Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

Evenimente actuale în lumina profețiilor biblice | Mapamond creștin 825

Lumea creștină este preocupată în aceste vremuri de profețiile biblice, de ceea ce spune Scriptura în legătură cu evenimentele pe care le traversează întreaga planetă. Deși întâlnirile din biserici sunt, deocamdată, restricționate mesajul Scripturii ajunge la credincioși cu ajutorul tehnologiei.

Oamenii din toate timpurile și-au pus întrebări în legătură cu evenimentele care au influențat istoria: războaie, boli și catastrofe naturale. Și în prezent, lumea trece printr-o perioadă dificilă, dar Biblia vorbește despre toate aceste lucruri. Astfel, este necesar ca Biserica și toți oamenii să înțeleagă evenimentele actuale din perspectiva profețiilor biblice despre vremurile din urmă.

Amir Tsarfati, fondator și președinte al organizației organizaţia Behold Israel: Scopul principal este să le spun oamenilor că nimic din ce se întâmplă în lume nu este o coincidență. Dumnezeu a prezis deja toate aceste evenimente importante prin profeții Săi. Dumnezeu a spus despre Sine că El este Dumnezeu și că nu este altul ca El, anunțând sfârșitul încă de la început și, din vremuri străvechi, lucruri care încă nu au avut loc, iar El vrea ca planurile Sale să fie cunoscute de copiii Săi. Lucrul acesta nu este doar o asigurare minunată pentru credincioși că Dumnezeu este în control, ci și o unealtă minunată pentru ei ca să Îl vestească pe Domnul necredincioșilor care sunt foarte înspăimântați, confuzi și îngroziți din cauza evenimentelor care au loc.

Amir Tsarfati este un israelian creștin și învățător al Cărții Sfinte care a studiat profețiile biblice pentru a înțelege planul lui Dumnezeu. El a vizitat anul trecut mai multe biserici din România pentru a aduce un mesaj referitor la stabilirea priorităților în aceste vremuri.

Amir Tsarfati, fondator și președinte al organizației organizaţia Behold Israel, la Biserica Filadelfia din Bistrița, în anul 2019: Europa este disperată, are nevoie de un lider. Israel este din nou în țară. Un război este la orizont. Oare de câte semne mai avem nevoie?

Amir Tsarfati, fondator și președinte al organizației organizaţia Behold Israel, la Biserica Elim din Timișoara, în anul 2019: Voi sunteți singura generație care nu trebuie să spere, să dorească, să se roage pentru asta. Noi suntem singura generație care vedem cu ochii noștri apropierea acestei zile.

Și în acest an, Tsarfati a avut un mesaj despre semnele vremurilor care a fost transmis prin internet, din cauza măsurilor luate în contextul pandemiei de coronavirus.

Amir Tsarfati, fondator și președinte al organizației organizaţia Behold Israel: Atunci când Hristos va veni a doua oară, împreună cu noi, când va pune bazele Împărăției de o mie de ani, spune Biblia că va nimici pe vrăjmașii Lui cu sabia gurii Sale.

În ultima sa carte, publicată în România de Alfa Omega, Amir Tsarfati vorbește despre semnele care arată că ziua venirii Domnului Isus se apropie.

Amir Tsarfati, fondator și președinte al organizației organizaţia Behold Israel: Această carte (n.r. „Ziua se apropie”) este despre ziua Domnului, care se apropie curând. Pentru unii credincioși poate părea înspăimântător, dar în loc să provoace frică, această zi iminentă ar trebui să-i încânte. Pentru credincioșii care citesc Biblia și observă lumea din jurul lor, scânteia așteptării ar trebui să strălucească pentru ce îi așteaptă: faptul că vor fi răpiți, ajungând în prezența lui Hristos, trupurile le vor fi transformate în timpul primei învieri, faptul că vor reveni alături de Isus la a doua venire a Sa, revărsându-se sub forma unei ploi împreună cu El în Împărăția de o mie de ani și, în cele din urmă, faptul că se vor bucura de o veșnicie alături de Domnul, petrecută în noul cer și pe noul pământ. Ceea ce deosebește această carte de prima mea carte este preocuparea față de timpul când va veni această zi. Cu toate că nu voi încerca să stabilesc o zi anume sau un an anume, din profețiile biblice și din ceea ce se întâmplă în lume, reiese clar că, după cum le-a scris și Pavel romanilor, ”acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.” În cartea „Ziua se apropie”, vom analiza trei viitoare apariții ale Domnului. E vorba despre răpirea Bisericii, când ne vom întâlni cu Hristos în nori, de a doua venire a lui Hristos, cu o analiză profundă a modului în care va arăta noul mileniu, și de bătălia finală care va duce la ziua judecății când va fi deschisă marea Carte a Vieții.

Prima lui carte publicată în limba română, „Ceasul de pe urmă”, trece în revistă scenarii reale ancorate în adevărul biblic referitor la Răpire, Anticrist și Necazul cel Mare.

Reportajul face parte din emisiunea „Mapamond creștin” 825, difuzată în mai 2020. Alte știri și reportaje prezentate din perspectivă creștină te așteaptă aici: https://alfaomega.tv/stiri

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

sidebar pulsspiritual
sidebar MC
sidebar stiriro
sidebar stiridinisrael
sidebar aotv cinesuntem
sidebar facebook
sidebar revista
sidebar manaprofetica
sidebar crestinul societatea
sidebar creationism
sidebar proviata
sidebar intelegerea vremurilor
sidebar tvlive
sidebar programtv
sidebar receptie
sidebar mediacenter

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.