Tebow a deschis ''Palatul vindecarii'' pentru copii
Tocmai s-a deschis spitalul pentru copii al fostului fundaș al Ligii Naționale de Fotbal Tim Tebow. Acesta se găsește într-o zonă săracă din sudul Filipinelor. Este primul spital de ortopedie din Mindanao și poartă numele de „Palatul vindecării”, deoarece aici, copiii primesc vindecare fizică și li se vorbește despre dragostea lui Isus. Este un parteneriat între fundația lui Tim Tebow și Cure International, o organizație medicală non-profit care se ocupă de copii. Spitalul tratează probleme precum: picioare strâmbe, picioare arcuite și alte malformații.
``Cei care vin aici nu au bani. Facem tot ce putem ca să-i tratăm ca pe niște regi și regine. Unii dintre aceștia sunt marginalizați. De multe ori, colegii de la școală își bat joc de ei. Obișnuim să spunem că vindecarea schimbă totul. Acest lucru este o realitatea în viețile acestor copii și a familiilor lor``, spunea Leron Lehman, director executiv Cure International.
Cu câteva minute înainte de operație, Erica spunea că este foarte fericită pentru că Dumnezeu îi răspunsese la rugăciuni. Mâna îi va fi reconstruită și piciorul îi va fi îndreptat.
``Plângeam de fiecare dată când colegii mă porecleau din cauza malformațiilor. Nu mă tratau ca pe un copil normal. Mă rog să nu mă mai umilească. Sunt bucuroasă pentru că Dumnezeu este foarte bun. După operație o să pot să merg în tabare și să particip la cursurile de dans de la școală``, mărturisea Erica.
Cherrlynnea fost una dintre primele paciente ale spitalului. La vârsta de 11 ani, și-a rupt piciorul într-un accident cu motocicleta. Era cu mama ei. Aceasta a murit în accident. Cherrlynne nu a suferit numai din cauza deformării piciorului, ci și din cauza traumei cauzate de accident. Pe lângă lupta emoțională, avea dureri groaznice când mergea:
``În mare parte a timpului nu mergeam la școală deoarece aveam dureri prea mari.``
Cherrlynne se bucură că cei de spital i-au tratat piciorul. După cinci ani, acum poate să meargă drept și nu o mai doare piciorul. Aceasta a avut parte și de vindecare emoțională și spirituală:
``Înainte nu mă prea gândeam la Dumnezeu, dar acum Îl cunosc. Isus este Mântuitorul meu și EL mi-a dat viața veșnică. Mi-a vindecat piciorul și acum îmi pot continua studiile.``
``Ne bucurăm că putem să fim în Mindanao. Sunt puțin cei care vin pe această insulă din cauza pericolului, din cauza unor tensiuni interreligioase. Ne bucurăm că putem să transmitem faptul că Dumnezeu este de partea lor, că îi iubește, indiferent de rasă, de credință. Oricine este binevenit aici, în numele lui Isus, pentru vindecare spirituală și fizică``, spunea Dale Brantner, președintele organizației.
Tim Tebow, care s-a născut în Filipine, nu a putut să participe la inaugurare, dar părinții lui, care au slujit ca misionari în Mindanao timp de 32 de ani, au fost prezenți în locul acestuia.
``S-a născut în Manila. Acolo au fost niște medici minunați care ne-au salvat viețile. A fost o sarcină cu probleme. Este unul dintre motivele pentru care îi ajutăm pe cei din Filipine. Acesta a fost motivul care l-a determinat pe Timmy să fie parte din proiect``, mărturisea Pam Tebow.
``Nu ne-am așteptat ca un spital să ne poarte numele. Suntem foarte bucuroși și mândri. Prin intermediul acestui spital putem să arătăm dragostea lui Isus față de cei din Filipine și putem să ajutăm mulți copii``, spunea Bob Tebow.
Stire difuzata in Mapamond crestin 568 -iunie 2015 - ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri/












