Netanyahu recunoaște că au fost greșeli grave de comunicare pe 7 octombrie | AO NEWS
Biroul premierului israelian Netanyahu a recunoscut sâmbătă pentru prima dată că a primit o atenționare din partea serviciilor de informații ale armatei cu doar câteva ore înainte de atacul Hamas din 7 octombrie, dar nu a transmis-o mai departe.
Scuza invocată pentru a justifica decizia a fost că nota informativă pe care a primit-o era etichetată drept „neurgentă”.
Ofițerul IDF Moshe Schneid, care a condus ancheta de informații a armatei, a recunoscut că disputele politice de la acea vreme au îngreunat comunicarea în lanțul de comandă al primului ministru. Se pare că avertismentul serviciilor de informații militare ar fi fost trimis către șapte lideri israelieni de rang înalt, inclusiv lui Netanyahu și ministrului Apărării de atunci, Yoav Gallant.
Într-o declarație publică de la sfârșitul lunii ianuarie, șeful IDF Herzi Halevi și-a anunțat demisia din armată, asumându-și responsabilitatea pentru eșecul armatei de a preveni atacul din 7 octombrie. Alți câțiva ofițeri superiori ai IDF și-au dat deja demisia din același motiv.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 4 martie 2025.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega
Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri













