Donează     Rugăciune       TV LIVE                           
banner-serie-jm

Cum să ai pace, bucurie și împlinire în viața ta - de Joyce Meyer

Când le spun participanților de la conferințele noastre că le voi vorbi despre disciplină și autocontrol, de obicei primesc răspunsuri negative, precum mormăieli sau fețe acre. Tindem să credem că cei doi termeni sunt ceva rău sau greu de făcut. Cu toate că sunt de acord că a alege disciplina și autocontrolul nu este mereu ușor sau distractiv, adevărul e că sunt vitale pentru a avea viața cea bună pe care Isus vrea să ne-o dăruiască (vezi Ioan 10:10). În final, dacă dorești să ai pace, bucurie și împlinire în viață, trebuie să exersezi disciplina și autocontrolul.

Gândește-te la cost

Ascultarea este o mare parte din disciplină. A fi supus lui Dumnezeu, de la lucrurile mari la cele mici (în special în lucrurile mici), este foarte important pentru a avea o viață plină de pace.

În Evrei 12:11 (BTF) ni se spune că „(…) nicio disciplinare din prezent nu pare a fi bucurie, ci mâhnire; totuși la urmă ea dă rodul pașnic al dreptății celor ce au fost antrenați prin ea”.

Ești cumva într-o etapă în relația cu Dumnezeu în care simți că îți vorbește în legătură cu ceva, dar nu-L asculți sau nu I te supui? Ți s-a întâmplat „să scapi nepedepsit” o perioadă îndelungată, iar acum pare că Dumnezeu îți spune că nu va mai tolera acel comportament?

În opinia mea, nu e nimic mai rău decât să mergi la somn sau să te trezești cu o conștiință vinovată, ori să încerci să te rogi când știi că între tine și Dumnezeu se află o chestiune nerezolvată.

Îmi amintesc o dată când Dumnezeu mi-a spus că trebuia să am mai mult respect față de soțul meu, Dave, și să îmi corectez atitudinea pe care o aveam când Dave îmi cerea să fac ceva pentru el. A fost deosebit de greu pentru mine, fiindcă aveam probleme când trebuia să mă supun cuiva, în special bărbaților, din cauza abuzului suferit ani de zile în copilărie.

Dar, când mi-am pus încrederea în Dumnezeu și i-am urmat indicația, mi-a dat harul de a realiza ce trebuia. Cred cu tărie că, dacă nu L-aș fi ascultat în acest domeniu al vieții mele, nu aș sluji cum slujesc azi.

Plăcerea disciplinei

Acționând prin disciplină și autocontrol pentru a-L asculta pe Dumnezeu primim pace, care conduce la bucurie. Când nu ne supunem Lui, deseori ne simțim vinovați, în special dacă-L ignorăm pe Dumnezeu cu bună știință într-o chestiune. Acest tip de gândire vinovată dă naștere condamnării, și te poate face să gândești greșit cu privire la toate aspectele vieții tale, inclusiv în ceea ce te privește. E o viață deplorabilă!

Am descoperit că, atunci când Dumnezeu îmi arată că trebuie să schimb ceva în viața mea, e un lucru foarte bun! Tot ce ne spune să facem e spre binele nostru!

Prin urmare acum, în loc să mă simt prost când mă corectează, aleg să mă bucur și să Îi mulțumesc că mă iubește și mă ajută să am o viață mai bună.

Îmi dau seama că bucuria poate părea opusul a ceea ce vrei să faci când ești disciplinat de Dumnezeu, dar chiar e cea mai bună cale de a reacționa. Deși nu ne simțim bine pe moment, e necesar pentru a realiza ce spunem că vrem să realizăm.

Cu toții avem visuri pentru viețile noastre, fie că e vorba de o umblare mai strânsă cu Domnul, o sănătate fizică mai bună, o carieră diferită, relații mai sănătoase, sau orice alt obiectiv în viață. Nu putem ajunge acolo fără disciplină și autocontrol. Probabil că ați auzit expresia „fără muncă nu-i răsplată”. Mie îmi place să spun că nu poți avea „beneficii fără efort”.

Cu mulți ani în urmă, când Dumnezeu mi-a pus pe inimă să vorbesc din Cuvântul Lui în toată lumea, am avut multe schimbări de făcut în atitudinile, mentalitățile și comportamentul meu. Când am început să iau relația cu Isus și studierea Bibliei mai în serios, am început să cresc și să dezvolt caracterul lui Dumnezeu în viața mea. Nu a fost ușor, dar durerea simțită în timpul procesului a meritat din plin.

Planul de acțiune

E important să înțelegem că disciplina presupune mai mult decât puterea voinței. Nu poți face lucrurile pe care ți le arată Dumnezeu decât dacă te bazezi pe El. În Ioan 15:5, Isus spune că trebuie să rămânem în El fiindcă „despărțiți de Mine (adică deconectați de la uniunea vitală cu Mine) nu puteți face nimic” (traducere după versiunea engleză Amplified Bible).

Rămânem în Hristos când avem un timp liniștit petrecut în rugăciune cu El și studiind Biblia. Începe cu pași mici, stând liniștit și așteptând ca Domnul să-i vorbească inimii tale. Roagă-L să-ți arate ce vrea să faci și crede că va face în tine lucrarea care trebuie făcută.

Ai răbdare cu tine însuți, schimbările nu vor avea loc toate peste noapte. În 2 Corinteni 3:18 (NTR) scrie că „suntem transformați după același chip al Său, din slavă în slavă”. Roagă-te să te schimbe puțin câte puțin, de la o zi la alta, și să știi că ceva bun se petrece înăuntrul tău.

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.