Are loc o schimbare profunda printre musulmani
George Thomas a vorbit cu expertul Joel Rosenberg despre o trezire care are loc in lumea islamica.
Pe blogul tau, ai postat un studiu care arata ca mai multi musulmani au ales sa-L urmeze pe Hristos intre anii 1960-2010 decat in oricare alta perioada din istorie. Spune-ne de ce.
E de-a dreptul fascinant! Am ajuns de la 200 000 de musulmani convertiti la crestinism in 1960, la peste 10 milioane in 2010. Asta a fost situatia acum sase ani. Socotim ca aceasta tendinta continua. S-au intamplat multe in ultimii 50 de ani in Orientul Mijlociu. Au fost foarte multe revolutii, razboaie, tulburari, saracie... In ultimii 10-15 ani, tot mai multi musulmani sunt nemultumiti cu ideea ca SIIL, conducerea Iranului sau Assad sunt tipurile de oameni care reprezinta islamul. Multi musulmani spun ca, daca acesta e adevaratul islam, ei renunta.
Crezi ca acum se slujeste mai mult in lumea musulmana?
Cred ca a existat o accelerare a lucrarilor de misiune in lumea musulmana. In acest moment, cu tehnologia actuala care a permis unui mic numar de oameni sa ajunga la mai multi oameni cu Evanghelia, cred ca nu sunt destui oameni implicati in evanghelizarea musulmanilor. Dar cred, de asemenea, ca Dumnezeu lucreaza cu putere, prin vise si viziuni pe care musulmanii le au cu Omul in alb, cu Isus Hristos Insusi...
Aceasta ar fi luna perfecta pentru slujire. 1.6 miliarde de musulmani din toata lumea celebreaza Ramadanul, o luna de post si rugaciune. Crezi ca e important ca mai multi crestini sa se implice si sa se roage pentru musulmani in aceasta luna?
Acum, cand musulmanii, chiar si cei mai putin credinciosi, se straduiesc sa se roage si sa se abtina de la mancare si bautura pe tot parcursul zilei, pentru o luna intreaga, noi trebuie sa ne rugam pentru ei ca Dumnezeu sa le deschida ochii. In timp ce ei se roaga pentru favor din partea dumnezeului lor, Dumnezeul Bibliei sa le dea acest favor, descoperind sutelor de milioane de musulmani Evanghelia lui Isus. Noi trebuie sa intarim si sa ajutam lucrarile care difuzeaza Evanghelia prin televiziune, radio, internet si credinciosii care sunt pe teren si au parte de persecutii. Cred ca violentele pe care le vedem in Orientul Mijlociu sunt o manifestare fizica a bataliei spirituale pentru sufletele din lumea musulmana.
Vorbind despre violentele de care au parte crestinii din Orientul Mijlociu, SUA le-a numit genocid.
Chiar asa e. Ceea ce vedem in Siria, in nordul Irakului nu e cu nimic mai prejos decat un genocid. Statul Islamic, pe care noi il stim ca SIIL, este o miscare care e determinata sa nimiceasca fiecare crestin, yazidit sau musulman care nu e de acord cu ei. Acestia sunt fortati sa se converteasca la islam, sa plateasca o taxa, sa fie ucisi sau sa fie robiti. Aceste lucruri se intampla chiar acum si milioane de oameni fug din regiune, dar sute de mii inca mor. Peste 400 000 de oameni au murit doar in Siria. Acesta e un genocid in toata regula. Peste un milion de crestini au fugit din Siria, si inca un milion din Irak. Scopul gruparii SIIL e acela de a eradica crestinismul din tinuturile in care Evanghelia a patruns prima data.
Ce anume poate face Biserica pentru a-i ajuta pe fratii si surorile care sufera pentru credinta lor in Orientul Mijlociu?
Trebuie sa predicam Evanghelia si sa-i intarim pe fratii nostri in aceste momente critice.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 132 - iunie 2016 - ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel












