Cum poti sa predici in scoli fara sa folosesti cuvinte
Un nou documentar prezintă povestea unei biserici evanghelice din Portland Oregon, un oraș cu prea puțini oameni care merg la biserică, care se implică într-o școală seculară. Undivided prezintă modul în care biserica Southlake a renunțat la predică și a început să le slujească din toată inima studenților dintr-o zonă foarte periculoasă, săracă și violentă a orașului Portland.
``La ``Roosevelt`` vin copii care au fost abandonați la diferite nivele``, spunea Steve Duin, de la ziarul ``Oreganian``.
S-a început cu o zi specială de slujire care a avut niște rezultate uimitoare. Liceul ``Roosevelt`` și membrii bisericii ``Southlake`` au decis să investească în această relație.
``Au făcut curat afară. Au vopsit interiorul clădirii, au curățat toată mobila, pereții, au curățat geamurile atât în interior, cât și în exterior``, mărturisea Phyllis Dean, îngrijitoare liceul ``Roosevelt``.
``Lucruri pentru care le-ar fi luat probabil trei ani, au fost făcute în patru ore``, spunea Michael Bergmann, compania Nike, Inc.
``Exprimarea dragostei lui Dumnezeu într-un mod inovator, care aduce o schimbare în cultură``, a afirmat Pastor Kip Jacob, biserica ``SouthLake``, West Linn, Oregon.
Cei din Portland își făceau griji că membrii bisericii nu se vor abține să nu predice în școală.
``Părinții se temeau că acești oameni o să vină și o să-i evanghelizeze pe copii și pe profesori``, spunea Charlene Williams, directoarea liceului ``Roosevelt``.
Membrii bisericii au promis să păstreze tăcerea și să lase faptele să vorbească.
``Cel mai bun mod de a-i convinge pe oameni că nu ai un plan anume, este să nu ai un plan``, a afirmat Kristine Sommer, biserica SouthLake.
Asta i-a ajutat să vadă că Evanghelia e mai mult decât ceva ce rostești.
``Acum trebuie să ne vadă că punem în practică``, spunea Kristine Sommer, biserica SouthLake.
``I-am asociat cu niște lăcuste pentru că vin și lucrează din greu``, spunea Phyllis Dean, îngrijitoare liceul ``Roosevelt``.
``Ceea ce fac acești oamenii este să arate prin fapte ce este dragostea``, a afirmat Charlene Williams, directoarea liceului ``Roosevelt``.
``Acesta este lucrul care chiar schimbă viețile oamenilor``, spunea Michael Bergmann, compania Nike, Inc.
O enoriașă a devenit foarte implicată în ce privește slujirea elevilor. Și-a dorit să lucreze cu normă întreagă în cadrul școlii.
``Directorul care conducea liceul pe atunci i-a spus lui Kristine că ar trebui să se angajeze``, spunea Kevin Palau, președinteLuis Palau Association.
Ambele părți au fost de acord și cei de la biserica ``SouthLake``au plătit-o ca să lucreze la școală.
``Nu cred că s-a mai întâmplat vreodată în istorie ca o biserică să aibă un birou într-o școală publică``, spunea Kevin Palau, președinte Luis Palau Association.
A început cu o cameră pentru haine...
``Haina costa 270 de dolari. Acest băiețel o proba și când a văzut prețul aspus: Nu pot să cred că cineva consideră că merit 270 de dolari``, a afirmat Kristine Sommer, biserica ``SouthLake``.
``Suntem acolo ca să lucrăm deoarece copiii sunt valoroși și există o nevoie``, mărturisea Pastor Kip Jacob, biserica``SouthLake``, West Linn, Oregon.
Biserica ``SouthLake`` și partenerii ei, împreună cu producătorii documentarului ``Undivided`` speră ca acest mod de slujire să se răspândească peste tot. Scopul este măreț.
``În America există 300 000 de biserici și 100 000 de școli publice. Cum ar fi dacă Biserica ar vedea această oportunitate de a arăta vestea cea bună împlinind nevoile acestor copii?``, a afirmat Pastor Kip Jacob, biserica``SouthLake``, West Linn, Oregon.
``Este minunat. Nu există termen de comparație``, spunea Phyllis Dean, îngrijitoare liceul ``Roosevelt``.
Auzim foarte des despre separarea Bisericii în stat, dar Biserica poate să facă atât de multe pentru copiii din școlile publice. Așa cum prezintă și documentarul ``Undivided``, acesta este modul prin care ruptura poate fi reparată.
Stire difuzata in Mapamond crestin 557 - martie 2015 - ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri/












