiesc în fosta Uniune Sovietică. Și majoritatea din cei care trăiesc în fosta Uniune Sovietică se află în Ucraina, ceea ce este incredibil fiindcă Ucraina are o istorie anti-semitică incredibilă. Acolo a fost pogrom după pogrom. De cele mai multe ori au început în vinerea mare. Preoții ziceau: “Să le dăm evreilor o lecție!” Și au început arderile, jafurile, violarea femeilor și crimele. Toate acestea s-au întâmplat încă din secolele 17,18,19 și apoi în Al Doilea Război Mondial când a avut loc Holocaustul.
Chiar ucrainienii se ofereau voluntari să-i ucidă pe evrei chiar și după Război. În primul rând, în timpul războiului a fost Babi Iar, unde în doar 2-3 zile au ucis zeci de mii de evrei în timp ce oamenii beau cafea și luau o gustare se uitau la cum erau uciși evreii. Dar masacrul a continuat și după război.
Ceea ce facem noi acum, mai ales în Ucraina, e că mergem în sate, mai ales acum cu acest nou război între Rusia și separatiști. Evreii sunt prinși la mijloc, în Lugansk, în Donețk, în acele zone. E o situație de război acolo, deși în media nu se vorbește foarte mult despre asta. Dar mii de oameni au fost uciși, iar evreii sunt loviți din ambele părți. Rușii spun că atunci când vor stăpâni, se vor ocupa de ei și ucrainienii spun la fel.
Așadar, acum nu facem alyiah (emigrarea evreilor în Israel, n.red.) pentru evreii care au o motivație interioară să se întoarcă. Ci o facem pentru niște refugiați. Sunt fugari, nu mai au acte sau mâncare. Au trebuit să renunțe la tot. Împreună cu agențiile evreiești încercăm să-i ajutăm.
Avem un adăpost în care pot locui aproximativ 40 de oameni, suntem într-o constantă conexiune cu Israelul. Acești oameni trebuie să se întoarcă în Israel. Îl avem pe Kun și cei aproximativ 20 de voluntari care cu ajutorul unor dubițe se duc în zonele afectate de războiul din Ucraina și duc provizii la fiecare casă de evrei. Fac o treabă extraordinară și merită osteneala.
Uneori acești evrei îi întreabă pe Kun și oamenii săi de ce o fac. Mai ales că sunt creștini și nu evrei. Ei le răspund că o fac tocmai fiindcă sunt creștini. Unora le este teamă. Nu acceptă faptul că îi ajută creștinii. Ei spun că sunt urâți de creștini. Ei cred asta din cauza creștinilor antisemiți care i-au persecutat de-a lungul secolelor. Mai ales în Ucraina. Acum văd că creștinii îi iubesc, îi ajută, sunt alături de ei, le poartă bagajele și îi duc la aeroport, la consulat ca să-și facă acte, etc. Și tot nu le vine să creadă. Au impresia că ceva rău urmează să se întâmple sau că e o glumă.
Dar noi le spunem că îi iubim și că nu suntem singurii. Sunt mulți creștini care sunt dispuși să fie alături de ei și îi întrebăm cu ce îi putem ajuta. După asta se deschid și sunt sigur că toți acei pe care i-am ajutat să se întoarcă în Israel sunt pe deplin convinși că iubirea creștinilor i-a dus acasă.
Noi am încercat să fim în mod practic alături de poporul evreu dând la o parte acea pricină de poticnire construită de-a lungul anilor, căindu-ne de păcatele Bisericii și arătându-le asta dând roade prin faptele noastre, prin acte de iubire și solidaritate.
În Biblie este scris că într-o vreme Dumnezeu a trimis pescari după ei, iar acum vânători. E o mare diferență. Din cauza presiunii din Europa și nu numai, evreii se întorc acasă. În Ieremia 16, începând cu versetul 14, e scris: “De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul, care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!” Aici a început totul, adică exodul. Ci se va zice: “Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!” Țările la nord de Israel sunt Rusia și statele post-sovietice. Ieșirea din țările de la miazănoapte va fi mai impresionantă decât cea din Egipt.
Spune mai departe: “Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor. Iată, trimit o mulţime de pescari, zice Domnul.” Ce fac pescarii? Aceștia au o undiță cu cârlig și încearcă să prindă pește, pe care îl ademenesc cu grijă. Asta facem noi. Le spunem să citească Biblia, că s-au rugat timp de 2000 de ani, dar anul viitor vor fi în Ierusalim. Le spunem că acum pot merge în Ierusalim și noi vrem să îi ajutăm. Este Biblia lor, și e ceea ce profeții lor au prorocit. Îi îndemnăm să asculte și să acționeze pentru că a venit timpul.
“Și, după aceea, voi trimite o mulţime de vânători și-i vor vâna pe toţi munţii.” Încercăm să-i luăm și să-i ducem, dar vânătorii sunt făcuți să ucidă. Doar să ucidă. La fel și cum de multe ori de-a lungul istoriei acele forțe antisemite nu au avut alt scop decât să-i ucidă pe evrei.
Venind din Europa și având experiența celui de-al Doilea Război Mondial care a avut loc cu aproximativ 70 de ani în urmă. 70 este durata unei generații, dar și 40 sau 100 de ani. Acum vine o nouă generație și, dacă ne uităm la educația din școli, vedem că se vorbește destul de mult despre Holocaust. Atunci 6 000 000 de evrei au fost uciși.
Dacă nu cunoști istoria, trebuie s-o repeți și vedem că acea veche forță antisemită se întoarce odată cu un mare număr de refugiați musulmani. Aceștia aduc antisemitism islamic.
Eu sunt olandez. Un prieten bun de-al meu este rabinul-șef al Olandei, un om minunat. Nu mai poate purta kipa (acoperitoarea evreiască a capului, n.red.) pe stradă, pentru a nu fi abuzat verbal sau chiar și fizic. În Olanda! De-a lungul secolelor am fost singura țară deschisă pentru evrei, au fost bine veniți, și-au construit sinagogi, au pornit afaceri, le-a mers bine la noi dar și nouă cu ei, fiindcă oricine îi binecuvântează va fi binecuvântat. Asta a spus Dumnezeu, iar noi am experimentat.
Acum avem peste 1 milion de muncitori musulmani și alte mii și mii de refugiați urmează să vină. Bineînțeles că ne e milă de acei oameni care fug de război, dar ei aduc cu ei credința și convingerile lor islamice care sunt împotriva evreilor și a Israelului.
Dacă ne uităm la numărul evreilor din Franța, la plecările de alyiah din Franța sunt într-o mare creștere, mii de evrei părăsesc Franța pentru a găsi un loc sigur în Israel. La fel se întâmplă și în Germania sau în Anglia. Mulți dintre acești refugiați musulmani merg în Anglia și, bineînțeles că sunt considerați musafiri în acea țară. Este sistemul legal englez, și totuși ei practică legea Șaria în zonele unde sunt majoritari.
Azi, multe universități englezești boicotează profesorii israelieni, chiar și pe câștigătorii premiului Nobel care sunt oameni străluciți în chimie sau economie. Pur și simplu i-au oprit să meargă să predea la universitate, fiindcă sunt evrei și sunt din Israel. În Anglia se fac dezbateri acum, fiindcă antisemitismul a devenit atât de puternic încât oamenii au început să se îngrijoreze.
Peste tot în lume am văzut tot felul de motivații. Este ceva la toate nivelurile. Are loc un război continuu împotriva Israelului și a evreilor în ceea ce privește sportul, se boicotează în sport, în economie se boicotează produse, boicot acum excesiv în Europa.
Țin minte că am citit, că atunci când Hitler a ajuns sus, era următorul slogan “Kauf nicht bei Juden!” care înseamnă: “Nu cumpărați de la evrei.” Începe cu un boicot la nivel economic, la nivelul universităților, în media, în politică, în toate nivelurile societății din diferite motive.
A fost antisemitism tradițional, antisemitism creștin de-a lungul secolelor, pe care Biserica l-a hrănit. Apoi antisemitism rasial, precum naziștii. Nu le-a păsat dacă acel evreu era creștin, ortodox, liberal sau agnostic. Erau evrei și, din cauza rasei lor trebuiau să fie uciși.
Acum este antisemitism islamic, antisemitismul politic. Unii neagă că ar fi antisemiți. Și spun că de fapt sunt împotriva politicii israeliene, anti-sionism. Sionismul nu este legat de politică. Sionismul este ceea ce Dumnezeu înflăcărează în inima poporului evreu, dorința lui de a se întoarce în Sion nu are de-a face cu politica.
Și din păcate are o creștere masivă în întreaga lume. Antisemitismul este construit și crește pe diferite niveluri. Pe toate nivelurile posibile. Noi trebuie să conștientizăm acest lucru, să ne rugăm și să facem ce trebuie în această privință.
La nivel de stat, într-un capitol special ați scris despre niște războaie adiționale, chiar și cinci războaie împotriva Israelului. Le puteți spune telespectatorilor noștri ce ați vrut să spuneți despre acele războaie împotriva Israelului. Știu că Israelul este înconjurat de țări, vorbind dintr-o perspectivă politică, fără îndoială. De ce vă așteptați că o să mai fie presiuni asupra Israelului?
Eu iau Biblia în serios ceea ce înseamnă că și profețiile le iau în serios. Nu mai există alte cărți sfinte care să conțină profeții precum cele din Biblie. Acolo istoria a fost scrisă în avans. Între toate aceste tablouri profetice pe care le găsim în Biblie sunt multe care încă nu s-au împlinit.
Când văd situația din Orientul Mijlociu și citesc aceste profeții, văd cel puțin cinci războaie care urmează să aibă loc acolo.
1. În Isaia 17 despre cum Damascul va fi distrus complet. Aud foarte multe știri legate de Damasc, capitala Siriei. Nu s-a mai întâmplat până acum, ca Damascul să fie distrus, să fie un morman de dărâmături unde doar câteva animale vor paște. Când citești și vezi ce se întâmplă te întrebi dacă lucrurile acestea vor duce, într-un final, la împlinirea acelei profeții. Eu nu știu, fiindcă nu scrie cum va fi distrus... sau când. Printr-un cutremur, război sau altceva, cert e că va fi distrus. Poate Israelul va ataca fiindcă este amenințat cu bombe atomice de către cealaltă parte,nu știu, vom vedea. Sau dacă se vor lupta unii cu alții, sau orice altceva.
2. În Isaia 19 vorbește despre Egipt. Care va trece printr-o nenorocire îngrozitoare astfel încât chiar după aceasta Egiptul împreună cu Irakul vor sluji lui Dumnezeu alături de Israel. Nu se vor mai închina lui Allah, ci Dumnezeului Israelului. E greu să ne gândim acum la acest lucru. Dar este scris în Cuvânt. Și nu s-a împlinit încă.
3. În Psalmul 83 scrie despre un lanț de țări din jurul Israelului care vor ataca din senin. În Biblie sunt date numele vechi, dar se pot identifica numele puterilor politice de azi.
4. În Ezechiel 38 și 39 vorbește despre un alt lanț de țări din jurul Israelului, care vor fi sub conducerea unei țări din nord. Oamenii care cercetează Biblia ar spune că ar putea fi Rusia. Cred că și Turcia e o posibilă candidată. Uitați-vă la Erdogan și o să observați visul lui legat de un Imperiu Otoman pe care ei l-au pierdut.
Mai e și conflictul cu ISIS, cu Statul Islamic. Statele Islamice vor restaurarea califatului. Califatul este un punct central care domină lumea islamică. Fie că e în Indonezia, Malaezia, Africa de Nord sau Orientul mijlociu, fosta Uniune Sovietică, oriunde s-ar afla, e un fel de centru spiritual care domină și le spune musulmanilor ce să facă și ce să nu facă.
Era un califat în timpul Imperiului Otoman. Constantinopolul era centrul, Istanbulul de azi. Visul Turciei este să revină la califat. Să restaureze califatul. Pe vremea lui Ataturk (lider turc, fondatorul statului secular turc în urma destrămării Imperiului Otoman după primul război mondial, în 1923 abolește califatul, n.red.) Turcia era un stat secular iar religia era separată, dar acum, sub conducerea lui Erdogan, el islamizează Turcia din ce în ce mai mult. Îi va lăsa să plece, până în momentul când va spune că e de-ajuns. Va spune: “Ați avut dreptate în legătură cu Califatul, dar nu a fost bine cum l-ați promovat. Iată cum noi, din Turcia, vom reuni întreaga lume musulmană.” Este foarte clar în cartea lui Ezechiel, capitolele 38 și 39.
5. Apoi, în Zaharia scrie că la urmă toate țările își vor trimite armatele cu coif albastru la Ierusalim ca să-l ridice. Vor da o lecție Ierusalimului. Sunt în procesul construirii unui nou Imperiu mondial, în numele tuturor, dar evreii și Israelul, dar și creștinii ortodocși trebuie reeducați, iar dacă nu ascultă, nu mai e loc pentru ei. Profetul spune că într-o bună zi vor ataca Ierusalimul.
În Apocalipsa spune că din cer vor cădea tot felul de lucruri care vor lovi planeta Pământ, vor otrăvi apele, vor ucide un sfert din omenire. Sunt multe lucruri rele care vor veni peste pământ, dar frumusețea acestui lucru este că deja am citit despre acestea în Biblie. În urmă cu 2-3000 de ani, Dumnezeu a descoperit aceste lucruri profeților, Isus a vorbit despre ele, ceea ce este o consolare. Și știm că nu scapă de sub controlul Lui. El știe de ele, trebuie să se întâmple, dar de ce nu știu, dar ne dă șansa să ne pregătim.
Popoarele se vor speria de ce va veni peste pământ. Dar El spune: “Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” Și lucrurile nu vor scăpa de sub controlul Lui.
De aceea Israelul este un semn al speranței. Fiindcă Dumnezeu a promis atât de multe lucruri poporului evreu și Israelului pe care trebuie să le împlinească, ca să putem fi siguri că lumea nu va fi ștearsă de un al Treilea Război Mondial, de poluare totală, arme nucleare sau tot felul de bacterii. Fiindcă Împărăția este pe drum și, din Ierusalim pacea va ajunge și în restul lumii. De aceea Biblia conține un mesaj de pace și inspirație.
Interviu cu Willem Glashouwer, pastor și președintele lucrării Christians of Israel International. Material extras din emisiunea Realități și perspective 14 - Semnele vremurilor, antisemitism si intoarcerea evreilor in Israel - Willem Glashouwer, difuzată sâmbătă, 13 mai 2017, de la ora 21, pe canalul Alfa Omega TV.
Aboneaza-te gratuit la revista AOTV Magazin
Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 7.3 - Semnele vremurilor (mai-iunie 2017). Aceasta revista se distribuie gratuit, aboneaza-te sa o primesti acasa: www.alfaomega.tv/revista