Pastorii africani spun ca America este intr-o stare de "coma spirituala''
În capitala americană s-au auzit sunetele laudei și a închinării când oameni de aproape și de departe L-au chemat pe Dumnezeu ca să ierte păcatele națiunii și ca aceasta să se întoarcă la rădăcinile sale biblice.
'Când națiunea noastră are probleme, cum este în cazul de față, oamenii trebuie să vină împreună și să caute fața lui Dumnezeu cerându-I mântuire și eliberare. Trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne ajute, să ne scape din problemele cu care ne confruntăm pentru că am văzut că nu există o altă speranță. Singura speranță pe care o avem acum este Isus Hristos', a afirmat Ebele Okafor, Organizația Wailing Women Worldwide.
Întrunirea 'O adunare solemnă' a fost organizată de Rețeaua de Rugăciune a Liderilor africani, o echipă de lideri creștini africani din lumea întreagă. Dr. Michael Obi este coordonatorul acestui grup...
'Ca imigranți africani, întotdeauna am crezut că trezirea spirituală din Africa este rezultatul sacrificiilor misionarilor americani sau a celor occidentali. America se află într-o stare de comă spirituală și de aceea Dumnezeu ne-a deschis inimile să ne strângem ca Trup al lui Hristos ca să ne rugăm împreună. Credem că problema Americii nu este la nivel fizic, ci la nivel spiritual. Am simțit că singurul mod în care putem ajuta la schimbarea atmosferei este prin rugăciune', a afirmat Dr. Michael Obi, pastor', a afirmat Dr. Michael Obi, pastor.
Credincioși din diferite rase și confesiuni au cântat și s-au rugat în unitate. Mulți spuneau că acestea sunt zile critice pentru America și că rugăciunea de pocăință a națiunii este singura speranță.
'Au fost prezenți oameni de peste tot din Africa, nativi americani, caucazieni, afro-americani care într-o singură voce, o singură inimă au strigat înaintea lui Dumnezeu în numele Bisericii și a națiunii', a afirmat Darlingston Johnson, pastor.
S-au făcut rugăciuni speciale pentru tinerii prezenți care au chemat numele lui Dumnezeu peste generația lor.
'Cred că este important ca noi, tinerii, să participăm la întâlniri de rugăciune. Rugăciunea nu este numai pentru generația în vârstă, ci este și pentru generația noastră. Dumnezeu vrea ca noi să venim înaintea Lui cu rugăciuni', a afirmat Emmaline Elliott, participantă.
Unul dintre organizatori spunea că își dorește să vadă că mijlocirea produce schimbare, atât pentru prezent cât și pentru viitor.
'Credem că până la sfârșitul lunii decembrie vom vedea lucruri majore întâmplându-se în această națiune ca rezultat al rugăciunilor noastre, credem că va aduce schimbare în cultura și în atmosfera națiunii noastre', a afirmat Michael Obi.
Stire difuzata in Mapamond crestin 538 - noiembrie 2014 - ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri/