Israelul: un lider mondial in inovatie
Sună ciudat, dar o bicicletă de carton nu e doar un exemplu al revoluției creative a Israelului, ci o dovadă a faptului că poveștile biblice referitoare la poporul ales prind viață în vremea noastră.
Cea mai mare resursă naturală a Israelului e Soarele, spunea Dan Senor.
Avem foarte mult soare aici, fiindcă e un loc foarte călduros, așa că producem energie solară, spunea Jonathan Medved.
Mare parte din an, soarele dogorește deasupra unui ținut care e, în mare parte, deșertic. Însă Israelul a transformat într-un avantaj ceea ce unii ar putea considera a fi o siguranță de exploatare. Israelienii au folosit panouri solare montate pe acoperiș încă din anii 1950, când restul lumii nici nu auzise de acestea.
``90% dintre locuințele israeliene au un boiler solar. Niciunde în lume nu mai există așa ceva``, spunea Jonathan Medved.
În anul 2011, a fost terminat primul parc solar fotovoltaic din Israel în partea de sud a văii Arava. Compania Arava Power construiește în prezent încă nouă alte parcuri, având și alte 40 de proiecte legate de energie pentru a fi implementate în Israel în următorii trei ani. Scopul lor e să ofere a zecea parte din energia Israelului.
Fondatorii Israelului construiesc acum parcuri solare în mai multe țări din lumea a treia, cum ar fi: Haiti, Ecuador și Rwanda. Despre parcul solar din Rwanda se spunea că va intra în funcțiune până la sfârșitul anului 2013, oferind 8% din energia țării.
``Israelul a fost liderul tehnologiilor ecologice încă de la început. Vecinii noștri au avut mereu mult petrol, corupând astfel sistemul economic și politic al lumii, folosindu-l incorect pentru a impune, cred eu, ideologii dăunătoare. Prin urmare, dacă Israelul poate combate dependența lumii de petrol, nimic nu ar fi mai bine``, spunea Jonathan Medved.
În 2008, un biciclist înrăit pe nume Izhar Gafni a avut o idee.
``Brusc, mi-am zis: ``Ce-ar fi să fac o bicicletă din carton ?`` La scurt timp, am vorbit cu trei ingineri pe care îi apreciez foarte mult, dar ei mi-au spus că e imposibil, că nu se putea face. Într-o zi, stând la masă cu soția mea, ea a remarcat că eram cam tulburat. I-am povestit că vorbisem cu acei ingineri care îmi ziseseră că era imposibil. Ea m-a privit și a spus: ``Te cunosc. Dacă nu vei încerca, atunci o vei lua razna, apoi ne vei înnebuni și pe mine și familia, așa că încearcă !``;, mărturisea Izhar Gafni.
După patru ani și șase încercări, bicicleta de carton era gata de cursă. Bicicleta cântărește numai 9 kg, dar poate susține o greutate de până la 220 kg. Spre deosebire de cartonul obișnuit, acesta e impermeabil. Producția în masă a bicicletei a început la sfârșitul anului 2013. Costul de fabricație al unei biciclete va fi de 9 dolari și se va vinde cu vreo 60 de dolari.
``De unde ți-a venit ideea ? Ce drept ai la un astfel de vis ? Vedeți în toată Biblia că evreii sunt oameni visători. Aceasta a fost mereu metodologia poporului evreu. Dumnezeu ne dă vise, iar omul trebuie să le tălmăcească și să le trăiască. Eu cred că asta stă la baza inventivității noastre. Faptul că suntem atât de prosperi ne arată că aceasta a fost voia Domnului, că așa trebuia să se întâmple, că acesta e planul. Noi suntem oameni buni, familiști, iar armata și societatea noastră sunt incredibile. Cred că abia am început să înțelegem că trebuie să ne relatăm povestea și nu să ne certăm mereu cu privire la conflictul din Orientul Mijlociu. Trebuie să arătăm în ce constă frumusețea Israelului``, spunea Jonathan Medved.
Povestea poporului evreu din Israel este una dintre minunile vremurilor noastre.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 76 - mai 2015 - ultimele știri creștine: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel












