Secretul pentru a avea cu adevărat încredere | Joyce Meyer
Ai nevoie de mai multă încredere de sine în viața ta?
În lumea aceasta ne întâlnim adesea cu mesajul care spune că avem nevoie de mai multă încredere de sine, dar Dumnezeu ne spune în Cuvântul Său că a fi încrezători în noi este, de fapt, un mod periculos de a trăi. În schimb, trebuie să avem încredere în El. În calitate de creștini născuți din nou avem totul în noi, prin Hristos, pentru a face tot ceea ce trebuie să facem. Filipeni 3:3 spune: „Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus şi care nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti.”
Asta înseamnă că încrederea noastră nu ar trebui să se bazeze pe ceea ce putem face noi prin eforturile sau puterile noastre, pe cine cunoaștem, un titlu de calificare profesională sau cum arătăm. Acesta este modul prin care operează lumea, dar Dumnezeu nu ne vede așa, Dumnezeu vede inima noastră!
1 Samuel 16:7 spune: „... Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.”
Dumnezeu nu este impresionat de faptele noastre bune, hainele frumoase, mașina pe care o conducem sau orice altceva care are legătură cu aspectul exterior.
Singurul lucru care Îl impresionează pe Dumnezeu este o inimă bună – o inimă care Îl iubește sincer, care își dorește să-L asculte și care iubește oamenii. Când inima noastră este după voia lui Dumnezeu, avem toată încrederea necesară pentru a fi și a face tot ceea ce El ne-a creat să fim și să facem.
Încrederea e cea care te determină să crezi că poți face un anumit lucru; înseamnă să ai încredere în Dumnezeu că El te-a echipat să îl poți face. Când ai încredere în identitatea ta în Hristos, te poți relaxa și nu vei fi prins sau controlat de frică, îngrijorare sau anxietate.
Secretul pentru a trăi cu acestă încredere este să înțelegi că despărțit de Isus nu poți face nimic de o eternă valoare, dar poți face totul prin Hristos care îți dă putere!
(vezi Ioan 15:5; Filipeni 4:13)
Am auzit pe cineva spunând odată că un creștin fără încredere e ca un avion care se află pe pista de lansare, dar nu are combustibil.
Cu alte cuvinte, ai tot echipamentul, dar nu ai combustibil pentru a putea merge undeva. E un mod frustrant de a trăi! Avem nevoie nevoie disperată de înțelepciunea lui Dumnezeu dacă vrem să împlinim ceea ce El are pregătit pentru noi. Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să depindem constant de Isus.
Ioan 15:5 spune: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.”
Uite o ilustrație bună care demonstrează ideea versetului:
o floare este atașată de o liană care îi dă viață. Atâta timp cât floarea rămâne legată de liană, ea este legată de sursa ei de viață. Dar odată ce este desprinsă, nu mai poate continua să se dezvolte.
În același mod, noi depindem de Hristos ca sursă de viață. Când Îl acceptăm ca Mântuitor și suntem născuți din nou, El vine să locuiască în noi și ne dă viață în adâncul sufletului nostru. Trebuie să înțelegem cu adevărat acest lucru, pentru că atâta timp cât suntem „prinși de Viță”, privind la Dumnezeu ca la o necesitate vitală, atunci vom avea încredere că putem face tot ceea ce trebuie să facem în viață.
Ieremia 29:13 spune: „Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”
Ador asta! Deseori mă rog: „Doamne, sunt nimic fără Tine. Am nevoie de Tine. Ajută-mă, altfel lucrurile nu vor merge cum trebuie.”
Dumnezeu trebuie să fie prioritatea noastră principală – necesitatea noastră vitală – în fiecare zi din viața noastră!
Nu este nimic mai important decât să ai o relație personală cu El, să petreci timp în rugăciune cu El și să studiezi Cuvântul Său. Dacă Îl vei pune pe primul loc, atunci toate celelalte lucruri din viața ta se vor rezolva și vei avea înțelepciunea, harul și puterea de a face față oricărei situații dificile care ți se ivește în cale.
Vreau să te încurajez să ții minte că să ai încredere în tine însuți este o prostie. De ce? Fiindcă la bază este mândria, care duce doar la frustrare și nemulțumire. Când te trezești în fiecare dimineață, înainte de a te apuca de responsabilitățile tale zilnice, ia-ți câteva minute pentru a te ruga.
Spune-I lui Dumnezeu: „Am nevoie de Tine, Doamne. Fără Tine nu sunt nimic și știu că nimic din ce am de făcut azi nu va ieși bine dacă nu mă ajuți. Iartă-mi păcatele și curăță-mă de tot ce nu este bine în mine - fiecare gând, cuvânt și faptă. Ajută-mă să tratez astăzi oamenii cum se cuvine și să fiu o binecuvântare oriunde mă duc. Ajută-mă să nu uit niciodată că sunt binecuvântat pentru că TU ești bun, nu pentru că eu sunt bun. Ajută-mă să Te pun pe primul loc în viața mea, Doamne. Îți mulțumesc că mă ajuți. Amin!”