Mai exista crestinism autentic?
Mike Phillips este un soț iubitor și un tată devotat. Nu cu mult timp în urmă, era și un om de afaceri de succes, șeful uneia dintre cele mai dezvoltate companii de înaltă tehnologie din Louisiana. Apoi, a pășit prin credință: Dumnezeu a început să lucreze. Mi-a spus să-i dau camioneta unui străin care se afla în parcare. Îmi trăiam viața încercând să fac tot ce pot mai bine. Apoi, Dumnezeu a pus stăpânire pe inima mea și mi-a spus că vrea să fac ceva.
Fără vreun venit, sprijin financiar, sau pregătire teologică a pornit o lucrare creștină prin care îi provoacă pe creștini să-și trăiască viața cu Hristos, o lucrare prin care i-a fost testată propria credință:
''Mi-a spus că nu sunt implicat cu toată inima și că există un domeniu în viața mea unde nu I-am permis să se implice. Nu mă încredeam cu toată inima în El ca Cel care îmi poartă de grijă.''
''E diferit să fii persoana căreia Dumnezeu i-a încredințat viziunea'', spunea Mike.
''Înainte credeam că am credință, dar acum știu ce înseamnă lucrul acesta cu adevărat'', spunea Cheri Phillips.
Cheri spunea că știau de la început că viețile lor nu vor urma un curs obișnuit:
''Chiar și în acele zile mai grele, știam că mai este și altceva.''
Mike a oferit toate fondurile strânse pentru finanțarea lucrării. Și-a donat chiar și camioneta unei persoane care avea mai multă nevoie. Acesta crede că dacă cele 230 de milioane de persoane care afirmă că sunt creștini și-ar face datoria de creștini, ar putea avea loc o trezire spirituală.
Mike Phillips s-a născut și a crescut în statul Louisiana. Acesta lansează propria campanie, chiar din acest loc, pentru a-i mobiliza pe creștinii din întreaga țară să le arate celor din jur dragostea lui Hristos.
El leagă totul de o zi din an despre care crede că este exemplul final al iubirii:
''Nu este un moment mai bun pentru a prezenta o mișcare creștină ca de exemplu Vinerea Mare. Îi provoci pe creștini, în ziua în care Hristos ne-a slujit nouă, să-i slujească și să-i iubească pe cei din jur. I-am provocat pe creștini să găsească pe cineva în ziua respectivă și să-i de o mână de ajutor și iubire. Poți să cumperi o cafea, să ajuți pe cineva a cărui mașină s-a stricat.''
Mike spunea că nici o faptă nu e prea mare sau prea mică:
''Când m-au întrebat de ce trebuie să-i slujim pe ceilalți, le-am dat un răspuns simplu: ''Sunt dedicat pe deplin''. Sunt un creștin autentic și îi ajut pe cei din jur pentru că și Hristos a făcut asta pentru mine.''
Lucrurile încep să prindă contur. Mike a creat o aplicație cu ajutorul căreia creștinii pot să împărtășească ceea ce fac. Mai mulți atleți cunoscuți și lideri guvernamentali susțin această campanie.
''Mă intrigă faptul că uneori creștinii sunt cunoscuți pentru lucrurile cu care nu sunt de acord și nu pentru cele pe care le susțin. Când a apărut acest concept m-am gândit că este un mod minunat prin care poți să faci ceva pozitiv, care îi ajută pe oameni. Avem nevoie tot mai mult de așa ceva'', spunea Mike Huckabee.
Mesajul principal al lui Mike: ''Creștinism autentic'' vorbește despre influența pe care o poți avea în viețile oamenilor.
''Când ești dedicat pe deplin lui Isus Hristos, El îți schimbă inima și începi să-i iubești pe cei din jur. Acesta devine scopul tău. În zilele noastre vedem că oamenii sunt egoiști'', spunea Mike Huckabee.
Liderii bisericilor sunt de aceeași părere.
''Rata divorțurilor crește, oamenii renunță la slujbă, la școală. Oamenii pur și simplu renunță pentru că nu sunt dedicați în ceea ce fac. Mulți dintre cei care sunt dedicați, sunt dedicați unor lucruri greșite'', spunea Greg Beatty, pastor.
Mike crede că această mișcare de dedicare va schimba percepția oamenilor cu privire la creștinism:
''Vor fi albi, negri, tineri, bătrâni, democrați, republicani, creștini din toate confesiunile și nu vor avea mereu aceleași păreri. Ceea ce ne unește este un set de valori și un singur scop: acela de a le arăta oamenilor dragostea lui Dumnezeu.''
Stire difuzata in Mapamond crestin 578 -august 2015 - ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri/












