Misionari romani printre refugiatii din Iordania
Regatul Hasemit al Iordaniei sau Iordania, mai scurt, este o tara araba din Orientul Apropiat care se invecineaza cu Siria, Irak, Arabia Saudita, Israel si Autoritatea Nationala Palestiniana.
Dupa declansarea conflictului sirian in 2011, Regatul Hasemit a primit sute de mii de refugiati. In acest context, Dumnezeu a deschis usi misionarilor romani pentru a merge in Iordania sa sustina biserica locala.
Reprezentantii organizatiei crestine „Tineri pentru Misiune” Medias s-au alaturat acestei lucrari.
„Noi am lucrat in Iordania cu biserica locala de acolo. Este o familie exinsa cu verisori si frati, carora Dumnezeu le-a vorbit specific sa binecuvinteze acesti oameni care sunt respinsi, marginalizati si carora nu li se da valoare. Acesti crestini au inceput prin acest mod de a merge si de a-i vizita in familii si in diferite locuri in care oamenii erau pusi langa orase, marginalizati, daruindu-le ceea ce aveau nevoie: paturi, mancare. Prin aceste gesturi ale crestinilor, oamenii aceia au inteles ca ei sunt pretiosi. Noi ne-am alaturat acestor crestini in slujirea pe care ei o au si in proiectele lor. Lucrarea s-a extins enorm in cinci ani de zile. A marturisit Samuel Bogdan, misionar Iordania.”
Pentru refugiatii sirieni Iordania a devenit o noua casa, majoritatea celor care au fugit din calea razboiului fiind femei si copii.
„Mergand in vizita la ei, acestia ne spuneau experientele pe care ei le-au trait in Siria: de ce au fugit de sirieni, cum au venit cu 5-7 copii pe jos de acolo, cum au trait anumite experiente negative. Unii din ei si-au pierdut membri familiei, copiii. Unele sotii nu stiau unde sunt sotii lor, nu stiau absolut nimic. Un mod in care noi putem sa ii incurajam si sa le aducem speranta este sa ii directionam spre Dumnezeu. Fiind si anul trecut acolo, am vazut doua familii care L-au acceptat pe Isus. Am fost asa de binecuvantati, ca prin marturia noastra si prin ceea ce noi am vorbit despre Isus, oamenii acestia sa Il accepte. A declarat Samuel Bogdan, misionar Iordania.”
Misionarii romani au inteles ca Dumnezeu i-a chemat sa binecuvanteze musulmanii din Iordania si sa ajute refugiatii sirieni care si-au parasit tara.
„La prima familie la care am fost, cand am ajuns, femeia din casa ne spunea ca in Siria nu auzise de crestini, dar si-a dat seama ca crestinii sunt oameni deosebiti. Acest lucru a fost o incurajare pentru noi, faptul ca am auzit ca Dumnezeu chiar lucreaza. Daca pe moment nu se vad rezultate, noi stim ca Dumnezeu chiar lucreaza la inimile lor. In timpul vizitelor, Domnul mi-a vorbit acolo (si de mai multe ori, dar acolo am experimentat altfel), ca si numai prezenta noastra intr-un loc aduce biruinta si viata. Am inceput sa ma rog. Intr-o familie mi s-a intamplat ca cei de acolo sa se uite foarte bucurosi si curiosi. Copiii se jucau cu noi si chiar au adormit in bratele noastre. Bucuria pe care le-o duceam se extindea asupra familiilor lor. Stim ca Dumnezeu chiar face minuni si acolo.” - a marturisit Carmen Franciuc, misionar Iordania.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 688 - 24 septembrie 2017, la Alfa Omega TV. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri
Mai multe resurse crestine gasiti pe site-ul http://alfaomega.tv/












