
Nebunia sentimentelor nestatornice | Joyce Meyer
Există unii oameni în această lume care sunt foarte de încredere. Poți conta pe ei pentru aproape orice și, nu știu cum, vor reuși întotdeauna. Cu toate acestea, am descoperit că mulți oameni nu sunt foarte de încredere.
Poate cunoști pe cineva care este o persoană drăguță, dar dacă îi ceri să facă ceva, pur și simplu nu ești sigur dacă duce treaba până la capăt. Cu alte cuvinte, nu este de încredere.
Am descoperit că sentimentele seamănă mult cu oamenii care nu sunt de încredere - nu ne putem baza pe ele să fie de fiecare dată ceea ce ne dorim sau ce avem nevoie să fie. Și nu numai asta, ele nu sunt neapărat interesate de ceea ce este mai bine pentru noi. Și vor mereu să-și facă de cap.
Sentimentele ne fac entuziasmați să mergem la cumpărături atunci când chiar nu avem bani de cheltuit. Ne îndeamnă să mâncăm prăjitură cu brânză, atunci când încercăm să evităm caloriile suplimentare, și ne determină să stăm până târziu lucrând sau să ne uităm la televizor când trebuie să ne trezim devreme a doua zi. Apoi, după ce răul a fost făcut, trebuie să suportăm consecințele...
Sentimentele noastre sunt nestatornice - se schimbă ca vântul. Cu toate acestea, este uimitor cât de mult le lăsăm să-și facă de cap în viața noastră. Dar, ca și credincioși în Hristos, avem ceva mult mai bun și mai de încredere de urmat decât sentimentele noastre - și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu.
Cucerind confuzia cu adevărul
Când avem un sentiment puternic în legătură cu ceva în inima noastră, nu ne este întotdeauna ușor să stabilim dacă suntem sau nu într-adevăr în acord cu Dumnezeu (vezi Ieremia 17:9). Din fericire, Cuvântul lui Dumnezeu nu ne lasă pierduți în confuzie.
Evrei 4:12 spune că al Domnului Cuvânt este „mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri... expunând și judecând însăși gândurile și intențiile inimii” (Biblia Amplificată).
Deci, dacă vrem cu adevărat să ne ridicăm deasupra sentimentelor noastre, trebuie să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să fie factorul decisiv în deciziile noastre. Vor fi momente când nu vom putea găsi un verset pentru problema specifică cu care ne confruntăm, dar să nu uităm că putem oricând să ne rugăm și să-I cerem lui Dumnezeu înțelepciune (vezi Iacov 1:5).
Între timp, trebuie să avem încredere în El, să fim răbdători și să continuăm să ne rugăm. Amintiți-vă că Dumnezeu este întotdeauna disponibil pentru a ne ajuta să trăim dincolo de sentimentele noastre și să facem ceea ce Îi face Lui plăcere.
Puneți-vă în minte să faceți ceea ce este corect
Primul pas spre gestionarea emoțiilor noastre se găsește în Coloseni 3:2. Versetul spune: „Gândiți-vă și concentrați-vă în mod obișnuit asupra lucrurilor de sus... nu asupra lucrurilor care sunt pe pământ...” (Biblia Amplificată).
Există multe lucruri în această lume care ne pot afecta cu ușurință mintea și emoțiile - și trebuie să învățăm cum să ne ridicăm deasupra tuturor. Când gândurile negative se adună și încearcă să preia controlul asupra emoțiilor tale, ia-ți câteva minute pentru a-ți concentra mintea asupra lui Dumnezeu și a Cuvântului Său.
De asemenea, ajută să vorbești pozitiv despre orice te deranjează. Iată câteva exemple pentru a vă face o idee despre ceea ce vorbesc:
„Familia mea poate să nu fie tot ceea ce mi-aș dori să fie, dar sunt recunoscător că am o familie.”
„Casa mea nu este atât de frumoasă pe cât mi-aș dori să fie, dar este, totuși, un loc frumos de locuit.”
„Nu văd cum voi trece prin această situație dureroasă, dar Isus este cu mine și mă va ajuta să o depășesc!”
Cum să câștigi un război spiritual*
Uneori vrem să-I cerem lui Dumnezeu să ne schimbe instantaneu situația când ne chinuim. Dar adevărul este până când învățăm să fim mulțumiți în orice situație cu care ne confruntăm, vom continua să fim testați.
Ieremia 17:10 spune: „Eu, Domnul, cercetez inima și cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.”
Există câteva „butoane” diferite pe care diavolul știe că le poate apăsa pentru a obține o reacție emoțională de la mine, așa că mi-am propus să mă pregătesc cu Cuvântul, înainte ca acest lucru să se întâmple. Iubesc Psalmul 94:12-13. Acesta spune: „Binecuvântat [cu înțelepciune și prosperitate] este omul pe care îl pedepsești și îl înveți Tu, Doamne, și pe care îl înveți din legea Ta, ca să-i dai [puterea de a se liniști și de a găsi] pace în zilele necazului ....” (Biblia Amplificată)
Vedeți voi, cu cât ne disciplinăm mai mult să spunem „nu” sentimentelor noastre și „da” înțelepciunii lui Dumnezeu, cu atât devine mai ușor să le învingem într-un război spiritual1. Vreau să vă încurajez să vă luați constant timp pentru a vă concentra asupra a ceea ce spune Biblia. Vă va da puterea să controlați acele emoții nestatornice și să faceți ceea ce este mai bine pentru voi!
* (n. tr. Expresia din limba engleză tradusă ca „război spiritual” - „Tug-of-war” care reprezintă sportul denumit lupta cu odgonul - o funie groasă. În acest sport două echipe încearcă să tragă, fiecare de o parte a unei funii, echipa adversă peste linia de mijloc.)