Marşul pentru Viaţă - Tulcea 2016

Grupul de iniţiativă ProVita – Tulcea organizează a patra ediţie a Marşului pentru viaţă,duminică, 27 martie 2016. In acest an, evenimentul are loc simultan în 120 de oraşe din România şi Republica Moldova.

La Tulcea el va începe cu adunarea participanţilor, la ora 12.30, la Biserica Buna Vestire (Grecească), unde părintele paroh, Daniel Petre, va rosti cuvântul de deschidere.

De la Biserica Buna Vestire se va pleca în marş in jurul orei 13.00 pe traseul Teatrul Jean Bart – Biserica Sf. Gheorghe (cu Ceas) - Primărie – Prefectură – Hotel Delta – Trei Fântâni – Piaţa Civică, unde adunarea se va încheia cu o ceremonie şi câteva luări de cuvânt.

Tema marşului din acest an este: „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”. Statisticile arată că în România, media națională este de trei avorturi în viața unei femei. Din 1958 până în 2014 (anul pentru care sunt disponibile ultimele date statistice) au fost înregistrate în spitalele de stat din țară 22.638.755 avorturi. Nu se cunoaşte exact numărul celor din cabinetele private.

Unul dintre scopurile marşului este reafirmarea unicităţii, demnităţii şi valorii fiecărui om începând din momentul concepției. In urmă cu trei decenii, momentul în care începe viaţa unui copil putea fi considerat incert. Tehnologia medicală de vârf utilizată în prezent a spulberat orice îndoială: ea începe în momentul concepţiei. Dacă valoarea vieţii umane nu este recunoscută ca atare începând de la concepţie, orice dată ulterioară poate fi numai arbitrară, lucru care se poate constata comparând vârstele gestaţionale diferite până la care este permis avortul în diverse ţări.

Dorim, de asemenea, să reluăm unele solicitări formulate în ediţiile anterioare, cu privire la măsurile instituţionale pe care le considerăm necesare.

Una dintre solicitări se referă la sprijinirea femeii însărcinate prin înfiinţarea de Centre de sprijin pentru femeia însărcinată, ca centre specializate pentru consiliere. Diferite situații nefavorabile (sarcina neașteptată, nedorită, statutul marital, situația economică precară ori depistarea unei posibile afecțiuni a copilului) conduc la criza de sarcină, o perioadă de maximă frământare și dificultate pentru femeie.

Multe dintre femeile care decid să facă un avort nu fac asta fiindcă nu-şi doresc copilul, ci pentru că sunt speriate, presate sau lăsate singure într-un moment greu. Unele dintre ele au nevoie de foarte puţin pentru a decide să-şi nască copilul, indiferent de situaţia în care se află, iar atitudinea medicului sau a altor persoane care le sunt în preajmă poate schimba destine.

O altă solicitare se referă la modificarea legii adopţiei, extrem de deficitară în prezent.

Sistemul asistenţilor maternali s-a dovedit un eşec generator de tragedii în condiţiile în care statul poate pasa un copil, ca pe un obiect, de la un asistent maternal la altul, sau de la un asistent maternal într-un centru de plasament, după 8-10-12 ani petrecuţi într-o familie, ignorând complet legătura sufletească ce se stabileşte în mod natural între copil şi persoana care îl creşte şi pe care el o numeşte „mamă”.

Considerăm că este necesară introducerea adopţiei deschise, astfel încât copiii să-şi poată cunoaşte părinţii biologici (pe care mulţi dintre ei îi caută ani de zile) pentru a fi astfel feriţi de criza identitară.

Multe mame al căror copil a fost conceput în afara căsătoriei recurg la avort de teamă că vor fi stigmatizate de către comunitate. Situaţia s-ar putea schimba considerabil dacă ar exista posibilitatea legală ca femeia însărcinată care consideră că nu poate crește copilul să îl încredințeze spre adopție imediat după naștere, procedura de adopție fiind începută în perioada de sarcină (sistemul este utilizat în SUA, Marea Britanie şi Australia).

O altă problemă majoră căreia statul nu i-a găsit rezolvarea (pentru că nici n-a căutat-o) este situaţia copiilor instituţionalizaţi care sunt obligaţi să iasă din sistem după ce împlinesc 18 ani. Sutele de bebeluşi abandonaţi în fiecare an în spitale și maternităţi se transformă în zeci de mii de minori instituţionalizaţi care, deveniţi majori, încetează să mai fie “treaba statului”, a unui stat care îi aruncă în stradă, unde nu au nicio perspectivă, unde vor deveni drogaţi, înfometaţi, surse de infecţie cu HIV, hepatite B şi C, sortiţi unei vieţi mizere şi unui viitor infracţional.

Ei reprezintă un potenţial uman irosit şi sunt victimele unor legi făcute pe genunchi şi ale unui sistem iresponsabil care se numeşte în mod ironic „Protecţia Copilului”.

Un alt scop al Marşului pentru viaţă – 2016 este afirmarea sprijinului pentru familia tradiţională.

De-a lungul vremurilor familia a avut de făcut faţă multor condiţii grele: războaie, instabilitate economică, desconsiderarea femeii, degradare morală, mizerie socială, dar, oricât de potrivnice ar fi fost condiţiile,familia a fost considerată întotdeauna drept unitatea de bază a societății, o necesitate pentru împlinirea personală şi singura care poate asigura viitorul unei naţiuni.Ca urmare, ea a fost privită cu respect şi ocrotită, pe cât posibil.

In prezent asistăm la încercări de redefinire a familiei, menite să ducă la distrugerea ei. Ni se sugerează de la Bruxelles că o familie nu trebuie neapărat să fie formată dintr-o femeie, un bărbat şi copiii lor. Distrugerea instituţiei căsătoriei a devenit politică oficială a multor guverne, organizații internaționale şi tribunale. Cu toate acestea, evidenţa nu poate fi negată: “căsătoriile” între persoane de acelaşi sex sunt nişte parodii fără utilitate socială.

„Să nu ne mințim: sfârșitul familiei românești va însemna și sfârșitul României. Am supraviețuit până acum, ca neam, doar pentru că familia românească a supraviețuit vitregiilor istoriei. Dărâmarea acestei ultime redute este adevăratul atentat la siguranța națională”. (Alianţa Familiilor din România)

Este necesar să clarificăm încă o chestiune: există prejudecata conform căreia mişcarea pro-vita ar acţiona împotriva interesului femeii. Deci, a fi pro-viață înseamnă a fi anti-femeie, în vreme ce susținătorii alegerii avortului ar fi cei care apără femeile.    Argumentul este acela că „susţinătorii pro-vita nu au dreptul să vorbească împotriva avortului dacă nu vor să se preocupe de aceşti copii”.

Adevărul este altul: mișcarea pro-vita se interesează deopotrivă de femeia în criză de sarcină și de copilul nedorit (ori cu nevoi speciale) şi se implică activ în rezolvarea unor situaţii dificile.

Am adresat invitaţia de a participa la Marşul pentru viaţă- ediţia 2016 tuturor senatorilor și deputaților de Tulcea, în calitatea domniilor lor de aleși uninominal, nu de reprezentanți ai partidelor politice. Sperăm să răspundă invitaţiei noastre. Sperăm, de asemenea, că solicitările noastre vor avea ecou şi vor fi urmate de măsuri concrete.

Prof. Popa Olimpia