Interviu cu David Parsons
Administratia Trumpa declarat ca va muta ambasada Statelor Unite din Tel Aviv la Ierusalim in luna mai pentru ca mutarea sa coincida cu celebrarea a 70 de ani a statului Israel. Acestea sunt vesti bune pentru barbatul pe care urmati sa il intalniti. David Parsons de la ICEJ a muncit timp de 20 de ani in acest scop. Mai devreme, colegul meu Gary Lane a vorbit cu el despre aceasta tema.
Gary Lane: Putini americani stiu de o lege votata in 1995. Tu esti responsabil pentru primul proiect de lege.
David Parsons: Newt Gingrich a fost ales presedintele Camerei Reprezentantilor in 1995. A fost prima data cand republicanii au avut majoritate in Camera Reprezentantilor, dupa 40 de ani. Ne-am aflat in mijlocul procesului de la Oslo. Am fost de parere ca mai ales crestinii trebuie sa apere Ierusalimul de Autoritatea Palestiniana, Organizatia pentru Eliberarea Palestinei a vrut sa aiba un cuvant de spus acolo. Noi am preferat modul in care Israelul a pastrat Ierusalimul o casa de rugaciune pentru toate natiunile. Astfel, am conceput un proiect de lege pentru a muta ambasada noastra din Tel Aviv in Ierusalim. Proiectul de lege a fost schimbat pana a ajuns la Congres, apoi presedintele a ezitat sa-l aprobe. Asta timp de 23 de ani. Presedintele Trump respecta ordinea pe care am stabilit-o noi la inceput, in proiectul initial de lege.
Gary Lane: De ce ai gasit necesara mutarea ambasadei din Tel Aviv la Ierusalim?
David Parsons: Este un gest simbolic, inseamna recunoasterea revendicarea Ierusalimului de catre evrei de 2.000 de ani. Palestinienii au negat orice legatura a evreilor cu Ierusalimul, cu Muntele Templului. Noi am vrut sa reafirmam asta. Intelepciunea proiectului de lege s-a putut vedea mai tarziu, in octombrie 1995. In decembrie 1995, Arafat a cucerit Betleemul pentru prima data. Celor care au vizitat Piata Ieslei in Betleem in acel sezon nu li s-a vorbit despre legatura intre nasterea lui Isus si acel loc. Vizitatorul a primit o hartie oficiala conform careia Zidul Plangerii din Ierusalim este in exclusivitate un loc musulman. In cazul falsificarii istoriei trebuie sa aparam adevarul. Dumnezeu a legat evreii de Ierusalim pana in ziua de azi in scop rascumparator.
Gary Lane: In cele din urma, Trump muta ambasada. Dupa parerea ta ce l-a influentat sa ia aceasta decizie?
David Parsons: Alti presedinti au promis sa mute ambasada. Odata ce au ajuns la Casa Alba au tinut aceste comunicate de presa in cadrul careia au spus ca arabii vor fi ofensati, regiunea va exploda. El este primul care a testat aceste amenintari de haos si violenta. Au avut loc ceva proteste, dar situatia nu s-a inrautatit, in masura in care multi au crezut se va intampla. Asta inseamna ca ei au incercat sa ne intimideze de la inceput. In prezent, Autoritatea Nationala Palestiniana si Hamas incearca cu disperare sa intoarca arabii impotriva acestor ambasade care vor fi mutate inapoi. In intreaga regiune domneste haosul.
Gary Lane: Conform unui articol din The Washington Post conform caruia crestinii ii ajuta pe evreii din intreaga lume sa se intoarca in Israel. Este mentionat si grupul ICEJ. Cum ii ajutati pe evrei sa se intoarca in Israel?
David Parsons: Ajutam evreii sa se intoarca in Israel din intreaga lume de la fondarea organizatiei noastre din 1980. Am ajutat evrei in anii 70 care au putut pleca din Viena, Ungaria, Austria. Aceasta a fost singura cale inaintea caderii comunismului. Dupa caderea comunismului am ajutat peste 140.000 de evrei sa se intoarca in Israel. Anul trecut am ajutat 3.000 de evrei. Exista si alte organizatii crestine care ii ajuta. Noi ii ajutam pentru ca suntem de parere ca este Mana lui Dumnezeu. „Cel ce a risipit pe Israel il va aduna…” In Isaia gasim o invitatie. Dumnezeu spune: „Iata, voi face neamurilor semn cu mana şi-Mi voi inalţa steagul spre popoare; ele vor aduce inapoi pe fiii tai in braţele lor şi vor duce pe fiicele tale pe umeri.” Suntem invitati sa ne alaturam acestei profetii biblice pozitive privind restaurarea Israelului.
Gary Lane: Din acest motiv este important pentru crestini ca evreii sa se intoarca acasa?
David Parsons: Este si palpitant. Am fost la aeroport sa urez bun venit grupului Bnei Menashe din nord-estul Indiei, evreilor din Etiopia, din Ucraina care au fugit de razboiul civil. Apoi au venit evrei rusi, si chiar si evrei din Franta sponsorizati de noi. Niciodata nu e prea tarziu. Este palpitant sa incepi o viata noua pe pamantul stramosesc. Este un pas prin credinta pentru ca sunt 150-200.000 de rachete indreptate spre Israel. Oricine se muta acolo, indiferent daca este sau nu religios, Dumnezeu il cinsteste pentru acest pas prin credinta. El spune: „… ii voi sadi cu adevarat in ţara aceasta, din toata inima şi din tot sufletul Meu.”
Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 713 - 18 martie 2018. Ultimele stiri crestine - http://alfaomega.tv/stiri












