Mentalitatea corectă vs. mentalitatea greșită - de Joyce Meyer
Evită zonele periculoase
Ai auzit vreodată expresia: „numără-ți binecuvântările”? Îmi place să pun deoparte un timp în care să-mi număr binecuvântările și să mă gândesc la bunătatea lui Dumnezeu din viața mea. De fapt, am o agendă în care îmi notez toate lucrurile mici și speciale pe care le-a făcut Dumnezeu pentru mine de-a lungul anilor ca să-mi amintesc de bunătatea Lui.
Câteodată e ușor să uităm toate lucrurile bune pe care le-a făcut Dumnezeu pentru noi, iar acest lucru devine o problemă când ne concentrăm mai mult pe ce nu avem și prea puțin pe ce avem. E periculos să trăim cu o gândire atât de greșită din cauză că ajungem să bombănim, să ne plângem și să căutăm veșnic nod în papură.
Un exemplu care ilustrează bine cele de mai sus este povestea israeliților și a celor 40 de ani petrecuți în deșert, în drumul către țara pe care Dumnezeu le-o promisese. Adevărul e că putea fi o călătorie de 11 zile, însă a durat mult mai mult din pricina gândirii lor nesănătoase.
Dumnezeu făcuse foarte multe lucruri bune pentru ei: îi eliberase din sclavia egipteană, despărțise Marea Roșie în mod miraculos, ca ei să scape de armata faraonului. Însă ei nu s-au concentrat pe lucrurile pentru care trebuia să fie mulțumitori și, când lucrurile nu s-au petrecut cum voiau ei, au devenit rapid nerăbdători, au murmurat și s-au plâns. (Vezi Exod, capitolele 14-16).
Biruind tentația de a te plânge
Este foarte ușor să ne plângem când circumstanțele nu sunt tocmai cum am vrea. Trebuie să rezistăm sârguincioși tentației de a fi negativiști și de a ne plânge, fiindcă ne pot afecta relația cu Dumnezeu, cu alți oameni, și chiar relația cu noi înșine.
În Filipeni 2:14 (BVA) ni se spune limpede: „Faceți totul fără să protestați și fără să vă certați”.
De fiecare dată când te simți tentat să te plângi, amintește-ți că ar fi mult mi bine să rămâi mulțumitor și spui: „Doamne, îmi amintesc lucrurile bune pe care Le-ai făcut pentru mine și sunt mulțumitor pentru propășirea pe care mi-o vei da”. Acest tip de gândire și de atitudine te va ajuta să înaintezi către lucrurile bune pregătite de Dumnezeu pentru tine.
Construiește o mentalitate bună și nu renunța la ea
Putem avea mentalități corecte, care să ne aducă beneficii, iar Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă instrucțiuni pentru a le cultiva.
În Coloseni 3:1-2 (BVA) scrie: „Dacă ați înviat împreună cu Cristos, să fiți preocupați cu lucrurile de sus (care sunt în locurile) unde El stă la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la lucrurile cerești, nu la cele de pe pământ”.
Versetele amintite ne îndrumă să ne gândim la lucrurile cu adevărat importante, mai degrabă decât să ne pierdem timpul meditând la ce nu putem controla și la ce nu contează cu adevărat. Cred cu tărie în construirea unei mentalități bune, care Îl are în centru pe Dumnezeu și planul Lui pentru viața mea de zi cu zi.
Întrerupe gândirea greșită
E nevoie de timp și de exercițiu pentru a dezvolta obiceiul de a gândi corect. Una dintre modalitățile de a întrerupe gândirea greșită și de a-mi îndrepta mintea în direcția este să rostesc un lucru pe care îl spune Biblia.
Cu mulți ani în urmă eram extrem de negativistă. Spun mereu că, dacă aș fi avut succesiv două gânduri pozitive, mi-ar fi înțepenit mintea. Când am început să petrec timp citind Cuvântul lui Dumnezeu, mentalitatea mea a început să se schimbe. În loc să-mi îndrept atenția către aspectele negative, m-am trezit concentrându-mă pe lucrurile pozitive, precum promisiunile pe care le are Dumnezeu pentru mine.
Când dedici timp studierii Cuvântului lui Dumnezeu, înnoindu-ți mintea cu Adevărul, ți-e mai ușor să-ți canalizezi gândurile în direcția potrivită, ca să poți avea o viață pozitivă, cu mai multă pace și bucurie. În timp ce noua modalitate de a gândi îți înnoiește mintea, diluează vechea gândire, transformându-ți mentalitățile și atitudinile.
Te încurajez să începi să dezvolți obiceiul de a avea gânduri bune. Începe-ți ziua prin a cere ajutorul lui Dumnezeu. Chiar dacă inițial vei sta cinci sau zece minute, rezervă zilnic puțin timp pentru a-ți înnoi mintea cu adevăruri din Cuvântul Lui.
E ușor să te plângi – vine natural dacă nu suntem atenți. Există lucruri ce se întâmplă în fiecare zi, în privința cărora este în regulă să murmurăm, dar nu merită efortul să ne supărăm și să ne plângem.
În Psalmul 100:4 citim: „Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L și binecuvântaţi-I Numele!”
Fă un obiectiv din a avea constant o atitudine mulțumitoare. Rezită tentației de a te plânge. În schimb, laudă-L și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru cine e și pentru ce a făcut pentru tine. Prin harul și puterea lui Dumnezeu îți poți depăși nemulțumirile, trăind în fiecare zi cu o inimă recunoscătoare.