
Sentimente capricioase - de Joyce Meyer
Pe lume, există anumiți oameni în care poți avea mereu încredere. Te poți baza pe ei pentru aproape orice, deoarece vor găsi cumva o soluție. Cu toate acestea, mi-am dat seama că asemenea oameni de încredere sunt puțini.
Poate știi pe cineva care e o persoană de treabă, dar, dacă o rogi să facă ceva, nu poți fi sigur(-ă) că va face acel lucru. Cu alte cuvinte, nu e de încredere.
Am descoperit că sentimentele seamănă foarte bine cu oamenii pe care nu te poți baza – nu putem depinde de ei să fie mereu ce vrem sau avem nevoie să fie. Mai mult, nu sunt neapărat interesați de ce e mai bine pentru noi. Întotdeauna fac cum vor ei.
Sentimentele ne fac să ne simțim entuziasmați să mergem la cumpărături când nu avem bani de cheltuit. Ne ispitesc să mâncăm tort când încercăm să evităm caloriile în plus și ne fac să stăm treji până târziu sau să ne uităm la televizor când trebuie să ne trezim devreme a doua zi dimineață. Apoi, după ce paguba s-a produs, trebuie să suportăm consecințele.
Sentimentele noastre sunt capricioase – se schimbă ca vântul. Și totuși, e uimitor cât de mult le lăsăm să facă ce vor în viețile noastre. Dar, fiind credincioși, avem ceva mai bun și mai de încredere decât sentimentele noastre – Cuvântul lui Dumnezeu.
Biruind confuzia cu ajutorul adevărului
Când avem în inimă sentimente puternice față de ceva, nu e mereu ușor să aflăm dacă suntem sau nu în voia Domnului (vezi Ieremia 17:9). Din fericire, Cuvântul Domnului nu ne lasă confuzi.
În Evrei 4:12, despre Cuvântul Domnului se spune că este „ mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii”.
Prin urmare, dacă vrem să ne ridicăm deasupra sentimentelor noastre, trebuie să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să fie factorul determinant atunci când luăm decizii. Uneori nu vom găsi un verset care să trateze specific problema cu care ne confruntăm, dar ne putem ruga, cerându-I înțelepciune lui Dumnezeu (vezi Iacov 1:5).
Între timp, trebuie să ne încredem în El, să fim răbdători și să continuăm să ne rugăm. Amintește-ți că Dumnezeu e mereu disponibil pentru noi, ajutându-ne să trăim mai presus de sentimentele noastre, făcând ce Îi place Lui.
Hotărăște-te să faci ce e drept
Primul pas în controlarea emoțiilor poate fi aflat în Coloseni 3:2. Scrie „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ”.
Multe lucruri din lumea aceasta ne-ar putea afecta cu ușurință mintea și emoțiile – trebuie să învățăm cum să trecem peste ele. Când gândurile negative se adună și încearcă să preia controlul emoțiilor, acordă-ți câteva minute pentru a te gândi la Dumnezeu și la Cuvântul Lui.
De asemenea, e bine să vorbești în mod pozitiv despre ce te deranjează. Stai la o discuție cu tine de tipul: „Poate că familia mea nu e tot ce aș vrea să fie, dar sunt mulțumitor(-oare) că am o familie. Casa mea nu este atât de drăguță cum mi-aș dori, însă este un loc destul de plăcut. Nu știu cum voi putea trece peste această situație dureroasă, dar Isus este cu mine și mă va ajuta să o depășesc”.
Cum să câștigi o luptă spirituală decisivă
Câteodată vrem să-L rugăm pe Dumnezeu să ne schimbe circumstanțele în mod instant atunci când suntem într-o situație delicată. Dar adevărul e că, până nu învățăm să fim mulțumiți, indiferent de lucrurile cu care ne confruntăm, vom continua să fim testați.
În Ieremia 17:10 scrie: „ Eu, Domnul, cercetez inima şi cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui”.
Există câteva „butoane” diferite pe care diavolul știe că le poate apăsa ca eu să am o anumită reacție, așa că încerc pe cât posibil să mă pregătesc înainte de a se întâmpla, citind din Cuvânt. Iubesc Psalmul 94:12-13! Scrie „Ferice de omul pe care-l pedepseşti Tu, Doamne, şi pe care-l înveţi din Legea Ta, ca să-l linişteşti în zilele nenorocirii, până se va săpa groapa celui rău!”
Cu cât ne disciplinăm mai mult să spunem „nu” sentimentelor noastre și „da” înțelepciunii lui Dumnezeu, cu atât devine mai ușor să le învingem într-o luptă decisivă. Vreau să te încurajez să-ți faci timp în mod constant pentru a te concentra la ce spune Biblia. Îți va da putere să-ți controlezi emoțiile pe care nu te poți baza și să faci ce e mai bine pentru tine.