Cantaretul crestin Lecrae Moore debuteaza in filmul ''Believe Me''
Dacă râsul este cel mai bun medicament, atunci filmul Believe Me își dorește să aducă vindecare audienței și să-i mulțumească pe fanii artistului Lecrae. Între prezența sa la „The Tonight Show”și turneul de promovare al albumului, rapperul creștin de renume se bucură de prima sa apariție într-un film.
Lecrae Moore a fost întrebat de ce a ales acest film pentru debut:
''Din mai multe puncte de vedere simt că filmul m-a ales pe mine. Ironia este că filmul nu poate fi încadrat într-o categorie anume. De multe ori și mie mi se întâmplă asta.''
Filmul ''Believe Me'' este realizat de niște producători tineri: Will Bakke, Michael Allen și Alex Carroll.
'''Believe Me'' prezintă povestea a patru studenți în ultimul an de facultate care încep un program de caritate fals ca să-și strângă banii pentru taxa școlară'', a afirmat Will Bakke, producător.
Aceasta este prima colaborare pentru cei trei producători de film. Ideea s-a născut cu mulți ani în urmă în timp ce își promovau documentarul „Atenție la creștini” în campusurile universitare.
''Cred că avem un simț al umorului cam ciudat deoarece ne-am gândit că se poate întâmpla ca cineva chiar să pună în practică această idee. Vrem ceva care să fie distractiv și la care să poți să te relaționezi și să spui: 'Mă bucur că a fost făcut acest film''', a afirmat Michael Allen, producător.
''Believe Me'' a apărut într-un moment în care industria divertismentului a îmbrățișat filmele ce prezintă mesajul credinței. În ultimele luni, filme precum: ''God's not Dead'' și ''Heaven is For Real'' au ajuns să aibă cele mai mari vânzări de bilete. Acest film este atât comedie, cât și dramă. Mulți oameni se întreabă dacă prin acest film ne distrăm pe seama creștinilor. Lucrul important ce trebuie reținut este că producătorii filmului sunt creștini. Este un fel de auto-umilire.
De asemenea, provoacă audiența să se gândească la ceea ce cred cu adevărat. Aceasta este întrebarea pe care și Lecrae o adresează fanilor săi, atât credincioși, cât și necredincioși. Răspunsul nu este întotdeauna ușor...
''Dacă vrei cu adevărat să descrii cum se întâlnește credința și cultura, atunci vei fi în dezacord atât cu credința, cât și cu cultura'', a afirmat Lecrae Moore.
Stire difuzata in Mapamond crestin 543 - decembrie 2014 - ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri/












