
Implicațiile apropierii dintre China și Rusia | AO NEWS
Mai multe publicații internaționale, printre care și Financial Times au făcut o analiză asupra implicațiilor apropierii dintre China și Rusia. După ce s-a abținut de la votul de condamnare a Rusiei pentru invadarea Ucrainei la ONU, China a păstrat o politică de apropiere față de Rusia, dar cu o atitudine rezervată.
Sancțiunile Occidentului față de economia rusească au făcut ca băncile și firmele rusești să apeleze la moneda Chinei, yuanul. Specialiștii au observat că sancțiunile au ajutat treptat la internaționalizarea yuanului, asta pe fondul unui „război financiar rece” pe piețele de capital între China și America.
China are în vedere cumpărarea sau creşterea participaţiilor în companiile ruseşti din domeniul energiei şi al materiilor prime. Deși discuţiile nu sunt publice, totuși mai multe surse separate au confirmat că au loc discuții între companiile din domeniul energiei chineze şi ruseşti.
Occidentul privește cu îngrijorare poziționarea Chinei față de războiul din Ucraina și sprijinul indirect acordat Rusiei. Acum riscă o reacție diplomatică mai clară, mai ales în Europa, unde mulți consideră China un complice al invaziei.
Știre prezentată în cadrul ediției din 11 martie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega