Membrii Camerei reprezentantilor se opun acordului cu Iranul
360 de membri din Camera Reprezentaților i-au trimis o scrisoare președintelui în care îi spuneau că neacceptarea unui acord cu Iranul ar putea închide drumul spre dezvoltarea unei bombe nucleare. Potrivit ziarului The Hill, scrisoarea spunea că doar astfel Congresul se va gândi la ridicarea sancțiunilor economice împotriva Iranului.
Iranienii vor ca aceste sancțiuni să fie ridicate imediat, însă America și mulți europeni nu sunt de acord. Mulți critici se întreabă dacă Iranul este serios vizavi de un acord care să le oprească programul nuclear, iar unii arată spre un miting recent din Iran. Când mulțimea a scandat ``Moarte Americii !``, liderul suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, a încuviințat spunând: ``Da, moarte Americii !`` și a criticat America pentru că a sancționat Iranul.
Săptămâna aceasta, Arabia Saudită a lansat atacuri aeriene împotriva rebelilor houthi, în Yemen.
``Am vrut să mă întâlnesc cu voi pentru a vă informa că Regatul Arabiei Saudite a lansat operațiuni militare în Yemen. Scopul atacului este apărarea guvernării legitime a președintelui Hadi în fața încercărilor militanților houthi de a prelua conducerea în Yemen``, spunea Adel al-Jubeir.
În filmările cu ofensiva militară se văd semnale luminoase și se aud sunete de mitraliere.
O publicație din Arabia Saudită raporta că regatul a dispus 100 de avioane de vânătoare și 150 000 de soldați, precum și echipaje ale Marinei.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 70 - aprilie 2015 - ultimele știri creștine: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel












