
Credința: ce e și cum funcționează
Cum putem defini credința și cum arată o viață trăită prin credință?
Sunt întrebări importante deoarece prin credință primim și experimentăm binecuvântările pe care Dumnezeu ni le pregătește. În Evrei 11:1 (BVA) scrie „Credința este certitudinea pe care o ai cu privire la lucrurile sperate și o convingere fermă față de acele lucruri pe care (încă) nu le vezi (realizate)”.
Când e vorba de a defini credința, îmi place să o prezint ca mâna care se întinde și primește ce a pregătit Dumnezeu pentru noi. Prin credință credem că Scriptura e adevărată, că ni se adresează nouă și că vom primi tot ce vrea Dumnezeu să ne ofere. Credem că avem promisiunile Lui înainte de a le primi sau de a le experimenta.
Toți au credință, dar nu a oricui e în Dumnezeu. De exemplu, când o persoană stă pe un scaun, are credința că acel saun îi va susține greutatea. Oamenii merg cu mașina la lucru deoarece au credința că legile traficului fac posibile călătoriile pe drumuri.
Dar, în primul rând, trebuie să ne punem credința în Dumnezeu și în adevărul Bibliei.
În Romani 1: 16-17 citim: „fiindcă ea (Evanghelia, n. tr.) este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă și care duce la credinţă, după cum este scris: ʻCel neprihănit va trăi prin credinţă.ʼ”
Versetul ne revelează că suntem mântuiți prin credință și că suntem creați să trăim prin ea. Pentru a trăi prin credință trebuie să o aplicăm, și sunt trei moduri prin care putem face asta: rugându-ne, rostind și trecând la fapte.
Privilegiul rugăciunii
Rugăciunea e cel mai mare privilegiu pe care îl avem! E uimitor că putem comunica personal cu Dumnezeul Atotputernic, Creatorul Universului. Înseamnă că putem vorbi cu El și ne aude, chiar vrea să stea de vorbă cu noi.
Una dintre principalele modalități prin care auzim vocea lui Dumnezeu e prin Cuvântul Lui, de aceea e studierea Bibliei are o importanță critică pentru noi. Când studiem cu atenție Scriptura primim revelații despre cine e Dumnezeu, despre iubirea pe care o are pentru noi și care e voia Lui pentru viețile noastre. Învățăm să ne rugăm pentru lucrurile pe care vrea să ni le dăruiască. Vrea să ne ofere... viața pentru care a murit Isus.
În Iacov 4 citim că oamenii trăiesc în conflicte, certuri și lupte fiindcă încearcă să obțină ce doresc și sunt geloși pe ce au alții, dar ei nu pot dobândi. În versetele 2 și 3 scrie: „Voi poftiţi și nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi și nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi și vă luptaţi și nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi și nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre”.
Ai încercat să obții ceva sau să atingi un obiectiv, și să rămâi frustat fiindcă nu reușești? Poate că te zbați fiindcă vrei cu tot dinadinsul să te descurci pe cont propriu, urmărești lucruri nepotrivite pentru tine, sau care nu se încadrează în planul Domnului pentru viața ta.
Trebuie să Îi spunem lui Dumnezeu ce ne dorim, însă trebuie să îi cerem binecuvântările pe care vrea să ni le ofere. Deseori mă rog așa: „Doamne, îți voi cere toate lucrurile pe care mi le doresc, dar îmi doresc ceva nepotrivit pentru mine, te rog să nu-mi dai. Vreau numai ce vrei TU pentru mine, fiindcă Tu știi ce e mai bun pentru mine”.
Cum să te rogi pentru promisiunile lui Dumnezeu
Întâlnim situații când nu știm sigur care e voia lui Dumnezeu, și atunci trebuie să credem că, dacă nu primim ce credem că vrem, motivul e că Domnul are ceva mai bun pentru noi. Însă există multe lucruri pe care le putem cere având siguranță și așteptând încrezători că Dumnezeu ni le va da fiindcă ni le-a promis în Cuvântul Său. Iată câteva dintre ele:
Nu ești singur, Dumnezeu e mereu cu tine (Psalmul 73:23, Evrei 13:50).
Poți avea pace în orice situație (Ioan 14:27, Filipeni 4:6-7).
Poți avea înțelepciunea lui Dumnezeu pentru fiecare decizie (Iacov 1:5).
În Hristos, ai puterea de a face orice vrei să faci (Filipeni 4:13).
Dumnezeu te iubește și are un plan uimitor pentru viața ta (Ioan 3:16, 1 Ioan 4:9-10, Ieremia 29:11).
Dumnezeu are gânduri mai mărețe decât ce ai experimentat până acum în viață. Stabilește-ți ca prioritate petrecerea de timp cu El în fiecare zi în rugăciune și studiu Biblic, și începe să Îi ceri să îți dea fiecare lucru bun pe care l-a pregătit pentru tine.
Pune-ți credința în Dumnezeu în fiecare domeniu al vieții tale și în tot ce faci. Vei descoperi astfel că trăirea prin credință e o aventură uimitoare!
Articole asemănătoare găsești aici: https://alfaomega.tv/joyce-meyer/articole
Cum să ai o viață spirituală pe placul lui Dumnezeu? Aici găsești materiale care să te ajute: https://alfaomega.tv/viata-spirituala