Adevărata poveste din spatele celei mai vechi dispute din istorie

În anul 2002, secretarul general al Națiunilor Unite, Kofi Annan, a folosit fraza devenită celebră ocupație ilegală pentru a descrie anexarea Cisiordaniei la Israel din 1967. Criticii lui Annan s-au grăbit să demonstreze că utilizarea cuvântului ilegal a fost greșită, de vreme ce Cisiordania nicicând nu a aparținut în mod legal arabilor palestinieni.

În anul 2002, secretarul general al Națiunilor Unite, Kofi Annan, a folosit fraza devenită celebră ``ocupație ilegală" pentru a descrie anexarea Cisiordaniei la Israel din 1967. Criticii lui Annan s-au grăbit să demonstreze că utilizarea cuvântului"ilegal" a fost greșită, de vreme ce Cisiordania nicicând nu a aparținut în mod legal arabilor palestinieni.

Palestina a fost sub dominația turcilor otomani din 1516 până 1918. Apoi, pentru următorii 30 de ani, a fost controlată de către britanici, până când Israelul și-a declarat independența.

În timpul războiului care a urmat, Regatul Iordaniei a invadat Cisiordania și a anexat țara în anul 1950.

``Există o lipsă a înțelegerii istorice și un abuz al dreptului internațional. De vreme ce Cisiordania, Iudeea și Samaria, a fost anexată Iordaniei, ea a devenit teritoriu iordanian. În 1967, în Războiul de Șase Zile, când Israelul avea o campanie de autoapărare, când armatele Siriei, Iordaniei și ale Egiptului ne înconjurau, gata să ne arunce în mare, Israelul a câștigat războiul și, ca rezultat, a pus stăpânire peste Cisiordania, Iudeea și Samaria. Această țară a fost capturată de la Iordania``, a afirmat Danny Ayalon, ambasador.

De vreme ce Israelul a recapturat teritoriul de la Iordania, acum îi aparține, conform dreptului internațional.

Un judecător al Curții Internaționale de Justiție a scris următoarele cu privire la războiul din 1967:

``Un stat care acționează exercitarea legală a dreptului de autoapărare poate să pună stăpânire și să ocupe un teritoriu străin atâta timp cât stăpânirea și ocuparea sunt necesare pentru autoapărarea sa. Dacă deținătorul anterior al respectivului teritoriu a pus stăpânire pe el ilegal, statul care ulterior ia teritoriul legal pentru autoapărare are un drept mai mare față de deținătorul anterior."

``Ne-am cumpărat pământul cu sângele soldaților noștri. Nu noi am început războiul, ci arabii. În întreaga lume se știe că, atunci când începi un război și pierzi, trebuie să plătești un preț. De ce trebuie să plătim noi prețul acum?``, spunea Yossi Katz.

Ultima revendicare pe care poporul evreu o face pentru Israel nu se concentrează pe modul în care l-au dobândit, ci pe ce au făcut cu el.

Revendicarea 4: Poporul evreu a locuit și a dezvoltat țara

Astăzi, populația Israelului este de peste 8 000 000 de locuitori, dar în 1850 doar 350 000 oameni locuiau în Israel și în Cisiordania.

În 1857, British Council din Palestina a raportat că zona nu avea niciun locuitor și că cea mai mare nevoie a sa era o dezvoltare a populației. Un deceniu mai târziu, savantul britanic H. B. Tristram a scris că întregi sate dispar rapid de pe fața pământului.

Scriitorul american Mark Twain a scris următorul lucru despre Valea Iezreel: ``Nu există niciun sat izolat pe o rază de 50 km în orice direcție. Există două sau trei grupuri de corturi ale beduinilor, dar nicio așezare omenească permanentă."

În ziua de azi, mulți arabi palestinieni susțin că evreii au furat pământ arab, că au evacuat proprietarii și că au lăsat sute de fermieri arabi fără acoperiș.

Încă din 1850, evreii au început să cumpere pământ în Palestina. Alegerile lor însă erau limitate de vânzătorii arabi.

``Arabii locuiau în principal în zonele muntoase și nu puneau la vânzare acele terenuri. Arabii voiau să vândă terenurile din zonele în care nu locuiau, pe care le părăsiseră în trecut``, spunea Yossi Katz.

Documentele arată că majoritatea pământurilor cumpărate de evrei aparțineau unui mic grup de familii musulmane bogate, dintre care cele mai multe nici nu locuiau în Palestina.

Arabii erau parte din diferite clase sociale. Efendi care locuiau în Beirut, în Damasc, dar și localnici, oameni care locuiau în sate, toți erau dispuși să-și vândă pământurile. Întotdeauna era mai mult pământ disponibil decât ofertele de cumpărare``, spunea Yossi Katz.

De la început, politica evreilor era clară: niciun arab nu va fi mutat de pe pământul său împotriva voinței lui.

În 1920, conducătorul mișcării muncitorești sioniste, Ben Gurion, a anunțat că"sub nicio formă nu trebuie să ne atingem de pământul care aparține unui felah sau care este lucrat de un felah. Doar dacă un felah își părăsește locul de ședere ne putem oferi să-i cumpărăm pământul, cu un preț adecvat."

``Fondul Național Evreiesc a cumpărat terenurile legal tocmai pentru a-și asigura dreptul de proprietate asupra pământului. Arabii nu au fost evacuați, ci au primit compensații în procesul de obținere a terenurilor``, spunea Yossi Katz.

Compensațiile respective au fost documentate de către Comisia Peel, în anul 1937. Grupul fusese trimis în Palestina pentru a investiga ciocnirile dintre arabi și evrei. Raportul lor arată că, dintre cei 664 de arabi deposedați prin vânzările de pământ, 347 au fost reinstalați, gratuit, de către guvernul britanic. Ceilalți au refuzat ajutorul și au căutat de lucru în altă parte.

Evreii nu numai că au cumpărat pământurile legal, ci au și plătit de 10 ori mai mult decât prețul normal. În 1944, prețul pentru un pământ bogat și fertil în Iowa era de 101 dolari pentru un acru, iar în Palestina, evreii plăteau mai bine de 1000 de dolari pentru un acru de pământ arid și stâncos.

``Îi numeau nebuni pentru că erau dispuși să cumpere un pământ prăfuit, un pământ nefolositor. Nu erau proști, însă. Știau că vor avea de muncit din greu, și asta au și făcut. Iată ce avem! Existăm doar de 66 de ani și iată câte avem deja``, spunea dr. Arie Ben.

Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 96 - octombrie 2015 - ultimele știri creștine: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel