Ce pot face românii în timpuri de criză Reportaj Alfa Omega TV
Claudiu Lăpădat, pastor, Biserica Sfânta Treime – Timișoara: Întrebarea se pune: noi, ca și creștini, ce ar trebui să facem? Cum ar trebui să ne uităm la lucrurile acestea? Care sunt lucrurile pe care trebuie să le înțelegem cu mintea? Care sunt lucrurile pe care trebuie să le aplicăm? Ce trebuie să schimbăm în noi? Cum putem deveni disponibili să-i ajutăm pe alții? Cum să facem în așa fel încât să ne trăim viața de credință într-un mod autentic?
Pandemia de coronavirus a afectat întreg mapamondul și, deocamdată, nu există o rezolvare clară prin care să i se pună capăt. În acest context când lucrurile se clatină, Dumnezeu rămâne credincios.
Marcel Strubert, pastor zonal, Centrul Creștin Timișoara: Apostolul ne îndemna și spunea o realitate atât de actuală și pentru noi astăzi: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei”. Într-o vreme ca și aceasta, în timp ce stai liniștit bazându-te pe promisiunile lui Dumnezeu, ceea ce trebuie să faci este să te lupți această luptă bună a credinței. Și mă rog ca fiecare dintre noi să luptăm această luptă bună a credinței pentru ca să vedem biruința lui Dumnezeu.
Cristian Barbosu, pastor, Biserica Harvest – Arad: Până la urmă, soluția problemei nu ține nici măcar de medicație, deși medicamentele sunt bune, nu ține nici măcar de autoizolare, deși autoizolarea este bună, ci ține de inima noastră. Observați cum Solomon ne duce înapoi spre inimă, fiindcă o inimă curată, dreaptă înaintea lui Dumnezeu îl determină pe Cel divin să lucreze, să intervină și astfel, indiferent ce se întâmplă în jurul nostru, El poate fie să ne păstreze, fie să ne păzească, fie chiar dacă suntem contaminați să fie alături de noi, să ne ajute, să ne întărească. Sau dacă El hotărăște să ne ia acasă. Totuși El va fi cu noi chiar și prin moarte.
Buni Cocar, pastor evanghelic, Chicago, SUA: Încă puțină, foarte puțină vreme, Cel ce vine cu izbăvirea, cu soluțiile, va veni și nu va zăbovi. Și cel neprihănit va trăi prin credință, prin credința lui. Dar dacă dă înapoi sufletul Lui nu găsește plăcere în acel om. Noi însă, dumneavostră, cei care ne urmăriți, noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi, ci din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului. Crede și vei vedea slava lui Dumnezeu.
În condițiile actuale când au fost impuse restricții severe, când bisericile au fost nevoite să-și închidă porțile, oamenii sunt provocați să îl caute mai mult pe Dumnezeu, să se cerceteze fiecare și să se roage. Creștinii sunt îndemnați să rămână tari în credință, să mijlocească și să vadă și oportunitățile care pot exista în asemenea vremuri tulburi.
Florin Dan, pastor, Biserica Râul Iubirii – Ceica, jud. Bihor: Ne rugăm de ani de zile pentru trezire în România. Ne rugăm de ani de zile ca Dumnezeu să aducă o schimbare în România. De unde știm noi că nu într-o asemenea situație se pot schimba lucruri în România și poate veni o trezire spirituală? Noi când ne rugăm sau când ne-am rugat, i-am sugerat lui Dumnezeu cum să o facă? De unde nu știm că tocmai asta e o modalitate.
Sunny Trancă, pastor, Biserica Filadelfia - Baia Mare: A doua oportunitate este de a petrece timp cu familiile noastre pentru că toți se plângeau de timp, totul era în viteză, totul era intens, nu mai exista timp. Uite, acum avem timp să ne preocupăm de copiii noștri pe care i-a crescut tableta, de soțiile noastre, de soți, de părinți. O altă oportunitate este să-i încurajăm pe cei care nu-l cunosc pe Dumnezeu pentru că sunt mulți și dintre vecinii noștri și dintre ai dumneavoastră care acum au întrebări și sunt deschiși. Ce se va întâmpla? Vine sfârșitul lumii? Este apocalipsa? Chiar frații mei spuneau zilele trecute că totul e apocaliptic. Da, oamenii au întrebări.
Adrian Țapoș, pastor, Biserica Sfânta Treime – Beiuș: Tot ce e bun vine de la Isus. De aceea mă rog, Doamne, în dimineața aceasta, tămăduiește România, iartă România. Iartă-ne, Doamne! Iartă-ne, iartă-ne, iartă-ne Doamne! Și apoi Doamne, înviorează-ne pentru că știm, Dumnezeule, că bătălia e mare, dar și că biruința este a Domnului nostru.
Reportaj difuzat în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 820 - aprilie 2020. Aici găsești știri și reportaje din lumea creștină: https://alfaomega.tv/stiri