Israelul protejeaza minoritatile religioase in statul evreu
Israelul se mândrește cu protejarea minorităților în statul evreu. Dar în ultimii ani, unele locuri creștine au fost atacate de grupuri marginale, fapt care i-a determinat pe oficialii guvernamentali să ia măsuri noi de protejare a comunității creștine.
A avut loc o întâlnire, cea de-a patra dintre-o serie care i-a adus împreună pe mai mulți miniștri și lideri ai comunității creștine.
Moti Zaken, membru al Ministerului Securității Naționale, a organizat aceste întâlniri:
Cred că este foarte important să cooperăm pentru rezolvarea problemelor, îmbunătățirea relațiilor. Noi prețuim grupurile creștine și reprezentanții lor sunt valoroși pentru statul evreu.
David Pileggi este reverend la Biserica ``Christ Church``, cea mai veche biserică protestantă din Orientul Mijlociu:
``Relația noastră cu statul Israel, ca și comunitate creștină, este una bună, dar se poate și mai bine. La această întâlnire putem să vorbim despre îngrijorări normale și putem să auzim părerile mai multor miniștri, a poliției și armatei, să descoperim ceea ce aceștia fac pentru a îmbunătăți situația minorității creștine.``
Guvernul vrea să îmbunătățească serviciile oferite pelerinilor din lumea întreagă.
``Este una dintre principalele preocupări ale Ministerului Turismului. Vrem să știm cum să ne apropiem de lumea creștină, atât de cea din afara țării, cât și de cea din interiorul Israelului``, spunea Ahuva Zaken.
Potrivit spuselor ministrului de interne, aici intră și vizele oferite creștinilor.
Vrem să le oferim un răspuns pozitiv creștinilor și fundațiilor creștine din Israel. Este un lucru important pentru Israel. Mă străduiesc din toată inima ca lucrurile să fie mai ușoare pentru creștinii din Israel``, spunea Cesare Marijeh.
Creștinii sunt persecutați în întreaga regiune, dar Israelul rămâne un loc de refugiu.
``Este singura țară din Orientul Mijlociu în care numărul creștinilor este în creștere. În toate țările din împrejurimi, din cauza persecuției islamice, creștinii fug ca să-și scape viața. Ne bucurăm pentru numărul mare de creștini din Israel. Ei sunt importanți pentru această țară``, spunea Charles Kopp, pastor.
``Nu există comparație între comunitatea de creștini de aici și ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, în Africa, în China și chiar și în Statele Unite. Aș putea spune că în Israel există mai multă libertate religioasă decât în Statele Unite``, spunea David Pileggi.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 85 - iulie 2015 - ultimele știri creștine: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel












