Presedintele Obama sustine acordul nuclear cu Iranul
Președintele Obama apără acordul nuclear cu Iranul în fața criticii dure din partea Israelului și a susținătorilor acestuia. El are parte de opoziție puternică din partea Congresului. Legislatorii spun că acordul este periculos și ar trebui abandonat.
Președintele Obama apără acordul nuclear cu Iranul spunând că este o oportunitate ce o ai o dată în viață, spunându-le celor de la NewYork Times:
Aceasta este cea mai bună miză a noastră pentru a ne asigura că Iranul nu primește o armă nucleară.
Casa Albă spunea că acordul include inspecții fără precedent și monitorizarea instalațiilor nucleare ale Iranului pentru cel puțin 20 de ani. Asta ar însemna ca Iranul să-și anuleze programele nucleare, să-și demonteze echipamentul și să se asigure că centralele importante sunt numai pentru întrebuințare civilă.
În schimb, pe parcurs vor fi ridicate sancțiunile economice împotriva Iranului, dar există o problemă. Acordul descris de Washington nu este acordul descris de Iran. Iranul s-a plâns în mod oficial de faptul că acordul transmis de Casa Albă lumii nu este același cu cel acceptat de Iran în discuții. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a avertizatcă acordul amenință supraviețuirea Israelului. Acesta spunea că nu se opune unui acord cu Iranul, dar se opune unui plan care permite realizarea unui program nuclear pentru a crea o bombă nucleară.
``Nu încerc să anulez niciun acord. Încerc să anulez un acord greșit. Spuneți că este o decizie istorică, dar s-ar putea să fie un acord istoric nepotrivit, deoarece îi permite statului terorist din zilele noastre să dețină o vastă infrastructură nucleară. Nu uitați, nici măcar o centrifugă nu este distrusă. Mii de centrifuge vor continua să îmbogățească uraniul``, a afirmat Benjamin Netanyahu.
Între timp, Casa Albă a început deja o campanie agresivă pentru a convinge Congresul cu privire la acord.
``Sunt multe detalii care nu se cunosc în acest moment. Nu știu cum ar putea cineva să afirme deja dacă este ceva bun sau rău pentru America``, spunea Bob Corker, senator.
``Până nu vor pune capăt comportamentului agresiv, cred că ar trebui să fim nebuni să le oferim mai mulți bani și șansa de a se dezvolta``, spunea Lindsdey Graham, senator.
Președintele Obama a jurat că Iranul nu va construi o armă nucleară sub supravegherea lui, dar aliații arabi se tem că acordul Casei Albe va destabiliza regiunea, creând o cursă a înarmării nucleare. Casa Albă spunea că așa-numitul ``mecanism internațional`` va controla Teheranul ca să nu trișeze în ce privește acordul. Congresul consideră că acest lucru nu oferă nicio siguranță. Ambele părți lucrează la finalizarea acordului până la sfârșitul lunii iunie.
Liderul organizației Hezbollah, Hassan Nasrallah laudă acordul nuclear dintre puterile internaționale și Iran. Grupul terorist libanez Hezbollah este considerat agentul Iranului. Nasrallah a spus într-un interviu că acordul va pregăti calea Iranului de a deveni mai influent, mai ales în sprijinul "mișcării de rezistență palestiniană." Iranul susține grupul terorist Hamas și Jihadul islamic. Nasrallah a cerut țărilor arabe vecine să facă sacrificii în orice conflict viitor cu Israelul.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 72 - aprilie 2015 - ultimele știri creștine: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel












