Își ascunde Iranul activitatea nucleară?
Iranul neagă faptul că își ascunde activitatea nucleară, chiar dacă poze din satelit ale unui complex militar arată că munca continuă. Este încă un subiect pe care Congresul trebuie să-l evalueze în timp ce se dezbate acordul nuclear iranian. O imagine din satelit arată activitatea ce se desfășoară în complexul militar Parchin, un loc suspectat de faptul că se construiește un focos nuclear.
Iranul susține că lucrările se referă la construcția de drumuri, în timp ce alte instituții susțin că este o operațiune de curățare înainte de a ajunge inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).
În timp ce legislatorii din Congres dezbat tema acordului iranian, ei trebuie să decidă dacă Iranul poate fi de încredere.
O altă întrebare: pot serviciile secrete americane să afle cât de aproape e Iranul de a construi o bombă nucleară?
Dacă istoria este vreun judecător, activitatea lor începând cu cel de-al Doilea Război Mondial nu e promițător.
`
`Începând din anii 1940 cu Uniunea Sovietică, chinezii comuniști, mai târziu pakistanezii, indienii, sud-africanii, toți au dezvoltat programe, inclusiv AIEA, odată ce a luat ființă, fără ca serviciile occidentale să știe despre ele``, a afirmat Clare Lopez.
Clare Lopez, de la gruparea activistă ``Center for Security Policy``, crede că Iranul practică o strategie nucleară dublă: una ascunsă și una pe care să o vadă lumea:
``Programul întreg a avut întotdeauna o traiectorie clandestină spre construirea unei bombe. Nu cred că este vorba despre 10-15 ani. Programul adevărat se face în ascuns și rămâne până în ziua de azi, în mare parte, un program nuclear ascuns sau clandestin și dovada este că din când în când va fi dezvăluit un alt loc.``
Lopez este de acord cu Israelul când spune că acordul nuclear actual nu se adresează secretelor Iranului:
``Cred că prim-ministrul Netanyahu are perfectă dreptate când spune că acest acord, în cazul în care va fi aprobat, legalizează calea Iranului către o bombă. Dar nici nu face referire la vreo cale de a construi o bombă, cale care continuă să nu fie afectată de sancțiuni sau orice altceva.``
Având în vedere eșecurile trecute ale serviciilor de informații occidentale de a descoperi programele nucleare ascunse din întreaga lume, legislatorii din S.U.A. vor trebui să se asigure că nu vor fi păcăliți din nou.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 90 - august 2015 - ultimele știri creștine: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel












