Obama dezvaluie o strategie noua in lupta impotriva gruparii SIIL
Președintele Obama dezvăluie o strategie nouă în lupta împotriva grupării SIIL, dar el a spus că lupta împotriva Statului Islamic nu va fi rapidă și va putea dura decenii. Republicanii spun că planurile președintelui nu fac prea multe pentru a învinge gruparea.
În timpul unei vizite la Pentagon, președintele și-a reorganizat strategia de a combate gruparea SIIL, spunând că e nevoie de mai mult decât arme pentru a lupta împotriva grupării teroriste.
``Nicio forță militară nu va putea pune capăt terorii, grupării SIIL, dacă nu este însoțită de un efort mai larg, politic și economic``, spunea Obama.
Președintele a spus că forțele coaliției vor urmări centrul grupării SIIL, dar nu a cerut mai multe atacuri cu bombe sau mai multe trupe, anunțând în schimb o schimbare a focalizării pentru a contracara tacticile specifice relațiilor publice ale grupării SIIL. El a arătat o serie de înfrângeri ale grupării SIIL din regiune datorate atacurilor aeriene ce vizează liniile de aprovizionare ale grupării. Dar el a spus că mai sunt multe de făcut pentru a recruta și instrui sirieni care să lupte la sol.
Când vine vorba de ``lupii singuratici`` din America inspirați de SIIL, președintele a recunoscut că sunt mai greu de detectat, spunând că securitatea națională a Statelor Unite trebuie să rămână vigilentă. El a arătat eforturile sporite de combatere a propagandei SIIL care se răspândește în lumea întreagă prin intermediul mediei de socializare online.
``Trebuie să recunoaștem că SIlL este foarte eficientă în a ajunge și recruta persoane vulnerabile din lumea întreagă, inclusiv din S.U.A.``, spunea Obama.
Președintele spunea că în timp ce lupta împotriva grupării SIIL va fi lungă, e încrezător că teroriștii nu vor câștiga.
Republicanii sunt sceptici cu privire la planurile de acțiune ale președintelui, spunând că nu face destule.
Cory Fritz, purtător de cuvânt al președintelui Camerei Reprezentanților, a spus că un discurs nu este o strategie:
``Președintele Obama nu a specificat la niciun punct în observațiile sale că ar face ceva pentru a schimba cursul și a construi planul global, general, de care e nevoie pentru a ne opune acestor teroriști și a câștiga.``
Jason Chaffetz, congresman al statului Utah, a spus că președintele nu are o strategie și nu a simțit că are o strategie solidă cu privire la modul de a învinge.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 85 - iulie 2015 - ultimele știri creștine: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel












