Americani nascuti in Ierusalim, dar nu si in Israel
Americanii născuți în Ierusalim nu vor avea trecut Israelul ca țară natală pe pașapoartele lor. Curtea Supremă a anulat o lege constituțională care le-a permis să facă asta, chiar dacă acest lucru nu a fost implementat niciodată în practică.
Curtea a câștigat cu 6 la 3 spunând că Congresul și-a depășit limitele atunci când a aprobat legea privind pașaportul din anul 2002. Întrebarea-cheie din caz implică statutul Ierusalimului. Statele Unite nu îl recunoaște ca fiind capitala Israelului și spune că statutul orașului ar trebui rezolvat între israelieni și palestinieni.
O altă problemă controversată este că politica Departamentului de Stat imprimă pașapoartele americanilor născuți în teritoriul biblic al Iudeii și al Samariei cu termenul de Cisiordania, termen pro-Palestina.
Familia Lessard locuiește în Givat Ze`ev, o comunitate prosperă cu 12 000 de locuitori, situată la doar 3 km de Ierusalim.
Washingtonul consideră locația parte din teritoriile ocupate în conflictul israeliano-palestinian, însă unii spun că Departamentul de Stat întrece măsura în chestiunea înregistrării locului de naștere pentru americani, cum ar fi cazul copiilor familiei Lessard.
``Copiii noștri s-au născut acasă, chiar aici, în Cisiordania, după cum le place americanilor să îi spună. Noi numim acest loc Iudeea și Samaria. Acest teritoriu este al evreilor și le aparține acestora de pe vremea lui Avraam``, spunea Jake Lassard.
Anual, aproximativ 1 000 de americani se nasc în Ierusalim, iar pe actele lor este trecut doar Ierusalim, fără nicio țară. Este singurul loc din lume unde se întâmplă așa ceva.
Yisrael Medad spunea că principiul este greșit:
``Este ofensator pentru poziția Israelului într-o lume politică diplomatică și nu are niciun sens.``
Potrivit lui Medad, nimeni nu a declarat vreodată Cisiordania ca fiind stat.
Nici măcar palestinienii nu îl consideră un stat și totuși Departamentul de Stat insistă să îl utilizeze ca locația oficială.
``Ei s-au angajat într-un proces creaționist politico-diplomatic, creând un stat ce nu există Ei separă Israelul de Ierusalim, dar asociază Cisiordania cu Ramala, Nablus, Betleem, Silo sau Alon Shvut``, spunea Yisrael Medad.
Ca răspuns, Departamentul de Stat a scris pentru Știrile CBN: ``Statutul politic al Ierusalimului este disputat din 1948 din cauza conflictului foarte vechi arabo-israelian. Guvernul SUA a urmat o politică prin care încurajează cele două părți conflictuale să rezolve toate problemele nerezolvate, inclusiv cea privind statutul Ierusalimului, prin negocieri pașnice și cu sprijinul Comunității internaționale.
Așadar, Guvernul SUA nu recunoaște suveranitatea niciunuia dintre state asupra Ierusalimului.`` Cât privește Cisiordania, Departamentul de Stat spunea că solicitantul poate alege ca loc de naștere fie orașul unde locuiește, fie Cisiordania.
Soții Lessard spuneau că probabil nu vor cere aprobarea unor schimbări în documentele copiilor, însă Medad spunea că vrea să vadă Casa Albă făcând ceva.
``Casa Albă trebuie să ia inițiativă și să-i ceară Departamentului de Stat să renunțe la această birocrație. Dacă în viitor situația se va schimba și se va ajunge la o înțelegere va fi diferit, însă deocamdată cu toții știm că Ierusalimul este capitala, iar Iudeea și Samaria se află sub conducerea Israelului``, spunea Yisrael Medad.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 81 - iunie 2015 - ultimele știri creștine: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel












